duminică, 8 ianuarie 2012

Un poem din viitorul volum


            infirmitate


cînd merg la o femeie
nu mă gîndesc la femei
ci la ce a scris nichita stănescu
despre femei

cînd am mers
cu un tramvai obișnuit
prin praga
nu prea m-am gîndit
la franz kafka și la zîmbetul lui
obosit pictat pe tricourile
vîndute în stradă
nici la sufletul lui care
atingea vag pietrele cubice
ale pavajului
ci la rîndurile lui
virgil mazilescu despre
copilăria lui franz kafka

asemenea infirmitate
pe care unii
o numesc postmodernism
este de neocolit
nu poți scăpa de ea
cum nu poți de moarte

căprioare n-am vînat
dar am mers cu tramvaiul
și am intrat în frizerii
și de fiecare dată cînd mă tund
cristian popescu intră
în frizerie odată cu mine
și foarfeca din părul meu
îi potrivește și lui mustața

cele mai frumoase
fraze despre femei
le-au scris un impotent român
și un homosexual american

de cîte ori îmi aduc aminte
de lucrul acesta
mă bucur
de paralizia mea reflexivă
ca un olog
împins cu căruciorul lui
de franz kafka
de-a lungul șinelor de tramvai
care taie praga în două

Din volumul trecutul e o sărbătoare, în pregătire la Editura Tracus Arte

13 comentarii:

  1. Felicitări! Și viitorul se arată a fi o sărbătoare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu te felicit pentru faptul ca publici, dar poezia incepe cu ceva ce ma socheaza.
    "Cand merg la femei !" de parca ai merge la bordel...
    Si nici comparatia cu scriitorii care au trait inaintea ta nu este chiar ceea ce ma captiveaza... am auzit si eu de ei... dar tu care scrii ar trebui sa nu stai la umbra lor...
    Am auzit ca "la umbra marilor copaci, nu creste nici iarba..."
    Acum nu trebuie sa iei seama la parerile mele... si eu sunt inginer... In fond sunt doar un cititor.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ toți
    Mulțumesc pentru comentarii.
    @ Cherie
    Citatul nu e exact: „cînd merg la o femeie” nu „la femei” ceea ce sugerează bordelul.
    Interesantă interpretare dar eu zic astfel:

    1. eul liric nu se confundă cu persoana poetului, cum știm. Cel care spune „eu” în „Mai am un singur dor” sau „Testament” nu e suprapozabil cu insul M.E. sau T.A.

    2. a nu scăpa de o grilă livrescă în perceperea lumii nu ține de dorință și nici de „statul în umbră”, e un „dat” al existenței cititorului contemporan (cum ne învață și U. Eco într-un eseu). Geo Bogza nu putea, toamna, să nu își amintească poezia lui Arghezi, cei care au citit Emil Botta nu pot vedea în calendar luna aprilie fără să își amintească de „întunecatul april”, memorabilă formulă și perfect adevărată deși nu la prima vedere, a se vedea și celebrul vers al lui T. S. Eliot.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ttăire estetică, de şoarece de bibliiotecă postmodernist:)
    Bun poem!

    RăspundețiȘtergere
  5. Alta realizare impresionanta, felicitari Maestre!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc tuturor și vă urez „Să citiți bine!”
    De trăit, trăim oricum, cît sîntem în viață e bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. N-am inteles al cui e càruciorul ?!?
    Nu e chiar ràu, dar nu e chiar.....mai mult decît
    o (ne)deslusità saradà care are o micà poticnealà acolo în "cu cà....lui...de...."
    Nu o luati în nume de ràu, am vrut sà mà joc, o micà cinstità provocare nu face ràu nimànui, de aceea invitatia este întru "povestile despre..."
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Anonim
    Cu poticneala aveți dreptate, mulțumesc de semnal.

    Cu șarada nu aveți, pentru că nu e nicio „șaradă” și nimic de „deslușit”, lucrurile sînt absolut tranzitive și limpezi. O șaradă ar presupune o încifrare, un mesaj ascuns iar aici nu e vorba de așa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ………o tainǎ un mister

      Între femeie, kafka, pǎr, mustaţǎ, sînt trec vin pleacǎ
      de din tot felul de gînduri-stǎri-versuri şi alte versuri
      se interpun se bagǎ : nichita, virgil, o foarfecǎ, un impotent,
      un homosexual, chestii.
      Nimic nu-i, nu mi se pare, mie, aici, tranzitiv, ci doar poezie.
      Eu doar nu înţelesesem al cui era sau este cǎruciorul ?
      Ceva mai tîrziu, dupǎ ce am stins lumina, pe la douǎ noaptea
      mi-am dat seama cǎ ar trebui sǎ fie al ologului, al infirmului,
      dacǎ nu cumva mǎ înşel, precum tramvaiul taie Praga în douǎ
      pentru cǎ sînt douǎ şine, nu-i aşa ?
      Totu-i prin ricoşeu, iubirea aceasta oferitǎ femeii aceleia.
      “mǎnînc şi plîng, mǎnînc” Citesc. Poezia în sine. Mǎ joc. Rîd. Mà bucur.

      Ștergere
  9. VATMANUL NEVǍTǍMAT

    E pǎcat de "femeia" aceea
    nichita stǎnescu, franz kafka, mazilescu
    virgil
    sînt morţi
    şi alţii
    de mult.
    DE CE vǎ mai duceţi la femeia cea care
    îşi taie şunca de praga în douǎ
    ca sǎ vǎ dea
    din ea o bucatǎ de car...te
    pe rînd, rînd cu rînd
    vers cu vers ?
    Ce ar fi dacǎ filǎ cu filǎ
    i-aţi sorbi, pur şi simplu,
    esenţa lascivǎ
    ca un Eminescu Villon sau Rimbaud
    nu doar dintr-o privire bîlbîitǎ de orb?
    încîlcit dar sintactic
    în firele cele electrice brǎzdînd cerul
    unui oraş, doar
    în lung
    şi în lat,
    aproape adînc,
    foarte adînc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Un poem de o mare frumuseţe ! Felicitări !

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Șerban Tomșa

    Mulțumesc, iată că a intrat comentariul dvs. deși nu a fost primul.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog