Cărți noi! Marius Stoian- 8285, Editura 22th Century Publishing * *

Debutul tîrziul al nouăzecistului Marius Stoian (n.1970) survine, ca în Dumas, „după 20 de ani” de la momentul în care tînărul de-atunci se pregătea să atace gloria literară impresionează plăcut. Un scriitor și gazetar care s-a desprins de poezie pentru a apuca pe alte drumuri, mai palpitante, mai conforme cu momentul istoric de atunci, mai susceptibile a-i asigura succesul, inclusiv cel material, se întoarce, iată, ca un fiu rătăcitor, la literatură. O face cu nostalgie și cu o anumită umilință pe care puțini dintre cei „ajunși bine” o manifestă, dar și cu o anumită competență textuală care îi sprijină talentul nativ ce nu se poate nega. Ceva rămîne ostentativ în acest volum, publicat în condiții de gală, de mare lux, cu 30 de ilustrații de Alex MacNaughton. Marius Stoian revine la „vatra” poetică nu în straie de pelerin, ci în cele dobîndite prin puterea sa prin locurile umblate, și sugerează un experiment. Trucuri menită să ascundă parțial – de ce oare, dacă tot a făcut gestul – partea cea mai frumoasă a revenirii sale: recunoașterea primatului spiritului și perenității textului literar asupra zădărniciei comorilor adunate pe pămînt. Vorbind strict literar, poezia lui Marius Stoian e confesiv și oarecum brutal, cu sine mai ales. „Actul de a merge./ Actul de a te mișca, asemeni unei autoflagelări./.../ Aș adăuga: eu, tatatul perfect. Cel pe care nimeni nu-l va crede că putea reuși,/ Și textul/ Împăcare sau răzbunare pe soartă?” El vrea „să pătrundă în spirit ca într-o groapă de var” pentru că „tot ce poartă un nume prevestește moartea” (memorabil vers). Trecerii timpului, poetul îi opune „visul” și asta explică desigur întoarerea la armele poetice. Chiar dacă, e firesc, poetul a mai lucrat pe versurile sale din tinerețe iar alte poeme sînt mai recente, rămîne în expresivitatea lui Marius Stoian din acest debut ceva din freamătul „primelor iubiri” care confirmă că poet ești (mai ales) pînă la vîrsta lui Labiș sau a abandonului lui Rimbaud. Poezia „e ca și cum ai picta în goana unei mașini”, înțelege artistul și de aceea el nu-și reneagă, ci își adună poemele de început conștient că viteza aceea e greu de regăsit. Ceea ce ar interesa totuși, acum, după ce debutul s-a consumat, ar fi o carte a noului Marius Stoian, dacă va mai putea s-o ia de la capăt. Aceasta este o provocare pe care sper că autorul și-o va asuma.