„Cînd e ia cîte-o măsură
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și se-ntreabă fără noimă:
-Ce-aveți cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?”
De la situația descrisă și de la compunerea versurilor
lui Topârceanu a trecut un secol. Omul a ajuns pe Lună, a ajuns să controleze
energia atomică, a eradicat maladii cumplite și speranța de viață aproape s-a
dublat în țările dezvoltate și nu numai. Doar în România, adînc intrată în
secolul XXI, se discută despre „utilitatea” vaccinurilor! Și comentariile („lung
prilej de vorbe și de ipoteze”) duc spre ideea că n-ar prea fi bine să ne
vaccinăm copiii. E stupefiant! Halucinant! Să te ciupești ca să fii sigur că nu
visezi!
Deci să lăsăm generațiile noi să se lupte prin propriul
sistem imunitar cu variola, tifosul, (în Primul Război tifosul a omorît mai
mulți oameni decît gloanțele) poliomielita, rujeola, TBC-ul etc. etc.? Acum un
secol se putea discuta la portiță și pe șanț în acești termeni: „Cine are zile
scapă, bolile sînt tot de la Dumnezeu, lasă că s-au înmulțit oamenii destul, iar
cu ei și relele”. Iar „agentul sanitar” era gonit cu cîinii. Dar au trecut 100
de ani.
Să nu se mai investească în cercetare pentru a găsi
vaccinuri contra SIDA, Ebola și altor flageluri, pentru că părinții din
România, cu înaltă calificare medicală dobîndită la portița internetului, tot nu le vor
folosi, prevalîndu-se de dreptul lor sacru asupra copiilor: „eu l-am făcut, eu
îl omor”. Sau îl las să moară nevaccinat. Dacă dai copilului o palmă sau îl
tragi de urechi, ești o brută. Dacă îl lași pradă bolilor, suferințelor (ați văzut cum arată adulții care au scăpat
vii după o poliomielită în copilărie?) ești un părinte responsabil.
Am citit cu ochii mei o opinie după care occidentul vrea
să distrugă poporul daco-roman... oferindu-i vaccinuri. În copilăria mea nu
existau vaccinuri pentru „bolile copilăriei”. Le-am avut în formă gravă, era să
dau colțul la fiecare (pojar, scarlatină, oreion) și am scăpat numai prin
devotamentul excepțional al părinților și al medicilor. Dar am suferit cumplit.
Cine-și expune copilul unei astfel de suferințe pe motiv că „știe el mai bine”
nu merită doar decăderea din drepturile părintești. Ci o pedeapsă pe măsura
Evului Mediu în care – prin concepții – alege să trăiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu