Un viraj în opera Floarei Țuțuianu îl reprezintă acest volum format din 33 de poeme și care se deschide cu un cuvînt înainte de Horia-Roman Patapievici, de fapt un eseu liric despre esența și posibilitățile de a-l percepe pe Dumnezeu iar El pe noi: „Dumnezeu ne vede numai dacă noi alegem din feluritele substanțe din care am putea fi alcătuiți lumina, iar din lumină suntem făcuți numai atunci cînd nu păcătuim”. Emblema volumului este chiar primul text, omonim cu acesta, „Mărinimia Ta”: „Unde erai Tu cînd//Aș fi putut să fiu. Dar n-am. Aș fi putut să am./ Și nu sunt//...//Ochiul ce-și caută orbirea privit de/ Goliciunea Ta// Privirea care-și pierde ochiul orbit de/ Strălucirea Ta// Domnul meu și Dumnezeul meu, Tu știi că Te iubesc”. Poeta ne comunică un tip de rugăciune cu devoțiune totală: „Încrederea trebuie să fie oarbă. Precum lumina vederii” apoi „îngerul privea fără milă: țărîna tot țărînă”. Mărturia autoarei este limpede, este a unei femei și a unei poete care se luptă cu „demonul amiezii”, cu singurătatea sa și cu conștiința unui inevitabil sfîrșit al existenței, cu caducitatea cărților, textelor și hîrtiei față de timpul infinit al lui Dumnezeu. Soluția este desigur rugăciunea, apelul la „mărinimia Sa”. Floarea Țuțuianu este și în această ipostază o poetă foarte marcantă, care nu ezită să-și dezvăluie cele mai intime trăiri cu o admirabilă forță lirică.
(În imagine, autoarea citind din „Mărinimia Ta” la recitalul din 16 decembrie. Foto - Lucia Verona)
Postări
Poate,la prima vedere,o prea mare expunere a ceeace,dacă este un act serios si pios,tine de intimitate:RUGĂCIUNEA,cu o observatie încă:o alăturare Goliciunea Ta-Strălucirea Ta?Desigur,însă,poetilor le este permisă oricare figură de stil.Si încă ceva : parcă expresia„foarte marcantă”s-ar înscrie în categoria de nefolosit,pentrucă,în opinia mea,„marcant”ar trebui să nu aibă grade de comparatie,el exprimând deja esenta,sau mai bine zis,rangul,valoarea.Părerea unui INTERESAT,către un literat.
RăspundețiȘtergereN-am reflectat, dar s-ar putea ca „marcant” să fie în sine un superlativ. Totuși înclin să cred că merge. De ex „mai puțin marcant” pare că merge dar nu și „mai putin formidabil” de pildă. O calitate a poetei o constituie tocmai expunerea „publică” a unui act de mare intimitate. E cazul întregii poezii de nuanță mistică începînd de la Arghezi, gîndiriști etc. În general poezia trăiește (și) pri această dezvăluire în cuvinte și în fața „altora” a unor acte de mare intimitate.
RăspundețiȘtergereNu am nimic împotriva dezvăluirii în poezie si în scris în general a unor acte de intimitate(cu o anumită limită,totusi)ci,punctual,a rugăciunii.Într-o discutie cu prietenii cineva avansa chiar ideea că filmele cu Isus nu ar trebui facute,că niciun actor nu ar trebui să interpreteze un astfel de rol.Părerea unui INTERESAT.
RăspundețiȘtergereDa, poate. Dar poezia trebuie să forțeze limitele, arta e un exces. Și apoi în cartea Floarei Țuțuianu nu e clar dacă El e sigur Dumnezeu sau un muritor căreia eul liric i se închină.
RăspundețiȘtergere