luni, 27 decembrie 2010

Poetul ca și soldatul...


În continuarea (oarecum) a ceea ce scriam de curînd...
Nicolae Manolescu observa undeva că scriitorii români au parte în general de soții tiranice, iar după moarte de văduve abuzive. Poate să fie așa, dar nu-i mai puțin adevărat că scriitorii sînt cunoscuți și viața lor e investigată, în timp ce „istoria vieților soțiilor de scriitori” n-a alcătuit-o încă nimeni. Ar fi chiar interesant să scrie cineva o astfel de istorie, acordîndu-le o minimă reparație. Ar trebui însă excluse din ea soțiile ele însele scriitoare, care s-au folosit de mariaj ca de o trambulină literară și socială. Probabil că Nicolae Manolescu se gîndea și la Aghata Bacovia, la Natalia Anghel și la altele de același fel. Deși nu sînt un feminist, nu pot să nu mă gîndesc că nu trebuie să fi fost foarte comod pentru multe doamne care au avut „privilegiul” de a sta lîngă mari dispăruți ca Nichita Stănescu, G. Călinescu, Ion Barbu, Teodor Mazilu, Cezar Ivănescu, Ion Drăgănoiu, Marin Mincu etc. Despre cei în viață, deocamdată numai bine.
Considerațiile acestea trebuie să țină seama și de faptul că în prima parte a ceea ce se poate numi „istoria literaturii române” (adică secolul 1848-1948), soțul era de regulă cel care avea și obligația de a asigura susținerea materială a familiei. Unii nu aveau probleme speciale pe partea asta (Titu Maiorescu, Octavian Goga, Brătescu-Voinești) ceea ce nu însemna totuși că soțiile lor nu erau într-o anumită stare de dependență. Nu toți o duceau superb (I. L. Caragiale de pildă), mai ales după primul război cînd trebuiau să lucreze efectiv (frații Teodoreanu, să zicem, ca avocați, Arghezi să scrie pe bani, Lovinescu, Vianu, Călinescu ca profesori și așa mai departe). În vremea aceasta, consoartele trebuiau să accepte statutul de gospodine, depinzînd de veniturile fluctuante ale soților care mai și scriau. În perioada comunistă, soțiile de scriitori au trebuit să muncească la rîndul lor, deseori să fie ele principalele procuratoare de fonduri, cum drepturile de autor scădeau vertiginos.
Formula orgolioasă după care „poetul, ca și soldatul, nu are viață personală” și că, la o adică, dedică timpul său „cetății” trebuie să le fi căzut tare rău nevestelor. Dacă unele își mai permiteau „abuzuri” de autoritate, majoritatea aveau un statut greu invidiabil. A se vedea și memoriile Constanței Buzea, aceasta măcar fiind o scriitoare aproximativ egală ilustrului soț. D-apoi una care nu era pe aceeași treaptă a talentului?
Cazul invers, al femeilor scriitoare cu soți „civili”, este mult mai rar și e întîlnit, cu minime excepții, doar în ultimele decenii.
De aceea faptul, din păcate rar, că unii autori cînd iau cîte un premiu, mulțumesc soției pentru răbdarea și devotamentul cu care i-a suportat nu mi se pare deloc un act formal. (în imagine, Aghata Grigorescu Bacovia în 1916, anul debutului editorial al celebrului ei soț)

10 comentarii:

  1. dar de cazul soţ-soţie scriitori şi fiica tot scriitoare ce ziceţi?

    RăspundețiȘtergere
  2. @ george geacăr
    Cunosc cel puțin patru cazuri în viață. E mult mai ușor, cred. Pentru că se anulează între ei, sau „domnesc” pe rînd, sau împart puterea ca în triumvirate. Am cunoscut cazul: tată civil, mamă și fiică scriitoare. Sigur că, în particular, în fiecare caz se stabilește un modus vivendi dacă afacerea nu explodează din start sau după un timp scurt.

    RăspundețiȘtergere
  3. Relatia generală sot-sotie în oricare dintre ipostazele analizate(sotul scriitor,sotia-nu,etc.)depinde,probabil,de mai multi factori decât situatia sau posibilitătile unuia sau ale celuilalt de a asigura bunăstarea materială,sau de notorietatea de comparat a acestora.Ar fi foarte interesantă o analiză psihologică pertinentă a unui cuplu cu cel putin un scriitor.În ultimă instantă,scriitor sau nu,gradele de libertate permise de viată pentru manifestarea unui individ sunt desttul de limitate,dacă ne gândim la infinitul universului.Si dacă ne gândim si la faptul că,după cum se spune,un scriitor atunci când creează nu trăieste viata sa,atunci timpul său de manifestare în„viata civilă”se reduce.Mi-ar plăcea să dezvolt o teorie conformă cu observatiile mele pe această temă;poate cu altă ocazie,când un alt subiect propus de dv.va permite acest lucru.În ce o priveste pe distinsa poetă,DOAMNA CONSTANTA BUZEA,as îndrăzni să spun,o prietenă de suflet,un om de o mare delicatete ,din câte stiu SENSIBILITATEA(sau lipsa ei la partener în unele momente)a avut un rol esential.Cine o cunoaste putin mai de aproape si încearcă să o înteleagă,întelege acest lucru.Si mai întelege că este un poet la fel de mare ca oricare altul foarte mare.În loc de ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă), http://poezieevelics.wordpress.com Vă multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Împreună cu magistratul, Hortensia Papadat-Bengescu a avut şi viaţă personală. Dacă nu mă înşel, a fost totuşi un pic tiranizată de soţ?
    Se pare că prozatorii sunt ceva mai aşezaţi, sau oricum nu produc atâta praf şi pulbere în jurul lor precum poeţii.
    Interesantă tema soţiilor/soţilor de scriitori/scriitoare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sot-sotie-fiica-fiu scriitori? Casa de nebuni, parerea vecinilor, oameni normali, desigur, care beau de sting, se cearta, se bat, se inseala, toarna la securitate etc. etc.

    RăspundețiȘtergere
  6. @toti
    O, nu! La securitate se toarna (mai ales) ceilalti, `civilii`. Nu puneti, orice ar fi, asta pe seama dlui Geacar, poet cu sotie si fiica poeti si ei si inca de mare calitate.

    Viata personala a HPB e un mister si e bine ca e asa. Ea i-a supravietuit din cite stiu. Desigur dns Buzea e o mare poeta cel putin egala cu laudatul si regretatul ei sot. Ceea ce a trait ramine in memorii si nu i se va restitui nicicind.

    Totul e atit de delicat...atit de greu de evaluat...

    RăspundețiȘtergere
  7. As dori să fac două corecturi:1.Poeta C.B.a fost sotia regretatului poet A.P.cu decenii în urmă.2.Nu este vorba de memoriile domniei sale,ci de jurnalul scris cu aceleasi decenii în urmă si publicat asa cum a fost scris atunci.Am vrut să trimit comentariul cu adresa mea http://poezieevelics.wordpress.com dar nu am reusit,asa încât rămân deocamdată ANONIMUL(A)NECUNOSCUT(Ă).Vă multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ anonimul necunoscut
    Sigur, dna C.B. a fost soția lui A.P. cu decenii în urmă, dar și dl. Mihai E. a fost iubitul dnei Veronica M, cu decenii în urma. Nu timpul scurs contează. E drept că dna C. B, a publicat un jurnal și nu memorii. Cred totuși că e important conținutul (și repet că nu i se va restitui niciodată). Faptul că e un jurnal sau că ar fi niște memorii (rescrise sau regîndite în timp) nu schimba mare lucru.

    RăspundețiȘtergere
  9. ha ha ha!
    de ce/or fi avand oamenii pareri asa de categorice despre poeti?
    poeţii sunt oameni inteligenţi, domnule anonim, hiperinteligenţi şi hipersensibili. de turnat la securitate ii turnau altii pe ei.
    oricum, va mulţumesc, d-le Horia Gârbea!

    RăspundețiȘtergere
  10. @george geacăr
    Anonimul de mai sus a exprimat un gînd într-un chip nepotrivit si de aici reacția mea și a dvs. El nu a vrut să spună de fapt (cred eu) ca poetii toarnă, ci că ăia care se uită la poeți ca la nebuni sînt de fapt plini de păcate. Deci ar trebui citit astfel:

    „Casa de nebuni, (isi spun) parerea (vecinii) vecinilor, (acestia se conisdera) oameni normali, desigur, (tocmai ei!, desi ei sint cei) care beau de sting, se cearta, se bat, se inseala, toarna la securitate etc. etc.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog