Am înregistrat cu părere de rău comentariile
iritate ale multora în jurul absenței Simonei Halep de la meciul de FED Cup (o
competiție secundară totuși). Pe lîngă un naționalism greșit înțeles, aceste
comentarii au fost defetiste. Au arătat tocmai lipsă de încredere în celelalte
componente ale echipei care și-au făcut treaba admirabil. Ar fi fost 4-0 dacă Irina
Begu nu lungea meciul din neatenție și nu se accidenta. Fără accidentare, ar fi
cîștigat totuși setul decisiv cu 6-0 sau 6-1. Unde a fost problema că n-a jucat
Halep? „De minimis non curat imperator”! O să joace la anul în grupa mondială.
E foarte bine că a lăsat loc de afirmare și rodaj unor jucătoare tinere, cu
mare potențial. Nu-i chiar puțin lucru s-o învingi pe terenul ei pe o vedetă
aflată pe locul 7, cît ar fi ea de ieșită din formă.
De altfel Bouchard a
ezitat îndelung, trei-patru zile peste termenul limită, dacă să intre în
echipă. Dacă ar fi renunțat, ar fi lăsat locul unei alte jucătoare, poate mai
în formă, mai dornică de afirmare și care s-a descurcat mai bine. Iar tînăra de 18 ani de pe locul 260 a arătat un talent remarcabil și forță.
O echipă bună nu
stă într-un jucător. Rusia a ajuns în finală fără Sharapova care se pregătea și
ea, firesc, pentru Stuttgart. Deși Soci era mai aproape și s-a jucat pe zgură.
Nici dacă meciul cu Canada se juca la București sau la Galați, Halep nu era de
criticat dacă ar fi stat în tribună. E un obicei foarte prost, foarte
provincial să se agațe toate speranțele de „omul providențial”, cimitirele
fiind pline de inși providențiali și de neînlocuit. Dacă nu joacă Hagi sau
Chivu sau Mutu etc. sîntem pierduți! Ei, nu! E mai greu, putem pierde un meci
în care se rodează o rezervă, nu cade cerul.
Îmi amintesc, deși
au trecut peste 40 de ani, un meci din august 1974 cu Italia în Cupa Davis. Tot
așa, s-a pus presiune din partea opiniei publice, presei, poate și a liderilor
statului, să joace Ion Țiriac (pe atunci la 35 de ani) care se retrăsese după
finala din 1972. Țiriac a intrat, s-a îmbolnăvit, a pierdut ambele meciuri de
simplu la zero iar la dublu (cu Năstase care a cîștigat ambele simpluri cu 3-0
dintre care 3 seturi la 0) a fost 6-4,8-6, 6-8, 4-6 6-2. Pentru Italia. N-am
uitat! Peste cîteva zile era ziua mea și nu m-am putut bucura, atît de mare a
fost necazul că n-a avut cineva luciditatea să joace o rezervă. De fapt s-a
încercat lucrul ăsta abia după meciul de dublu din ziua a 2-a dar regulamentul
n-a permis.
Îmi amintesc –
asta e chiar de tot hazul – că tot „opinia publică” (titlu de Aurel Baranga), a
cerut ca meciul România – Suedia din sferturile CM 1994 să fie musai comentat
de Cristian Țopescu. Că altfel nu batem Suedia. A venit Țopescu (care și el se
retrăsese, nu mai ștu de ce). Dar, vorba lui Jebeleanu: „Și n-au învins”.
Așa că lăsați-o
în pace pe Halep că are serie grea la Stuttgart: Muguruza-Radwanska-Wozniacki
și finală cu Sharapova care n-a jucat cu
Germania ca s-o aștepte odihnită.
Sincer să fiu, Andreea Mitu mi-a lăsat o impresie deosebită. Eu am văzut-o sporadic pînă acum şi fără vreun interes deosebit. Mi se părea, totuşi, o jucătoare de duzină. Ei bine, nu! De data asta, cu E. Bouchard, am urmărit-o atent şi mi s-a părut că dispune de calităţi şi resurse care ar trebui observate mai îndeaproape. Andreea are o constituţie fizică superioară Simonei Halep, ceea ce este foarte avantajos, are talent, lovituri tari şi rapide - lovitura de retur, instantanee, culcată din închieietura mîinii, mi se pare o adevărată lovitură de bici - apoi fata este de o spontaneitate naturală în tot ce face şi în tot ce spune de-a dreptul cuceritoare, ceea ce este şi o dovadă de educaţie şi inteligenţă. Cred că dacă s-ar insista cu mai multă atenţie şi elaborare pe pregătirea ei tehnică, pe precizia încadrării execuţiilor în spaţiul de joc şi pe antrenamentul forţei fizice şi, deopotrivă, al încrederii în superioritatea capacităţilor sale, Andreea Mitu ar intra fără probleme în Top 10 Mondial.
RăspundețiȘtergere