vineri, 24 decembrie 2010

Cărți noi! Mihail Gălățanu - Mortul îndrăgostit, Ed. Vinea * * *


Apropierea sau antinomia dragoste-moarte s-au evidențiat în literatură dintotdeauna. Moartea este (sau nu este) sfîrșitul iubirii, ori moartea și dragostea sînt interșanjabile? Poți muri de amor sau să ucizi din dragoste etc. Noutatea volumului lui Mihail Gălățanu nu este așdar tematică și nici nu ar putea fi pentru că poetul este preocupat să dea glas în nume propriu marilor teme. Forța și expresivitatea lui Mihail Gălățanu apar și în acest volum. La el dragostea și moartea sînt un continuum, o împletire ca în ideograma alb-neagră a principiilor masculin și feminin. În textele lui Gălățanu mai curînd moartea e feminină și dragostea e atributul viril. Titlul nu e un simplu enunț pentru copertă. Întregul volum e consacrat temei, inclusiv prin conotațiile spirituale, religioase ale morții și prin nuntirea văzută ca ritual funerar și invers cum se vede și din titlul „moarte cu dar”. „Moartea trebuie ținută în putere, frumoasă și tînără” zice poetul. Evident, fiind feminină și în formă, moartea e o amantă dorită: „vino tu, moarte, vino să ne iubim”. Poetul enunță clar: „sînt thanatic de erotic ce sînt”. Cel mai frumos poem și implicit cel mai frumos poem de dragoste din volum este unul amplu: ”Dormeam - și în somn se întîmplau ninunile mele”: ”.../dormeam, și prin somn se întorceau iubitele mele,/ și în somn întorcîndu-se așa erau cu mult,o, / cu mult mai frumoase./ Colții lor de vampiri care se hrănesc cu toate/ coșmarurile mele sticleau în duioasă, lumina lunii. /.../ se întorceau să mai sugă din mine/ cîtă mai era iubirea mea pentru ele./.../ Moarte, formolul bate în inima lor ca o inimă, trupul lor/ devine o băutură grzavă împietrită de timp și de/ lucruri, moarte inima lor se sparge/.../ căci numai din dragoste poți muri”.
Volumul este evident unul thanatic, dar nu macabru, poetul găsește cuvintele potrivite, deseori argotice, prin care celebrează moartea, mai apăsat chiar decît precursorul său Cristian Popescu. Unele versuri, foarte frumoase de altfel, pentru că la Mihail Gălățanu, frumusețea imaginilor e la mare preț, aduc întrucîtva cu ale regretatului nostru coleg de la care Gălățanu a avut ce învăța: „Fiecare femeie pe care am iubit-o/ am dus-o pe patul de moarte./ Astfel mi-a plăcut mie să le iubesc ./ Să se învețe de tinere cu moartea”. Versuri frumoase, imagini memorabile se întîlnesc la tot pasul. Față de volumele recent anterioare, Mihail Gălățanu s-a mai înseninat, și-a mai limpezit discursul. Motivul mortului „îndrăgostit” (eventual chiar de moarte) este exploatat diafan, fără încrîncenări și șarje - ce mai apăreau în poezia sa – ba chiar într-o puternică lumină.

Se cuvine o precizare. De ani de zile Mihail Gălățanu plătește niște oale pretins sparte în ciclul său „O noapte cu Patria” pe care tot felul de șoviniști imbecili și membri de mișcări neo-legionare i-o reproșează și azi în publicații obscure. În fapt, cei care fac caz de asta îi invidiază succesul la care ei n-ar putea nici să viseze și n-au citit din ce-a scris autorul decît acel ciclu sau doar citate din el. În realitate și acele poeme (remixate epigonic de Marius Ianuș) sînt niște declarații de iubire, acolo fiind o posesiune îndrăgostită și nu una cinică. Ar fi cazul, acum, să se oripileze groparii și antreprenorii de pompe funebre că le ia sensul existenței? Poate că o vor face. Dincolo de ei și, vorba lui Moromete, ca să se mire proștii, Mihail Gălățanu este un foarte bun, ca să nu zic mare, poet.

Puteți citi aici și o recenzie foarte corectă a lui Felix Nicolau pe aceeași temă.

2 comentarii:

  1. M. Gălăţanu este şi autorul unui articol cel puţin neinspirat apropo de Herta Muller, cînd aceea a luat premiul ce stă în gîtul scriitorimii române... Cît despre poemele sale cu patria... Dacă avea intuiţia să le scrie cu Matria, parcă nimerea unde ţintea... Aşa însă, chiar că-i înjurat degeaba!
    Anonymus Valachus

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihail Gălățanu, ca orice mare poet, este excesiv și necumpătat. Admiteți că dacă ar fi măsurat și „decent” sau măcar „recent”, nu ar fi un mare poet. Admiteți. Amintiți-vă de Cristian Popescu dacă l-ați cunoscut. Cel mai inconfortabil partener de conversație (și libație), dar cel mai mare poet cu care am avut onoarea să discut (beau).

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog