Cărți noi! Niculae Gheran - Arta de a fi păgubaș. Volumul II - Oameni și javre, Biblioteca Bucureștilor * * *

Primul volum al prozei memorialistice a lui Niculae Gheran se intitula Tîrgul moșilor. El s-a bucurat de o primire foarte bună și pe deplin meritată din partea criticii, deși s-a difuzat doar prin rețeaua bibliotecilor, nu și în librării. E din păcate și soarta prezentului volum ceea ce impune reeditarea lor de către o companie care să le poată difuza. N-ar avea de pierdut pentru că lucrarea este una de interes pentru publicul larg: amintirile lui Niculae Gheran, reputat istoric literar și editor, cum se știe, al lui Rebreanu, sînt nu doar interesante prin conținut ci scrise excelent, cu un imens haz conținut. Vioiul octogenar realizează descrieri reușite și dialoguri credibile. Apar și vorbesc personaje reale, unele rămase în anonimatul Tîrgului Moșilor precum proprietarul de cîrciumă Gică Grăbitu și clientul său Herșcu Rudel, altele intrate în istoria mare - cu bune și rele – cum ar fi: Carol al II-lea, Nicolae Iorga, Vasile Luca, Teohari Georgescu dar și scriitori ca Dimitrie Stelaru, Mircea Sântimbreanu, Petru Dumitriu, cel care făcuse o fixație: îl numea pe Ov. S, Crohmălniceanu numai Porcmălniceanu. Interesează și atrage partea despre anii adolescentului Niculae Gheran cu politica bîrfită la Gică Grăbitu și prin mahalaua Vaselor, autorul avea 18 ani la abdicarea Regelui Mihai, eveniment cu care se deschide volumul, și implicarea lui în „era entuziasmului” (sau „a ticăloșilor” după Marin Preda) ca și activitatea editorială care-i prilejuiește cunoașterea depotrivă a unor scriitori importanți („oameni”, mai mult sau mai puțin) dar și a unor inși siniștri din aparatul de partid (indiscutabil „javre”). Pe toți însă ironia lui Niculae Gheran, neaducîndu-i la același numitor, îi relativizează totuși în ceea ce aveau uman sau cîinesc, dozajul fiind de multe ori aproape de fifty-fifty. Ar fi de citat multe episoade din acest roman autobiografic plin și de momente picante. Întîmplări cu haz sau pe care privirea autorului de face astfel. Iată de pildă cum o prietenă, Crina Coșoveanu, fiica eroului comandor, eliberator al Basarabiei, închis ulterior de comuniști pentru „trădare”, îl invită pe autor la un concert dirijat de George Georgescu – memoria amănuntelor e fabuloasă. Se interpretează „Danse macabre” de Saint-Saëns. În replică ironică, el o invită la un meci de fotbal unde remarcă: „mortăciunile de pe teren, dezamăgitoare, sunt o altă reprezentare a aceluiași Saint-Saëns”. Volumul e înțesat de asemenea glume ale unui om fin și inteligent, care nu se sfiește s-o ia și pe ulița mare cînd e cazul, dar tot cu măsură. Uneori, crezi că-l auzi vorbind pe Gore Pirgu sau pe vreun barbugiu din „Groapa”: „- E mică, bă”, zice unul despre o fată. Replica: „–Mică unde se cuvine, c-alminteri îi tocmai bună de rindea. Nu-i purta de grijă, că simte singură cînd trebuie desigilată. Acum e vremea ovreicuțelor, țigăncușelor și rusoaicelor cu părul bălai, că pe urmă devin balabuste, se bașoldesc”. Așadar, de citit din scoarță-n scoarță.