Despre scris și nepăsare

Artistul, scriitorul mai ales, este prin definiție nepăsător față de ceilalți. El nu e chemat să vindece rănile umanității, ci doar să le arate. Scriitorul scrie. Dacă nu, nu este scriitor. Ca să o facă, trebuie să se abstragă, măcar cîteva ore pe zi, zile pe săptămînă, de la compasiune și „înțelegere”. Ca să scrie. Dacă nu, e un caraghios sau, pur și simplu, nu ajunge să fie scriitor. În fața familiei zgomotoase, I. L. Caragiale amenința: „bag cuțitul în voi”. Avea trebuință de liniște. Oricît ar fi de dureros pentru ceilați și de vexant pentru imaginea scriitorului plin de caritate, faptul real este că un autor de literatură nu poate fi decît abstras, singur, necompătimitor. Cel puțin atunci cînd scrie sau se gîndește la scris.
În viața obișnuită, un scriitor poate fi un tată bun, poate aduna pisici orfane și hrăni cîini de pripas. Cînd scrie, toate astea dispar! Cred că Lucian Raicu, sper să nu mă înșel, dar nu pot verifica, a descoperit că Dostoievski a utilizat în literatura lui, pentru o inscripție „funerară” a unui picior amputat, pe care fostul posesor ținuse să-l îngroape cumsecade, exact inscripția pe care frații lui, poate și cu asentimentul autorului, o ciopliseră pe mormîntul mamei lor. Cinism? Cînd e vorba de scris acest cuvînt nu are curs.
Un distins scriitor contemporan mi-a relatat o întîmplare. S-a întîlnit pe stradă, într-o dimineață friguroasă, cu o bătrînă care se plimba fără scop. A recunoscut-o ca fiind soacra unui poet mediocru (putea fi și mama, sora etc.). A întrebat-o dacă s-a petrecut ceva rău, dacă poate s-o ajute. Bătrîna a răspuns că nu, ieșise fără o treabă anume, dar ginerele ei, poetul, scria și în asemnea împrejurări nu răbda pe nimeni în preajmă, nici măcar în casă. Povestitorul faptelor făcea haz și noi, ascultătorii, cu el pentru că poetul care își gonea rudele din casă în frig ca să poată scrie era un ins mărginit și ridicol. Dacă ar fi scris în vuietul Gării de Nord ar fi fost cam tot aia. Dar, mă întreb, dacă ar fi fost vorba de Dante, Baudelaire, Eminescu? N-am fi găsit noi că izgonirea soacrei ar fi fost justificată?
Am mai relatat incidentul soției lui Slavici care îi scria disperată lui Titu Maiorescu că vrea „să se scape” de colocatarul Mihai Eminescu care „este foarte rău”. Posteritatea a condamnat-o grăbită pe doamna Slavici fără a ști, eu unul știu, ce înseamnă toanele unui poet nebun. Dacă în locul autorului „Odei” (în metru antic) ar fi fost un poet oarecare, lumea ar fi compătimit-o deschis pe doamna Slavici.
Numai că, atunci cînd își gonește apropiații, cînd își amenință odraslele cu cuțitul, scriitorul nu știe dacă va scrie o capodoperă sau va fi ciuca mișto-ului confraților. El se comportă, și trebuie să se comporte, precum Caragiale.
Sînt scriitori care și-au lipsit soțiile (soții) de bucuria maternității (paternității) pentru a scrie. Alții se lasă întreținuți/întreținute de soții/soți sau de alte rude pentru a crea în voie, fără obligația unui serviciu apăsător pe talent. Pot cita cazul unei familii iubitoare care a răbdat timp de o viață totul Poetului (neapărat cu majusculă, și jur că nu era un fitecine)! Dar cînd acesta a murit, numita familie i-a aruncat într-un elan de eliberare toate manuscrisele, a refuzat să ridice de la editură exemplarele ultimului volum, a refuzat orice contact cu confrații dispărutului, cu revistele care cereau avide inedite și, în fine, a trăit o viață normală după anii de anomalie la care neiubitorul tată, fiu și soț o condamnase.
Există autori care îi tapează cu cinism pe alții, nu mai bogați adesea, ca să nu muncească. Pentru că au de scris. Nu le pasă de nimic, doar de scrisul lor. Alții cer, cu un cinism încă mai mare, ca societatea „să le dea”. Adică ăia care se trezesc zilnic pentru a intra la serviciu la 9 să lucreze pînă la 17 ca să îi țină și pe ei. Au dreptate? Dacă vor crea o capodoperă – da. Dacă nu – nu. A doua variantă este mult mai probabilă, dar cine o poate exclude pe prima?
Scriitorul este, prin definiție, ba chiar prin obligație, nepăsător față de ceilalți. Și față de sine, adesea. Dacă va crea o capodoperă va fi absolvit de orice. Dacă nu, caz mult mai probabil... Dumnezeu e sus, vede și judecă, nu-i așa?

P.S. Ce mai articol pentru a doua zi de Crăciun! Scriitorii ăștia... (în imagine, mormîntul lui Dostoievski)