Nicio păcăleală!

Deși a venit de cîteva minute 1 aprilie, nu e nicio păcăleală în ceea ce vă scriu.
Înainte de zorii acestei zile, voi porni spre Nazareth, în Țara Sfântă.
Așa că, dacă totul decurge bine, pe la prînz voi vedea pentru prima dată locul Bunei Vestiri, unde se înalță acum o biserică. Sper să văd și alte locuri amintind de viața și faptele Mîntuitorului, ocazia e perfectă la numai cîteva zile înaintea Paștelui.

Desigur, pentru cîteva zile o să lipsesc probabil de pe blog, nu iau cu mine un laptop și nu știu care e situația internetului în locurile acelea. Impresii mai puternice - la revenire.

Primul ecou critic: Lucia Verona - "Unde este pantera?"

"Răspuns corect: sus, pe clavecin. Nu vă vine să credeţi? Vă asigur că aşa este. Altminteri nu ar fi dat Horia Gârbea acest titlu volumului său de versuri apărut recent la Editura Tracus Arte. Autorul este, cum am mai scris nu o dată, un scriitor total, căruia niciun gen literar nu-i este străin. Cunoscut mai cu seamă ca dramaturg, este şi un foarte bun romancier, un critic fără menajamente, dar şi fără ranchiune, un foarte atent observator al peisajului literar, mai nou şi un interesant istoric literar. Scrisul lui este cel mai adesea amuzant, uneori grav, niciodată plictisitor. Spirit ludic şi ironic, Horia Gârbea demonstrează în volumul „Pantera sus, pe clavecin” că şi metafora îi este aproape şi că există lucruri despre care nu se poate vorbi decât în versuri. „Culegerea de versuri a lui Horia Gârbea se citeşte bine, atrăgându-ne atenţia că autorul nu este numai dramaturg, prozator, comentator şi publicist, dar şi un poet veritabil”, aceasta este concluzia criticului Dan Cristea în prefaţa volumului". (Lucia Verona - Săptămîna financiară).


Acesta a fost primul semnal scris despre aparția „panterei”. Al doilea a venit de la un critic craiovean, profesorul Gabriel Coșoveanu, în România literară nr. 13/2011, apărută azi. Nu e încă disponibil un link către articolul său.

După Colocviul de Critică al ASB. Un punct de vedere

Colocviul nostru a reprezentat, după cum comunicările și dezbaterile ce vor fi publicate o vor atesta, o excepțională ocazie de expunere a unor idei diverse și importante despre critica de azi. Au participat cele mai semnificative personalități ale criticii de întîmpinare și numai motive obiective care i-au ținut departe pe cîțiva critici (Al. Cistelecan, Dan Cristea, Andrei Terian, Nicolae Oprea, Cosmin Ciotloș ș.a.) au făcut să nu reunim efectiv totalitatea vocilor care contează în acest domeniu.

Redau mai jos comunicarea pe care am prezentat-o la colocviu. În scurt timp vom realiza un blog dedicat colocviului cu prezentarea extinsă a lucrărilor.



Frizerul regelui. Despre dreptul și datoria de a greși

„Critica de primă instanță greșește întotdeauna, măcar prin reducție”. Această frază a lui Alexandru George se află mereu în mintea mea cînd scriu critică de întîmpinare. Recenzentului la zi îi lipsesc două lucruri pe care unii le numesc chiar categorii filosofice: spațiul și timpul. Umplerea celor 3, 5, 8 în cazuri fericite, sau maximum 10 mii de semne săptămînal nu e de natură să încurajeze lectura negrăbită, cumpănirea judecăților, scrisul în liniște, fără presiune, citatele extinse și expunerile amănunțite.

Recenzent + autor = love. Iată o inscripție ce nu va fi săpată prea curînd în scoarța arborilor din Cișmigiu. De aceea, autorul nemulțumit de recenzia la opera sa va găsi oricînd motive să conteste hotărîrea instanței de fond, motive perfect plauzibile vreau să spun, care se adaugă la cele multe din categoria „hoțul cu un păcat – păgubașul cu o sută”. Criticul a citit „în diagonală, pe sărite”, a scris „pe genunchi sau în tren”, nu a citat ca să-și argumenteze aberațiile. Asta lăsînd la o parte faptul că e bețiv, afemeiat, afacerist, trișor și hulitor al celor sfinte. Toate aceste defecte, adesea reale, pot fi scoase din discuție într-un singur caz: Cînd criticul elogiază fără rezerve și, dacă se poate, și fără citate care să-l contrazică.

Nimeni nu se gîndește că recenzentul are dreptul de a greși, așa cum îl are orice meseriaș, drept cu atît mai justificat de condițiile în care își face treaba. Nimeni nu se miră cum de meteorologul reușește, în chip uimitor, să spună cu aproximație cum va fi vremea, ci se rețin pentru schițele umoristice, doar prognozele flagrant anapoda, cît de puține ar fi.

Cred că existența criticului de întîmpinare nu poate fi suportabilă decît prin înțelegerea de către el a ingratei lui poziții și prin asumarea dreptului de a greși, mai exact a datoriei de a face – pe cît este posibil - acele greșeli care minimizează „pierderile”. Recenzentul e în situația generalului care știe că o bătălie nu se cîștigă fără morți și răniți din propria armată. „Cînd îți vine să sapi o groapă și să strigi în ea: dl. Athos Monteoru nu are talent – ești critic”! postula G. Călinescu. Criticul de coloană săptămînală nu are nevoie să sape o groapă. El are unde să exclame, iar în frizeria lui intră aproape numai clienți cu urechi de măgar. Atît de mulți, încît, dacă printre ei se nimerește vreun cap încoronat, criticul poate tăcea fără să se observe.

Ce trebuie să facă așadar recenzentul? Să aleagă numai cărțile bune sau aproape bune? Ar fi de găsit, cu puțină indulgență, 52 într-un an, dar și așa criticul ar greși, oferind publicului un peisaj idilic. Să le aleagă numai pe cele foarte proaste, în raport cu care o judecată, oricît de severă, însoțită de citate grotești pentru hazul galeriei, n-ar putea da greș? Ar fi o posibilitate, dar nu-i ușor să te bați tot timpul numai cu marionete. Și-apoi oare rostul criticii de primă instanță este doar „să dea cu zacherlină-n proști” cum își propunea Topârceanu?

Aceste probleme insolubile, pe care autorii și publicul nu și le pun, apasă criticul și îi dau dreptul la eroare ba chiar îl îndeamnă să facă din ea, inevitabila, pîinea lui zilnică. Nici nu mai intră în discuție mărunțișuri precum că lăudîndu-l pe X pierde stima lui Z sau că, fiind ambiguu cu Y, pierde stima și a amicilor și a inamicilor aceluia.

A greși, în critica de întîmpinare e obligatoriu și recunoașterea erorilor e apriorică, nici nu mai trebuie scuzată explicit. Problema care ne rămîne e să reducem numărul și gravitatea erorilor, pentru că replicile răuvoitoare și cîrcotela oricum nu vor înceta din partea celor lăudați deloc... prea puțin... mult, dar nu destul.
Din acest punct de vedere regele Midas a procedat ca un naiv omorînd frizerul. Era suficient să pretindă că acela s-a înșelat, l-a privit superficial și/sau răuvoitor, că a vrut doar să se justifice pentru că, din nepricepere, l-a tăiat la ureche. Că, pe deasupra, nu te poți încrede în judecata unui frizer analfabet, care mai e și bețiv și imoral.

În ceea ce mă privește, nu mă simt foarte confortabil încercînd să greșesc cît mai puțin în timp ce altora li se pare că greșesc prea mult, dar m-am obișnuit. Așa cum și clienții mei s-au obișnuit – orice-ar zice – cu urechile lor. Iar cînd văd în trotuare și în carosabil găuri, îmi închipui cu voluptate că au fost săpate de distinși colegi pe care îi stimez pentru ca ei să strige în despicătură numele celor fără talent.

Horia Gârbea

Colocviul de critică al Secției de specialitate a ASB

Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a desfăşurat colocviul său anual în ziua de 30 martie 2011.

Tema pentru această ediţie a fost „Strălucirea şi suferinţele criticii de întâmpinare”. Au luat parte membri ai Secţiei de Critică a ASB, precum şi invitaţi din partea altor filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, critici literari de la importante reviste de cultură, recunoscuţi pentru activitatea lor în ceea ce priveşte comentariul şi analiza volumelor noi de literatură română contemporană, alte personalităţi ale vieţii noastre literare.

Au prezentat comunicări Florin Mihăilescu, Cornel Ungureanu, Ana Dobre, Dumitru Chioaru, Horia Gârbea, Irina Petraş, Viorica Răduţă, Gelu Negrea, Radu Voinescu, Felix Nicolau, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Tudorel Urian, Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu. Participanții au fost salutați de doamna consilier Ruxandra Garofeanu în numele Primăriei Sectorului 2 și de domnul Gabriel Chifu, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor.

Manifestarea – coordonată de Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi de Radu Voinescu, membru al Secţiei de Critică, director al revistei „Diagonale” –, s-a desfăşurat în sala „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Primăriei Sectorului 2, Bucureşti (primar – Neculai Onţanu), şi a beneficiat de sprijinul Uniunii Scriitorilor şi al Primăriei Sectorului 2, partener tradițional și generos al ASB. Dezbaterile au fost conduse de Gabriel Dimisianu, preşedintele Secţiei de Critică a ASB.

Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Diagonale”, „Radio România Cultural”, „Radio România Actualităţi”, „TVR Cultural”.

A murit Ioan Grigorescu (1930-2011)

Acum cîteva minute am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a cineastului și scriitorului Ioan Grigorescu.


S-a născut la Ploieşti, în ziua de 20 octombrie 1930. Activitatea literară, publicistică şi cinematografică a lui Ioan Grigorescu s-a desfăşurat de-a lungul unei jumătăţi de secol.
A condus revistele de cultură „Contemporanul” şi „Cinema”, apoi, ca vicepreşedinte al radio-televiziunii române, a iniţiat festivalul „Cerbul de Aur”. Între 1993 şi 1999 a fost ambasador al României la Varşovia. Ioan Grigorescu a semnat 15 volume de proză, 20 de scenarii cinematografice pentru filme artistice de lung-metraj şi peste 400 de episoade ale serialului „Spectacolul lumii”. În anul 2001 i s-a decernat „Premiul Academiei Române” pentru „Spectacolul Lumii”. Pe parcursul activităţii sale a fost distins cu importante premii naţionale şi internaţionale. În 2004 - 2006 a realizat încă un serial documentar de 26 de episoade despre România, difuzat pe TVR-Cultural, precum şi un film dedicat lui Nichita Stănescu (2008). La începutul acestui an (2011) au fost lansate 4 volume de sinteză din suita „Spectacolul Lumii”, iar alte două volume vor fi tipărite în viitorul apropiat. Ioan Grigorescu a îmbinat în lunga sa carieră talentul de scriitor cu cel de gazetar, fiind în acelați timp o personalitate marcantă a mass-media din România. Despărțirea de Ioan Grigorescu va avea loc în orașul Ploiești marți 29 martie 2011.
Slujba religioasă va avea loc în ziua de 29 Martie, ora 12, la Catedrala Sfantul Ioan din Ploieşti și va fi urmată de ceremonia funerară de la Cimitirul Eternitatea.

Horia Gârbea și Candid Stoica la CLUBUL DRAMATURGILOR - 28 martie 17.30 la Comedie

În program lectura piesei „Mircea Șeptilici - două ore din viața unui actor” de Candid Stoica. Prezintă (în versiune concentrată) actori ai Teatrului de Comedie.
Lansări de cărți: teatru cu piesa titulară de Candid Stoica și poezie - „pantera sus, pe clavecin” de Horia Gârbea. Prezintă Ion Cocora, Lucia Verona, Ioan Cristescu.
Evenimentul va avea loc în faoierul Teatrului de comedie (Str. Sf. Dumitru nr. 2).

Clubul de proză ASB la MNLR. Citește Daniela Zeca

Secția de proză a ASB vă invită marți 29 martie la Muzeul Literaturii din BUcurești( Bd. Dacia 12)

A murit Ion Pecie (1951-2011)

Vă anunț cu tristețe dispariția criticului literar din Tîrgu-Jiu Ion Pecie. A fost profesor și s-a remarcat prin eseurile sale. A făcut parte din redacția Echinox în anii 70. Citiți anunțul extins pe blogul scriitorilor bucureșteni.

Premiile Blog de Blog - Cele mai bune Bloguri pe 2010

S-au decernat Premiile Blog de Blog - Cele mai bune Bloguri pe 2010! Evenimentul a avut loc vineri, 25 martie, la Muzeul Literaturii, în rotondă. Regret că n-am putut fi prezent, ca membru al juriului. A prezidat Lucia Verona inițiatoarea premiilor, care și-a lansat cu acest prilej romanul „Afacerea Clongate” - Ed. Tritonic. Și editorul ei, prozatorul Bogdan Hrib, a lansat un roman: „Ucideți generalul!” cu același prilej. Dintre scriitorii laureați la secțiunile de literatură au fost prezenți, după cum identific în pozele realizate de Ștefania Coșovei (membră a juriului), Alex Ștefănescu și Liviu Ioan Stoiciu. Laureații pentru blog literar au primit și cîte o diplomă din partea Asociației Scriitorilor București.

Poate i-ați recunoscut în postările de mai jos

Sper că i-ați recunoscut pe Radu Voinescu, Ioan Cristescu, Lucia Verona, Emil Mladin, Simona Grazia Dima, Geo Călugăru, Passionaria Stoicescu, Mariana Filimon, Lucian Vasilescu, Adrian Pârvu, Gelu Negrea, Florentin Popescu, Mariana Criș, Cornelia Maria Savu, Carolina Ilica.

Interviul de dinainte și berea de după...

...Iată cele mai frumoase părți ale unei lansări de carte. Pentru ilustrarea acestei parafraze adaug cîteva poze. Interviul a putut fi urmărit la TVR.

Pantera sus, pe clavecin. Ziua Z + 1

Ieri la ora 13 s-a lansat volumul de poezie „pantera sus, pe clavecin” la Uniunea Scriitorilor.

Au participat numeroși iubitori de poezie și de feline care au umplut Sala Oglinzilor. Nu dau lista pentru că nu vreau să omit din greșeală pe cineva. Prieteni, colegi, confrați de-ai mei întru poezie sau dramaturgie, debutanți cărora le-am fost „naș” literar, și alții care își doresc să le devin. Au prezentat Ioan Cristescu și Radu Voinescu, iar ca bonus Geo Călugăru a citit un catren improvizat pe loc.

Întîlnirea informală de după lansare a avut două părți, prima pe loc și a doua, mai restrînsă, pe Terasa Muzeului, sub un soare dulce de primăvară. Ambele au fost pline de veselie.

Mulțumesc tuturor celor care au participat. La fel, celor care mi-au trimis mesaje de felicitare. Cei care nu s-au întîlnit cu Pantera joi, o pot face luni 28 martie de la ora 17.30 în foaierul Teatrului de Comedie. Vor asista cu acest prilej și la lectura unei piese de Candid Stoica. Evenimentul va dura în jur de 90 de minute.

Radu Țuculescu Bravul nostru Micșa!, Editura Eikon * *

Trei piese scurte de teatru, de fapt niște farse, cuprinde volumul prozatorului Radu Țuculescu, aflat în ascensiune pe toate planurile: roman, proză scurtă și iată că și teatru. Piesa titulară e hazlie, fluentă, fără mari pretenții stilistice sau tematice, dar bine închegată. O femeie de la țară își scoate în fața casei concubinul paralitic, pe Micșa, că s-a săturat de el, „nu are obligația să-l țină” și-l livrează comunității rurale să-l îngrijească și să-l hrănească. E un fapt divers tipic pentru știrile noastre tabloidizate și crează acea emoție vie și trecătoare de mahala. Lumea se înghesuie, vin și „străinii” etc. Treaba începe să miște și promite să se amplifice în favoarea celor din sat, care exploatează abil și cinic situația. Micșa îi va scoate din sărăcie cu cazul lui. Un fel de „Vizita bătrînei doamne” în care nu trebuie să moară nimeni ci, dimpotrivă, să trăiască exhibîndu-și nefericirea. Însă niște întreprinzători vecini îl fură pe Micșa ca să-l utilizeze. Totul pare că se va nărui, cînd un isteț copărtaș are o idee genială: la urma urmei cine îl cunoaște pe Micșa? El e un simbol. Și i se substituie, imitîndu-l, iar afacerea poate continua. Celelalte piese sînt mai puțin izbutite și chiar irită oarecum prin violențe de limbaj și prin înfățișarea unei lumi extrem de sordide despre care nu ne îndoim că există, dar care nu are cine știe ce virtuți teatrale. Teatrul lui Radu Țuculescu este unul de replică și, cînd și situația e interesantă, poate conduce la comedii izbutite.

Lansarea volumului „pantera sus, pe clavecin”

Volumul de poezie „pantera sus, pe clavecin” va fi lansat joi 24 martie la ora 13 la sediul Uniunii Scriitorilor (Calea Victoriei 115). Prezintă Radu Voinescu, Octavian Soviany și Ioan Cristescu. Prețuri promoționale, autografe, șampanie!

Cărți noi! Adrian Frățilă - Eremitul Kunala, Editura Tracus Arte * *

În abordarea romanului lui Adrian Frățilă intervin două dificultăți de natură diferită. Mai întîi, densitatea specială a cărții și multitudinea aspectelor care ar trebui inventariate și pe care Adrian Frățilă, cu obișnuita lui „fugă” pe claviatura diferitelor teme și soluții narative, le parcurge în carte. M-am obișnuit cu viteza lui de înfățișare și parcurgere a acțiunii. Totuși, nu e simplu să aproximezi în cîteva fraze întîmplările variate, personajele diverse și situațiile, mlte neașteptate care intervin. A doua dificultate stă în abordarea critică volumului fără a dezvălui complet acțiunea sa, evoluția personajului și deznodămîntul, răpind plăcerea lecturii. Pentru că imprevizibilul acestei acțiuni și al evoluției personajului central, ba chiar și cheia titlului, se cer păstrate în misterul în care autorul însuși le menține de-a lungul cărții. Ca într-un bun roman polițist, deși acesta e departe de a fi, scriitorul dezvăluie - și răsucește - definitiv cheia doar în ultima pagină.

Cu tot acest suspans bine controlat și atent premeditat, care menține trează atenția cititorului pe tot parcursul cărții, nu senzaționalul devenirii personajului central și a celorlalte constituie principala miză a cărții. Această miză e sapiențială, filosofică, depășind curiozitatea – totuși justificată – de a ști ce se întîmplă pînă la urmă cu Lucius Mătăsaru și ce legătură este între el și personajul care dă titlul romanului „Eremitul Kunala”, acesta din urmă apărînd foarte tîrziu în acțiune, atunci cînd aproape că uitasem numele său.

„Eremitul Kunala” este romanul devenirii unui personaj, al inițierii lui n-ar fi prea corect spus, pentru că Lucian pare de la început, în ciuda banalității sale, un ales. Lucian e un om nu prea tînăr, are o familie așezată, probleme profesionale și domestice, între care o fiică bolnavă de cancer, dar e dăruit de zei și cu o amantă misterioasă și incitantă. Parametrii vieții lui par limpede stabiliți, inclusiv discuțiile metafizice și bahice la o cîrciumă a scriitorilor, discuții ce sînt doar un condiment al unei existențe cam searbede. Lucian se descoperă pe sine, la acea vîrstă la care, știm din „Moromeții”, numai mari necazuri sau mari bucurii mai pot schimba un om. Lupta lui însuși cu această revelație care i se impune, cumva din afară, este unul dintre punctele de interes ale cărții.

Evadarea lui Lucian Mătăsaru amintește de proza unor Vasile Voiculescu și Mircea Eliade. Acolo, la „centrul de sănătate” - departe de a fi un „munte vrăjit” cu discuții profunde sau spirituale – are loc veitabila revelație. Mai mult nu spun, din motivul invocat mai sus, al păstrării misterului, atitudine impusă de scopul romanului. În prima fază, aglomerarea de subiecte mistico-ezoterice de tip revistă-magazin poate aduce un dubiu asupra seriozității personajului (nu și autorului). Acesta bîjbîie într-o ceață de obscurantim, știri de senzație despre „lumea de dincolo” și alte „taine”, așa cum le prezintă literatura ieftină. În final totul se clarifică prin, înțelegem ulterior, acea baie de naturalețe a izolării la „centrul de sănătate”. Lucian se regăsește ieșind definitiv, cu mare curaj, dintr-o existență conformistă, comodă – el se simte minunat la început în casa lui, cu ai săi – pentru a vira decisiv nu numai într-o nouă identitate, dar într-o nouă dimensionare a lumii și a raporturilor ei cu sine.

Scris alert, cu mînă sigură, cu unele intenții caricaturale și mai ales cu cîteva minunate momente de limpezime descriptivă, romanul lui Adrian Frățilă e destinat interesului oricărui cititor.

Cărți noi! Traian T. Coșovei - Aerostate plângând, Editura Tracus Arte * * *

Să nu se creadă că veleitarii și impostorii ne pot sufoca. Apar și volume de poezie importante iar unii dintre membrii USR sînt demni de stima tuturor, supraviețuind în condiții vitrege și renunțînd la multe pentru poezie. Iată un exemplu.

Una dintre cărțile importante de poezie ale anului trecut este acest nou volum al lui Traian T. Coșovei, mai concentrat decît altele și în același timp mai grav, chiar dacă unele porniri ludice nu lipsesc niciodată dintre elanurile diverse ale autorului. Împărțirea cărții în două mari cicluri: „Aerostate plângând” și ”Iubita mea, patria mea” nu mi se pare relevantă. Adevăratele categorii de texte sînt într-adevăr două, dar reprezentantele lor se află bine amestecate, întrepătrunse în sumar, ca două pachete de cărți de joc. Avem în primul rînd poemele de un acut lirism, tensionînd un text relativ redus ca întindere, cu fragmente vizionare și reflexive. În aceste texte, autorul are parcă „buzele cusute”, cum un titlu o și afirmă. E de altfel acesta unul dintre cele mai bune poeme din volum, e o artă poetică tîrzie, după ce poetul a consumat experiențele viețuirii și scrierii: ”Nu mai e timp de răspunsuri învingătoare la toate”. Îi rămîne, în locul expresivității locvace, una laconică: o trădare cu buzele cusute! Căci „Din cuibul de păsări nu mai zboară nicio întîmplare înaripată./ Din cuiburile de mitralieră nu mai zboară eroiii de o clipă”. Iluzia existenței s-a risipit, viața părăsește eroul ca o iubită uitată: „Am întâlnit viața la un colț de stradă, am iubit-o și am uitat-o/ Am și acum poza ei în portofel”. În aceste mai scurte texte apare Aerostate care, în ciuda pluralului, e un personaj singular și însingurat, cel care plînge în poezia lui Traian T. Coșovei. Plînsul lui Aerostate (fie că apare explicit sau nu) răsună în toate versurile de felul amintit în care forța viziunilor se combină cu o adîncă melancolie. Celălalt tip de texte din volum, neintitulate, sînt texte confesive de tipul jurnalului, scrise la persoana întîi, niște (totuși) scurte poeme în proză ce dezvăluie la final un tîlc sau o morală. Locurile sînt familiare: casieria Televiziunii, parcul Floreasca, piața omonimă cu cîrciuma de cartier. Și în aceste fragmente, voit prozaice, tranzitive, se insinuează melancolia, sentimentul inutilității existenței și filosofării pe tema ei încît ele fac parte integrantă, fără stridențe, din carte, aducînd un contrapunct stilistic, dar fiind părți ale unui continuum de idee. „Aerostate plîngînd” este poate cel mai marcat de anxietate volum al lui Traian T. Coșovei și unul dintre cele mai puțin fardate cu momente de virtuozitate, dintre cele făcute să bucure și să uimească publicul. Sinceritatea și tristețea, modul simplu și melancolic de a comunica fac din volum un fel de „Mai am un singur dor” al maestrului optzecist.

No Comment?! (ba nu, de fapt o să revin)

Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva celei mai josnice imposturi te expune atacurilor jivinelor nocturne susținute de zeci de „prof. univ. dr.” etc. adesea pe o treaptă încă și mai de jos a imposturii! Precizez că reclamația nu mă vizează pe mine ci pe un important membru al USR și al comisiei de validare care își asumă cu cinste rolul de barieră în calea veleitarilor agramați. Sublinierile îmi aparțin (și nu am subliniat totul, de exemplu dezacordul în număr din ultimul rînd al plîngerii).

Liviu Ioan Stoiciu - protagonist al unei „ore de română” la Colegiul Național Ion Creangă

Vineri 18 martie la Colegiul Național Ion Creangă a avut loc o „oră de română” din seria celor realizate de USR în colaborare cu diferite licee (program coordonat de Un Cristian din partea USR).

Protagonistul a fost poetul Liviu Ioan Stoiciu în fața unei săli de festivități aglomerate. Am avut plăcerea să-l prezint asistenței pe vechiul meu prieten și distinsul poet. Gazdă a fost dna prof. dr. Mihaela Ștefan și am reîntîlnit cu bucurie întreaga catedră de română a liceului, foarte entuziastă. Fotografia e datorată dnei prof. dr. Loredana Tuchilă care a fost organizatoarea unei manifestări anterioare similare pentru D.R.Popescu. Un moment emoționat a fost revederea dintre Liviu Ioan Stoiciu și diriginta fiului său, tot profesoară de română, Carmen Rădulescu. Am întîlnit-o și pe dna profesoară Rodica Lăzărescu, autoarea, între altele, a unei „vieți” a lui I. Peltz.

Liviu Ioan Stoiciu, în mare formă, deși abia revenit după o gravă viroză, a fost un excelent orator și recitator al propriilor versuri, mai ales din recentul volum „Pe prag” (Ed. Cartea Românească, 2010). Detalii găsiți și pe blogul său.

Radu Voinescu prezintă Pantera

La lansarea volumului „pantera sus, pe clavecin” (Editura Tracus Arte) de joi 24 martie ora 13 de la sediul USR, „Sala Oglinzilor”, volumul va fi prezentat de criticul și poetul Radu Voinescu și de editorul său, criticul de teatru Ioan Cristescu.

Rămîne incertă din motive didactice prezența celuilalt invitat, scriitorul Octavian Soviany.

Urare de Purim (19-20 martie 2011)

Mîine, după apusul soarelui, în ziua a 14-a a lunii Adar,
începe sărbătoarea Purimului (a „sorților”).
Celor dintre dvs. care o celebrează le doresc de pe acum
s-o petreacă în deplină bucurie și pace.

חג פורים שמח!

PURIM SAMEAH!

Întîlnire cu pantera! Joi 24, ora 13, la USR

Joi 24 martie, ora 13, la sediul Uniunii Scriitorilor (Calea Victoriei, nr. 115) puteți participa la lansarea volumului meu de versuri „pantera sus, pe clavecin” (Editura Tracus Arte, prefață de Dan Cristea). Participanții vor beneficia de un preț promoțional, de autograful autorului și de alte surprize. Pantera va fi pe pian, întrucît sala nu deține un clavecin.

Dacă nu ajungeți, nu e totul pierdut! Luni 28 martie de la ora 17.30, în foaierul Teatrului de Comedie, cu prilejul unei noi ediții a Clubului Dramaturgilor se va lansa din nou același volum, împreună cu un volum de teatru de Candid Stoica, a cărui piesă va fi și citită cu acest prilej.

A murit profesorul Romul Munteanu (1926-2011)

Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a profesorului Romul Munteanu, la 17 martie 2011, în pragul împlinirii vîrstei de 85 de ani.
Pe blogul Scriitorilor din București puteți citi anunțul complet cuprinzînd reperele biografiei regretatului profesor și editor.

DIACRITICA - Marele premiu ”Blog de blog 2010!”

Lucia Verona, inițiatoare a concursului și președinta juriului anunță:

Festivitatea de decernare a premiilor BLOG DE BLOG - Cele mai bune bloguri din 2010 va avea loc vineri, 25 martie, ora 17,30, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române.
*
În continuare, Lucia Verona, singura abilitată după regulament să ia decizia finală în privința Marelui Premiu anunță:
”Poate aţi remarcat că la Gala online nu am anunţat cine este laureatul Marelui Premiu "Pentru că-mi place". Nu l-am anunţat pentru că nu găsisem, pe culmile Zelistului, un blog care să-mi placă atît de mult încît să-l premiez. Greşeala mea. Nu l-am căutat unde trebuia. În zilele următoare, citind şi recitind bloguri din blogroll-ul meu proprietate personală, mi-am dat seama că există un blog care-mi place foarte mult. Un blog care place multora. Un blog care pe unii îi deranjează.
Deci, avem un laureat al Marelui Premiu. De fapt, o laureată.
Doamnelor şi domnilor, cîştigătoarea Marelui Premiu "Pentru că-mi place" al concursului BLOG DE BLOG pe 2010 este... (răpăit de tobe, emoţii, suspans)

Diacritica ”

*
Este o mare dar și plăcută surpriză acest premiu pe care eu îl consider meritat din multe puncte de vedere: Diacritica are și seriozitate și umor, și colocvialitate și prezență „scenică”, e un blog despre o problemă acută azi, tratată cu competență. În plus, blogul său are un public select, rafinat în comentarii și chiar în glume. Subscriu total la punctul de vedere al Luciei Verona.

Revenire la rezultatele concursurilor de debut și pentru autori sub 35 ani de la CR

În fața numeroaselor comentarii am ceva de spus.

Cînd juriul a găsit ceva de publicat „a forțat mîna” editurii - căreia totuși îi pasă, zic eu, și ar dori să lanseze valori - și a publicat chiar mai multe volume decît anticipase. Juriul a fost și în acest an foarte competent și prob. Relativitate intră în orice judecată dar știu bine din jurii și „poște ale redacției” că valoarea sare în ochi din maldărul inevitabil de mediocritate.

Cînd sub ochii unor jurii din care am făcut parte (evident cu sistemul de plicuri închise, de altfel numele nu ne-ar fi spus pe-atunci nimic) au căzut texte de Livia Roșca, Andra Rotaru, Cătălina Cadinoiu, Oana Ninu (și alții, desigur) toți cei din juriu au strigat: ăsta este premiantul! Cînd la concursul Cărții Românești s-au găsit manuscrise cu valoare indiscutabilă s-a cîștigat.

Am citit textele Cristei Bilciu și am fost sigur că, dacă va participa, juriul o va evidenția - nu am comunicat cu juriul despre asta și nici nu aveam cum să știu dacă a depus textul sau sub ce motto concurează.

Pot admite că sînt texte bune care nu au atras atenția suficient, dar dacă erau excelente și nu doar bune, ieșeau. Un amănunt de culise, și anul trecut juriul era pe punctul să redacteze procesul verbal cu verdictul „niciun cîștigător”. În fața argumentului că e păcat să nu se ofere o șansă celui mai puțin slab dintre perdanți jurații s-au întors, au scotocit, și au scos cu inima îndoită un manuscris spre publicare. Și anul acesta juriul a tot fost întrebat (la debut în poezie): „Domnule, chiar nimic nimic?? Sigur nimic?”. Și răspunsul a fost „nimic”.

Un comentator observa că debutanții, presupus tineri, scriu mai bine poezie decît proză. E normal. Scrierea prozei, a romanului mai ales, cere o anumită maturitate chiar și biologică. Paradoxal poate, teatrul se scrie mai bine la tinerețe pentru că în teatru, pentru cine are talent desigur, contează o anumită precipitare, un „nerv” care se tocește în timp. Știu din experiență că în dramă cîștigi enorm în tehnică în timp, dar nu mai poți zbura pe replici și subiect.

Pantere de vînzare

Volumul meu de poezie „pantera sus, pe clavecin” a fost pus pe piață azi, deocamdată la librăria Muzeului Literaturii din București. În zilele următoare va ajunge și la Librăria Eminescu, la sediul ASB și apoi la alte librării. Două lansări vor avea loc în curînd la Uniunea Scriitorilor și Teatrul de Comedie, a treia va fi la Maratonul de Poezie și Jazz din 14 aprilie.

Doritorii se pot adresa și direct Editurii Tracus Arte, ba chiar și autorului.

Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2011. Deziluzii

Un comunicat semnat de doamna Mădălina Ghiu ne anunță că:

„Anul acesta, s-a acordat un singur premiu la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească: la sectiunea Proză. Manuscrisul cîștigător este romanul „Poker” de Bogdan Cosa. Romanul va fi lansat la Salonul International de carte Bookfest, care va avea loc in perioada 25-29 mai 2011.
La sectiunile Poezie, Critica/Istorie literara/Eseu si Teatru, premiul de debut nu s-a acordat.
La concurs au participat 98 de manuscrise, la urmatoarele sectiuni: Proza – 45 de manuscrise, Poezie – 46 de manuscrise, Critica/istorie literara/eseu – 3 manuscrise, Teatru – 4 manuscrise.”

Din informațiile pe care le dețin, juriul a trăit o mare deziluzie, mai ales în legătură cu volumele de poezie propuse de potențialii debutanți și apare clară concluzia că se scrie tot mai prost. Acest fapt intră în logica involuției culturale și profesionale a societății noastre, cauzele fiind numeroase. Procentul de reușită de 1% este grăitor.

Ziua Ortodoxiei 2011

Pentru prima dată în viață, duminică 13 martie, am participat la o procesiune religioasă, de Ziua Ortodoxiei, la Biserica Icoanei. Ceremonia a fost organizată de Primăria Sectorului 2 și Protoieria 2 București, au participat vreo 60 de preoți de la parohiile din sector și nu numai, ierarhi ai bisericii între care Prea Sfințitul Varlaam, episcopul vicar patriarhal, și desigur primarul sectorului, Neculai Onțanu. A fost ceva cu totul impresionant, probabil și din punct de vedere religios pentru cei care se pătrund mai ușor de fior mistic, dar sigur un fenomen social uimitor: probabil vreo 2-3 mii de credincioși de la sugari în brațele părinților pînă la bătrîni matusalemici, cei mai mulți cu icoane aduse spre sfințire, unele de mari dimensiuni. Slujba și procesiunea au durat vreo patru ore, dar abia apoi credincioșii, așezați la o coadă de peste 1000 de persoane, care cotea pe trei străzi, au putut atinge icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Mănăstirea Ghighiu spre a fi expusă la Icoanei. Au venit și 45 de preoți și credincioși din Bulgaria. Cîteva persoane foarte în vîrstă au primit permisiunea să atingă primele icoana (una dintre puținele ce o arată pe Fecioară cu chipul întristat, de păcatele noastre, desigur, și care datează de pe vremea lui Brâncoveanu) și fie de extaz mistic, fie de boală și lungimea așteptării, acest gest le-a produs leșinul pe loc. Din fericire primăria prevăzuse și echipe medicale de urgență și, cu ajutorul lor și al Fecioarei, se pare că totul s-a terminat cu bine. În ceea ce mă privește am ezitat între admirație văzînd atîta credință și o anumită neliniște în fața unei mase de oameni mișcată foarte ușor de un mobil abstract.

Alături, la Schitul Darvari, am avut bucuria să îl cunosc pe sfințitul stareț, un om tînăr și o prezență luminoasă. Sfinția Sa, racordat le prezent, m-a poftit să vizitez și situl web al schitului care adăpostește (schitul, nu situl) și moaștele a 15 sfinți: www.schituldarvari.ro.

Ca o lămurire: Ziua Ortodoxiei celebrează, în fiecare an în martie, un Sinod regional ce a fost convocat la Constantinopol în anul 843, sub împărateasa Teodora. La acesta, venerarea icoanelor a fost solemn proclamată după vreo 120 de ani de autoritate a iconoclaștilor. Călugari și preoți au mers atunci în procesiune și au așezat iar icoanele la locul lor de cinste. Ziua aceea, numită "Triumful Ortodoxiei", este sărbătorită anual în prima duminica din Postul Mare, zi care cade negreșit în martie.

In imagine - icoana de la Ghighiu

Cărți noi! Ioan Barb - Sub via ființei plâng strugurii, Editura A.T.U., poezie

Un titlu patetic, neinspirat, ascunde poezia unui elegiac dotat deopotrivă cu forță și talent. Ioan Barb, avocat din Hunedoara, nouăzecist ca vîrstă și expresivitate lirică, e sigur pe ceea ce întocmește, în virtutea unei arte poetice clare. Iată o programatică „elegie. estetica postmodernistă” : „în fiecare noapte/ un păianjen uriaș/ se hrănește din mine/ mă anesteziază în somn/ extrage zilele din ochi/ pînă ce privirile se exfoliază//.../ ziua de mâine/ va închipui trecutul din cioburi/ linia vieții/ țesută cu migală/ în pânza de păianjen”. Poetul reconstituie lumea din cioburi sau țese existența ca pe o pînză și „se hrănește cu priviri precum o omidă”. Melancolia îngreunează această pînză, ca o pradă prinsă în ea. Lupta lui Ioan Barb cu tentația de a plînge deschis durerea lumii, efortul de a-și reprima duioșiile neconvenabile „estetic” lasă loc unor tensiuni deloc neglijabile care se transmit și lectorului. O altă dedublare dramatică a eului liric este aceea între ispita intimismului, miniaturalului și cea de a lupta cu conceptele și cu temele mari „regale”, „profetice”, de a porni în marele „pelerinaj” spre „purgatoriu”. Ioan Barb este, la al treilea volum al lui, un poet notabil.

Un poem nou

Pe blogul meu bio-bibliografic găsiți un poem inedit.

Antologia „Ochelarii de fum” e în librării

Iată coperta antologiei „Ochelarii de fum” apărută la Editura Cartex sub egida Asociației Scriitorilor București. Cuprinde, cum am mai arătat, texte de 32 de autori contemporani. Prima lansare va avea loc pe 18 martie, la ora 18, în Rotonda MLR (Bulevardul Dacia nr. 12). Vor prezenta volumul Paul Cernat și editorul său Lucian Pricop. Inițiativa realizării antologiei a aparținut Doinei Ruști.

Cititori! Vi se pregătește ceva...

Dom'le mare minune cu internetul ăsta! Ajungi să citești cărțile înainte de a apărea. Cum sînt eu pofticios și curios la citit, îmi convine de minune și chiar mă incită să aflu mai devreme „ce și cum”, precum înainte de a mi se naște fiul urmăream pe ecograf ce mai face, ce mai zice.

Sînt conștient că în urma acestor mărturisiri mă voi trezi în căsuța poștală cu un snop de pdf-uri. Dar nu contează! Îmi face plăcere să vă anunț că veți avea ce citi în viitorul apropiat: un roman de Ștefan Caraman, unul de Adrian Frățilă, un volum de poevestiri de Leon-Iosif Grapini și, poate mai încolo puțin, că mai lucrează, un nou roman de Șerban Tomșa. Mă puteți invidia că le-am citit înaintea dvs., dar și mai bine ar fi să le pîndiți și să le citiți cît mai repede.

Paul Cernat despre antologia „Ochelarii de fum”

Din prefața lui paul Cernat la Antologia de proză „Ochelarii de fum” îngrijită de Doina Ruști:

„Principala calitate a antologiei Ochelarii de fum e aceea de a oferi, în 32 de intrări, un eşantion reprezentativ de proză românească „vie”. „Vie” nu doar prin faptul că prozele scurte/fragmentele selectate în cuprins aparţin unor scriitori români în viaţă (prozatori de carieră sau de ocazie, din toate generaţiile active), ci şi prin faptul că, indiferent de vechimea sau de noutatea lor, ele nu datează, ansamblul lor lăsînd, cu toată eterogenitatea inevitabilă şi cu toată diversitatea fizionomică scontată, o reconfortantă senzaţie de prospeţime. Există aici destule reluări din volume apărute anterior, unele (cazul lui Ştefan Agopian cu Manualul întîmplărilor) chiar în anii `80, după cum există şi nu puţine trufandale prozastice, inclusiv cîteva surprize. Noutăţi de prim-plan sunt, fără îndoială, fragmentele nou-nouţe semnate de Nicolae Breban şi, respectiv, Gabriela Adameşteanu, primul - prezent cu un suculent fragment „grobeian” (Un act gratuit, extras dintr-un volum de nuvele cvasi-omonim, aflat în pregătire), cea de a doua – cu un instantaneu „retro” extras dintr-un şantier proaspăt deschis (Viaţa bicoloră). Destui prozatori cu deja vechi state de serviciu par a fi ţinut să-şi prezinte cîte o mini-carte de vizită, decupînd din volume deja edite secvenţe considerate „emblematice” pentru modul lor de a scrie proză, scurtă sau nu: e, între alţii, cazul unor nume precum Ion Iovan, Ştefan Agopian, Ioan Groşan, Radu Aldulescu, Daniel Bănulescu, Varujan Vosganian, Cătălin Ţârlea, Horia Gârbea, Ioana Drăgan, Florina Ilis, Radu Pavel Gheo sau Lucian Dan Teodorovici, în cazul cărora cititorul avizat merge la sigur. După cum există şi prozatori bine „rodaţi” care au ţinut să participe cu texte nou-nouţe: Doina Ruşti, de pildă, cu o proză realist-magică despre metamorfozele „vampirice” ale identităţii (Mult aşteptatul ceas al d-nei Glodeanu), Daniel Vighi (răsfăţul tacticos din O poveste cultă despre Mayer Amigo), sau Cristian Teodorescu, cu o surpriză confesivă intitulată, provocator, Duceţi-mă ca pe preşedinţi. Cu noutăţi de substanţă îi întîlnim şi pe Ştefania Coşovei (Semne pe ape) sau Gabriel Chifu (Sfîrşitul anilor ’50, începutul anilor ‘60). Cîteva texte par scrise special pentru Ochelarii de fum – bunăoară sprinţara schiţă Pinguinii a lui Florin Bican, dar nu numai”.

Precizez că povestirea mea „La Sinaia, la Cazino” a fost scrisă special pentru această antologie, la invitația Doinei Ruști. Ea a mai apărut doar în România literară, nu și în volum.

A apărut antologia de proză contemporană „Ochelarii de fum”

A apărut, după multă vreme, o antologie importantă a prozei contemporane. Volumul a fost gîndit și realizat de scriitoarea Doina Ruști. Editorul ei este criticul literar Lucian Pricop. Redau sumarul acestei remarcabile alcătuiri. Veți avea de unde alege!

„Ochelarii de fum” - proză contemporană
Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR
Cuvânt înainte de Paul Cernat
Postfață: Lucian Pricop
*
Ochelarii parfumaţi
Ioan Cărmăzan - Eva
Daniel Vighi - O povestire cultă despre Mayer Amigo
Varujan Vosganian – Căluţul de lemn
Ochelarii şterşi cu toată grija
Radu Aldulescu – Cina
Gabriela Adameştenu - Viaţa bicoloră
Nicolae Breban – Un act gratuit
Ioana Drăgan - Broasca
Ochelarii de probă
Mariana Gorczyca - Short story cu final deschis
Emilian Galaicu-Păun – Avia Maria
Ochelarii ghinionişti
Dan Silviu Boerescu - Trei drumuri la Lehliu în căutarea coasei imperfecte. Din jurnalul agricultorului contemporan
Mihaela Perciun – Sub pat
Radu Pavel Gheo – Numele mierlei
Cristian Teodorescu - Duceţi-mă ca pe preşedinţi
Lucian Dan Teodorovici - Întâlnirea cu spânzuratul
Ochelarii cu multe dioptrii
Florin Bican - Pinguinii
Cătălin Ţîrlea - Nimica nu-nţelegi…!
Lucia Verona – Caracatiţa
Ochelarii cu efecte narcotice
Dumitru Crudu - Praful de pe o podea de cămin din Tbilisi
Lucian Mîndruţă – Efecte secundare
Ochelarii întâmplărilor dubioase
Ştefan Agopian – Moartea pentru patrie
Horia Gârbea - La Sinaia, la Cazino
Ioan Groşan - A doua venire în scaun a lui Barzovie-Voda
Ion Iovan - O zi cu Mateiu
Doina Ruşti – Mult aşteptatul ceas al D-nei Glodeanu
Ochelarii pentru vînătoare
Daniel Bănulescu - Pe tine te deranjează dinţii din faţă ?
Ştefania Coşovei – Semne pe ape
Ochelarii cu lentile inocente
Gabriel Chifu - Sfârşitul anilor 50, începutul anilor 60
Florina Ilis – Semnalul de alarmă
Maria Manolescu – Mama tânărului scriitor
Ochelarii cu dinţi
Florica Bud - Bilclintonieni versus monice
Iulian Ciocan - Mirmidonul
Jan Cornelius - God Google; Managerul înnascut; Doctor Urgentescu

Apare Pantera - Mulțumiri

Azi am văzut forma finală a volumului meu „pantera sus, pe clavecin” care va apărea în 2 zile la Editura Tracus Arte. Mai trebuie doar tăiată și legată, formatul e elegant, coperta e albă, hîrtia luxoasă (90 g/mp). Cei care doresc să o citească o vor putea găsi la editură - se poate comanda pe situl acesteia - la autor, va fi disponibilă și la Muzeul Literaturii Române ca și la alte librării din București și din țară (Cărturești mai ales). Desigur va putea fi achiziționată la un preț promoțional cu ocazia lansărilor pe care le voi anunța din vreme și care vor avea loc încă din luna aceasta la USR, Muzeul Literaturii și în alte locuri bine alese.

Pentru apariția cărții țin să mulțumesc editorului, dl. Ioan Cristescu, dlui Gelu Iordache, tehnoredactor dar și autor al copertei, dlui Dan Cristea - autor al unei pertinente prefețe. Au citit volumul înainte de apariție și mi-au comunicat impresiile lor extrem de utile domnii Nicolae Manolescu și Cosmin Ciotloș - le mulțumesc.

O contribuție indirectă, dar deosebit de prețioasă pentru scrierea efectivă a textelor volumului, a avut-o familia mea: Ruxandra și Tudor. Le sînt recunoscător.
În toate fazele de lucru am beneficiat, la orice oră, de compania tăcută și înțelegătoare a „panterei” Dosia.

Cărți noi! Echim Vancea - Laurențiu Ulici- 10 ani de posteritate, antologie, Editura Limes

A apărut în îngrijirea poetului Echim Vancea, maramureșan, prieten și discipol al lui Laurențiu Ulici, un volum care adună articole despre marele dispărut. Volumul cuprinde mărturii interesante și chiar poeme dedicate lui Laurențiu Ulici. Ponderea în volum aparține mărturiilor scrise și fotografice din Maramureș, în special din Sighet și Desești unde fostul președinte al USR păstorea un festival literar de mare succes. Din păcate sînt culese în volum și cîteva materiale gazetărești scrise de persoane care nici nu l-au cunoscut pe Ulici și s-au rostit după ureche, în stil de tabloid, la moartea lui, denigrîndu-i cu acest prilej pe unii dintre prietenii săi apropiați care au resimțit din plin durerea despărțirii. O carte necesară care este totuși afectată de neglijențe.

Cărți noi! Ion Andreiță - 101 poeme, Editura Biodova *

Cunoscut ziarist, autor de cărți în multe genuri și specii, Ion Andreiță nu se ia prea în serios ca poet, amestecînd năvalnic tot felul de stiluri și pastișînd adesea diferite retorici revolute. Cînd nu umblă cu fleacuri protocroniste (Zamolxe, Deceneu, Valea Dacilor) și patriotarde, care nu au ce căuta în volum și sînt cam multe printre cele 101 texte, Ion Andreiță este un poet elegant și discret, fără emfază și care poate crea emoție cu vorbe simple: „Dacă-mi amintesc bine/ Toate iubirile mele/ Au fost niște chipuri inerte,/Cărora le-am dat viață/ Și le-am cărat în mine/ Înfășurate în cel mai frumos/ Inel de logodnă // Aș vrea să iubesc o fată fără amintiri,/ O statuie coborîtă din valurile/Nimănui”. Cîteva poeme delicate și sonore amintesc de Labiș: „Fie doar răcoarea/ Serii ce-o să vină/ Să te-mbie-n taină/ Ca un văl de pluș,/ Sufletul să-ți cadă/ Fără nicio vină,/ Cum se frânge-adesea/ Dorul pe arcuș”. Mirare stîrnește inconsecvența față de punctuație: aceasta lipsește sau apare aleator.

Un poem amuzant este „Bocet la plecarea Marelui Alb” în care „protagonistul” este petrecut cu incantații: „Marele Alb/ A plecat Acolo,/ În Panteonul Orfic/ al iubirilor Deșarte/.../ Marele Alb/ A plecat la culcare/ Nemărginită Mare”. Cine nu știe că Marele Alb este „un porc de talie mare, cu o conformaţie armonioasă, trunchiul este aproape paralelipipedic, spinarea şi crupa lungi și largi”, după cum ne învață situl romsuintest.ro, poate crede că sacrificatul de Ignat este un erou wagnerian, ba are, după Ion Andreiță, și o „constelație” proprie. Eu unul înțeleg perfect propensiunea lui Ion Andreiță către acest mitic personaj din „panteonul orfic” al grătarului, numai colesterolul îmi strigă: nu și nu!

Cărți noi! Valeriu Butulescu - Noroi aurifer și Fragmentarium, ambele la Scrisul Românesc, aforisme * *

Primul volum, "Noroi aurifer", cuprinde doar 405 aforisme. Al doilea adună fix 1500. Dramaturgul Valeriu Butulescu este un pasionat al acestui gen dificil în care nu s-au exercitat decît foarte puțini autori. Prefața la "Noroi aurifer" e semnată de Vasile Ponea, iar cea de la Fragmentarium de Gh. Grigurcu. Cei doi sînt la rîndul lor autori de aforisme și recunosc greutatea de a le scrie ca și nedreptatea cu care se confruntă cei care la crează, trecuți (uneori cu dreptate, totuși) în rîndul scriitorilor minori. Dintre acești făcători de panseuri, unii, s-o recunoaștem iarăși, simpli umoriști cu mai mult sau mai puțin haz, Valeriu Butulescu este cel mai cunoscut și mai apreciat. Aforismele lui au fost traduse în zeci de limbi, circulă pe internet, fără precizarea paternității autorului. El nu face parte dintre cei pe care îi ironizează într-o cugetare: „Când nu mai au nimic de spus, unii încep să scrie”. Dimpotrivă el are o gîndire vie mai ales atunci cînd scrie și de aici reușitele lui. În genul aforistic, reușita se judecă procentual. O cantitate mare de texte chiar ale unui nepriceput poate produce trei-patru izbînzi. În cazul celor buni cu adevărat, ca Valeriu Butulescu, reușitele depășesc cu mult media, chiar dacă sînt și inevitabile scăderi. Calitățile solicitate de aforism sînt inteligența, simțul limbii și umorul. În bună măsură la posedă pe toate, dramaturgul nostru. Iată două mostre consecutive de gîndire concentrată în enunțuri hazlii, bine cumpănite: Clauza cea mai dură într-un contract de căsătorie: dreptul la exclusivitate. și Cultiv autoironia. Nu pot să râd de aproapele meu ca de mine însumi. Cugetările care conțin aluzii la situația socio-politică la zi sînt cele mai ușurele din volume. Le prefer pe cele care au capacitatea de a fi generale și, cît se poate, dezlegate de un timp dat. Ca, de exemplu: Fii echidistant! Dă-i dracului pe toți! Valeriu Butulescu e recomanadabil în doze mici, zilnice. Face bine.

"Cafeaua domnului ministru" - Premieră la Iași

La Ateneul Tătărași din Iași va avea loc pe 8 martie ora 19 premiera piesei mele "Cafeaua domnului ministru". Spectacolul e realizat de fundația culturală Timpul. Numele regizoarei, al protagoniștilor și alte detalii sînt pe afiș. Cine ajunge e rugat să-mi spună și mie cum a fost. Este a șaptea montare a acestei comedii politice și macabre și a doua realizată de o femeie. Acțiunea se petrece într-o singură zi: 9 mai, de Ziua Europei, în cabinetul unui ministru. Restul aflați din spectacol.

Alte gînduri optimiste pe scara Richter

Revin la subiectul zilei

În caz de cutremur, tragedia nu va fi a acelor care se vor muta în locuri cu verdeață, ci a supraviețuitorilor. De aceea, fără a face mare caz de asta și fără a cobi, am grijă să existe în casă rezerve de apă, de alimente greu perisabile, baterii și lanterne. Primele zile de după un eventual seism vor fi deosebit de grele, mai ales că ne-am obișnuit de 20 de ani cu un relativ confort.

Ultimul sfat: nu vă băgați sub grinzi, ci stați ÎN MIJLOCUL încăperii. Evitați scările și lifturile. Ori ieșiți în primele 30 de secunde, ori stați pe loc. Că vă prinde replica pe scări, sau sub termopanele sparte de la balconul vecin. Atenție la bibliotecile înalte, să nu aveți un sfîrșit... livresc. Cel mai bine e în baie, holul spre baie la bloc, sau bucătărie (dacă dulapul e bine ancorat).

Baftă tuturor!

4 martie 1977 - ? ? 2011-2015

Revenire:

Se știe că la cutremurele de adîncime sînt afectate clădirile înalte. În opinia mea, cel puțin 100 de clădiri interbelice cu p+4 sau mai înalte vor cădea la un cutemur peste gradul 7 Richter, în București, în special în zonele Dacia, Carol-Pache-Rosetti, Splai, Magheru, și nu numai. Vor rezista cu avarii clădirile tip 1880-1910 parter sau p+1 cu pereți portanți de cărămidă gen Casa Monteoru, palatul Șuțu, case de pe Traian, Plantelor, 1 Mai etc. Vor mai cădea case de cărămidă deja grav avariate: Moșilor vechi, Calea Griviței.

Trebuie să privim realist situația: de exemplu eu voi scăpa dacă mă prinde acasă ori la facultate și chiar la Uniunea Scriitorilor. Dar voi muri dacă mă prinde la Copyro în Paleologu sau în vizită cine știe unde sau într-un magazin de pe Magheru. Vor fi și victime din cauza panicii în locuri aglomerate (gară, metrou) și a intervenției probabil tardive a autorităților. Poate mă înșel, dar din cîte știu nu există un plan coerent al sistemului sanitar în caz de cutremur. Posibil pompierii și armata să aibă. Să nu uităm că în 1977 în centru apa nu a curs vreo 2-3 zile. În București o problemă gravă vor avariile la rețeaua de gaz. Pe moment gazul se va opri. Dar la repornire... fără o monitorizare strictă.

Majoritatea cutremurelor vrîncene au avut loc noaptea. Ar fi un mare noroc ca un viitor seism să fie din nou noaptea: metrou oprit sau aproape gol, străzi goale, populația să nu fie adunată în clădiri mari unde, dacă se prăbușește una, mor o mie. Un cutremur de noapte ar face, poate, cu 30% mai puține victime decît unul de zi.

O mare întrebare: vor rezista clădirile înalte construite după 1990? Unele sigur da (Piața Aviatorilor, Titulescu). Altele... vede cine scapă. Vor cădea și „vile” ad-hoc de după 1990, din fericire sînt mici și unele vor scăpa cu avarii.

P.S. Pe blogul unui cetățean britanic aflat în România am găsit o mostră de umor apropos de viitorul cutremur. Îi convine, că stă la Cluj și vorbește de București: „the major of the city has decided it would be best just to start preparing graves! I guess tax payers in Bucuresti should look on the bright side and view this a pre-paid burial sites!” Păi nu?

Cum nu vii tu, Diacritico?!...

...ca punînd mîna pe ei...

„Restaurantul (...) s-a nascut in anul 2004 cand doi prieteni, M(...) si S(...), s-au unit intr-o noua afacere care le placea amandoura din postura de clienti (sic!...??).
Fiecare si-a adus aportul sau si astazi restaurantul (...) este un punct de intalnire (sic!) foarte cunoscut.”

Cred că numai situl de prezentare al restaurantului, de pe care am citat, o fi costat 1000 de E dar nu contează, că le merge bine „amînduora” de cînd „și-au adus aportul”. Și apoi, e în centru!

Dar mie... mi-ar „plăcea din postura de client” să-i văd la faliment.

4 martie 1977. Cutremur!

Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să prepar un sifon cu o capsulă de CO2 - procedeu azi desuet, abandonat demult. S-au stins succesiv lumina și aragazul. La final, după 71 de secunde, am aprins lumînări. Pereții se crăpaseră. Prin unul exterior chiar se vedea în stradă. A căzut calcanul blocului, în zona podului, blocul fiind construit în 1936, cu șarpantă de lemn și calcan de cărămidă. Totuși nu am crezut atunci că au căzut clădiri. În casă nu s-a spart nici măcar un pahar, nu au căzut tablouri. Radioul a rămas mort ore în șir, primele vești pertinente le-am aflat de la Europa Liberă abia pe la 6 dimineața, relatări de martori care comunicaseră cumva cu postul. Deși magnitudinea a fost mai mică decît în 1940, durata a fost mare, de unde distrugerile.

Nicolae Ceaușescu era în vizitele lui cretine în Africa. A apărut bancul: „Ce animal prevede cel mai bine cutremurul? Cel care pleacă în Africa o săptămînă înainte și revine a doua zi după”. Au apărut și alte bancuri: Bulă s-a salvat coborînd pe scara Richter. Sau cum agață o femeie în București după 4 martie 1977: „Nu vrei să vii pînă la mine să-ți arăt crăpătura?”

Ulterior, cutremurul din 1986 m-a prins la o noapte de filme pe video, într-o clădire tot interbelică din zona Armenească, iar cel din 30 mai 1990, la miezul zilei, la Uniunea Scriitorilor (Casa Monteoru) în camera unde era redacția „Luceafărul”, azi departamentul „externe”. La cel din octombrie 2004, am ajuns în stradă în cîteva secunde – de la hoch-parter - împreună cu soția mea. Alarmele autoturismelor scuturate abia porniseră.

Din 2005 și apoi, vag, 2009... nimic și practic din 1990 nimic semnificativ. Nu-i a bună. Probleme vor fi suprapopularea Bucureștiului și haosul administrativ, mai mare decît pe vremea lui Ceaușescu. Nu mai zic de clădiri, care au mai îmbătrînit cu 34 de ani și au mai încasat în 1986 și 1990. Estimez optimist următorul seism major la 200 000 de morți în București dintre care mulți după cutremur (lipsă de utilaje, lipsă de sînge, de medici etc.).

*

De pe interesantul și documentatul sit www.cutremur.net (selectiv, absența diacriticelor e a sitului citat, dar nu pentru asta îl îndrăgim):

„În urma cu 34 de ani, Romania a fost zguduita de cel mai puternic cutremur produs pe teritoriul tarii in perioada postbelica. Cutremurul a avut loc in seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21h22min22sec (timp local). Seismul s-a produs la o adancime de 94 km, fiind un cutremur de tip subcrustal, de mare adancime. Magnitudinea seismului a fost de 7,4 grade pe scara bazata pe moment seismic, respectiv de 7,2 grade pe scara Gutenberg-Richter. Intensitatea maxima a cutremurului a fost de pana la IX grade pe scara Mercalli, iar la Bucuresti de VIII grade pe aceeasi scara.
Cutremurul a avut urmari distrugatoare pe arii largi in sudul si estul tarii, dar cele mai grave urmari au fost semnalate in Muntenia, cu deosebire la Bucuresti, unde s-au prabusit 32 de cladiri. In urma cutremurului, cel putin 1.570 de oameni au murit si peste 11.000 de persoane au fost ranite. In zonele subcarpatice din nord-estul Munteniei, sudul si centrul Moldovei s-au semnalat efecte morfologice la nivelul solului, crapaturi, alunecari de teren, tasari si partial fenomene de lichefiere in apropierea cursurilor raurilor.
Cutremurul din 1977 a fost al doilea seism ca magnitudine produs in Romania in cursul secolului XX, dupa cel din noiembrie 1940 (care a atins o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter). Spre deosebire de cutremurul din 1940, care a avut urmari mai grave in Moldova, pe directia Focsani-Iasi, seismul din 1977 a avut urmari mai grave in Muntenia decat in Moldova.
Seismul din 1977 face parte din seria marilor cutremure vrancene de magnitudini peste 7,0, evenimente cu caracter catastrofal care au urmari distrugatoare pe arii foarte largi din Muntenia si Moldova. Astfel de cutremure, cu originea in regiunea epicentrala Vrancea, s-au produs in 1471, 1516,1590, 1620, 1681, 1738,1802, 1838, 1940 si 1977. Cel mai puternic eveniment din aceasta serie a fost "Cutremurul cel Mare" produs in Vrancea la 26 octombrie 1802, eveniment creditat cu o magnitudine MGR de 7,7. Seismul major care a urmat acestuia, produs la 23 ianuarie 1838, a fost comparabil, prin amploarea efectelor, cu cel din 1977, fiind creditat, de asemenea, cu o magnitudine MGR de 7,3.”

LA MULŢI ANI, LUCIA VERONA!

Azi 4 martie scriitoarea Lucia Verona împlinește o frumoasă vîrstă pentru care merită cele mai calde felicitări. La Mulți Ani!

Lucia Verona e prozator și dramaturg, o redutabilă autoare de bloguri și situri web, situată pe poziții înalte în ZeList (recent - 36). Este vicepreședinta Asociației Scriitorilor București, filiala USR. A fondat concursul anual „Blog de blog” și „Premiile Lili” pentru debutanți în literatură, premii care se acordă în urma unui cenaclu on-line. Direct și prin blogul ei, Lucia Verona s-a implicat mereu în susținerea unor campanii umanitare.

Geamul lui Spinoza

Are G. Topârceanu o poezie în care se răfuiește cu neînțelegerea unui critic, un „Zoil” opac. Explică magistral în ce constă blocajul acestuia, apelînd la metafora lui Spinoza, un „sărman evreu”: „Anume Baruch. Fire de elită/ În lume viețuind ca-ntr-un pustiu:/ Știa să taie sticla șlefuită/ Și toți nerozii îl credeau geamgiu”. Finalul e un îndemn pentru observatorul inabil sau neatent: „Cînd îmi citești poemele și proza,/ Gîndește-te la geamul lui Spinoza.” Să remarcăm în treacăt excelența lui Topârceanu în materie de versificație cînd, azi, unii membri ai Uniunii Scriitorilor care se laudă că fac poezie cu formă fixă nu sînt în stare să producă un sonet cumsecade prozodic, la șapte secole după Dante.

Deunăzi am intrat pe un blog de literatură și am propus în cadrul unor comentarii cîteva lecturi din poezia recentă. Au urmat comentarii la comentarii în care s-au găsit destui să strîmbe din nas la Ion Mureșan, să-i mute a cîta oară fălcile lui Mihail Gălățanu, să ridice din umeri la Traian T. Coșovei și Anca Mizumschi și să remarce că, de fapt, Liviu Ioan Stoiciu scrie proză. Ăsta a fost vîrful dinspre cei care citiseră măcar, spre cinstea lor. Alții (anonimi firește, pentru că moderatorul permite din păcate comentarii anonime) au contrapus lista lor (deși eu mă referisem strict la volume din 2010-2011) și anume: Adrian Păunescu, Grigore Vieru și... Pavel Coruț, mai nou și poet, se vede treaba.

Ca în orice domeniu, și în comentarea și înțelegerea poezei, mareea incompetenței și a prostului gust e atît de sus – ridicată în văzduh de mînia Lunii, cum zice minunat „vărul” Shakespeare – încît înecul e sigur. Dar și mai sigur e că meșterul e prețuit de meșteri, iar cîrpacii se prețuiesc între ei, dînd meșterului cu tifla. Democrația internetului a avut un efect bizar: a deschis zăgazurile poeziei proaste, mizerabile, a comentariului pe măsură, a reflexivității din categoria „Guță Popîndău” (tot Topârceanu, săracul).

Pentru un surd, un violonist de geniu pare că practică doar o gimnastică bizară: freacă repede un băț de-a latul unei cutii prevăzute cu niște fire de oțel întinse, mișcînd simultan degetele celeilalte mîini într-o mecanică fără sens.

Vă propun să ne gîndim, cum atît de subtil ne invita „minorul poet interbelic” Topârceanu la geamul lui Spinoza. (în imagine: Spinoza fără geamuri)

Cărți noi! Bogdan O. Popescu - Aerobiciclete, Editura Brumar * * *

Un simț ludic și autoironic, fin, de bun-gust domină textele din cea mai recentă carte a lui Bogdan O. Popescu: „în mod neașteptat, chiar pe mine, pe irezistibilul bop/ mă cucerisei cu pozițiile tale de zeiță kali/ cu abilitata de a dărui totul micilor mele răutăți de toamnă/ îmi plăceau pH-ul tău, temperatura ușor crescută osmolaritatea atractivă/ pentru bunele mele maniere de a-ți povesti/ ce și cum e viața”. Aerul jucăuș al comunicării, chiar o voluptate a imaginilor delicat-bizare, amintește de Traian T. Coșovei și de coperțile de altădată ale lui Dan Stanciu (acum frumoasele ilustrații ale volumului îi aparțin lui Mihai Zgondoiu), dar esența comunicată nu e întotdeauna veselă: Sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect/ merg pe viață ca pe o bicicletă, cu spițele rupte, roțile ovalizate/ cauciucurile desumflate. Poemele, chiar cînd sînt de amor, chiar cînd adoptă badinajul ca pe o plutire pe o „aerobicicletă”, sînt destul de ponderabile, de tributare unei gravități și unei gravitații care le atrag spre un teren pe care nu e mereu preferabil să aterizezi. Să nu uităm că, efectiv, o aerobicicletă, nu poate pluti cine știe cîtă vreme în văzduh. Așa este poemul „splendida”: „splendida mea, tu ești albul hîrtiei pe care voi începe să scriu/.../ bărcuțele noastre de hîrtie/ vor ajunge cu bine în portul din sud/unde o directoare de școală primară/ le va găsi le va despacheta/ și va fonda o bibliotecă”. Imaginația luxuriantă e utilizată pentru a închega un scenariu mai degrabă trist, de a da temeiuri melancoliei. Poetul este „un pește polar” care mănîncă plancton și scrie poezii, face parte dintr-o specie condamnată la adîncime, întuneric și frig prin natura sa biologică. Tensiunea textului este atributul acestui amestec de exuberanță și angoasă, poemul are o crescută „osmolaritate”, dizolvînd deopotrivă jerbe de metafore fanteziste și o rece tristețe.

Festivalul Internațional Tudor Arghezi la ediția XXXI

Festivalul Internațional Tudor Arghezi, ediția XXXI, se va desfășura la Tg.Jiu și Tg. Cărbunești în zilele de 19-22 mai. La acest festival Uniunea Scriitorilor acordă importante premii unui poet și unui critic de prestigiu.
De asemeni au loc concursuri pentru volume de debut tipărite și în manuscris, volume despre opera lui Tudor Arghezi și grupaje de versuri pentru tinerii autori. Regulamentul complet și datele de contact ale organizatorilor se află pe blogul scriitorilor bucureșteni.
E de reținut data limită de 16 mai pentru trimiterea lucrărilor pentru concurs.

Proza românească la zi și cititorii ei

S-a încheiat sondajul privind cărțile de proză citite în 2010 dintre cele prezumate de mine a conta într-un clasament valoric. Au răspuns 184 de persoane, eșantion cred reprezentativ pentru iubitorii de literatură contemporană, persoane care urmăresc fenomenul. Le mulțumesc. Cele 24 de volume au fost numite de 390 de ori, deci fiecare dintre participanți a citit în medie 2,11 cărți dintre cele 24. Mi se pare foarte puțin. În această situație e normal că rezultatele au fost împrăștiate. Doar două volume au strîns peste 20% dintre cititorii participanți. Împreună au adunat 22% din totalul lecturilor. Așa cum mă așteptam, nu s-a detașat o operă care să fi fost citită de cvasi-totalitatea repondenților. Impunerea se putea face prin vocea criticii sau prin publicitatea realizată de editură. Toate volumele menționate au avut cronici în general favorabile și destul de numeroase.

În ceea ce mă privește, am citit 20 din cele 24 și am scris despre 14, despre celelalte avînd în principiu dorința de a scrie. Și de a le citi pe cele 4 necitite încă. Alte concluzii vor fi trase de dvs. Eu spun doar că, fiecare în felul lui, aceste volume sînt demne de atenție, chiar dacă valoric nu sînt egale, cum e și firesc. O idee pare să se impună: deși proza românească e într-un moment bun, ea este încă prea puțin citită.

*
În ordinea descrescătoare a lecturilor (autor-titlu, cititori din 184, procent)

Bogdan Suceavă - Noaptea când cineva a murit pentru tine 48 (26%)
O. Nimigean – Rădăcina de bucsau 40 (21%)

Marin Mălaicu-Hondrari - Apropierea 29 (15%)
Ioan Groşan – Un om din Est 28 (15%)
Dora Pavel – Pudră 26 (14%)
Radu Aldulescu - Ana Maria şi îngerii 24 (13%)
Cristina Nemerovschi – Sânge satanic 24 (13%)

Gabriela Adameşteanu - Provizorat 19 (10%)
Dan Coman – Irezistibil 19 (10%)
Radu Pavel Gheo - Noapte bună, copii! 18 (9%)
Nichita Danilov – Ambasadorul invizibil 17 (9%)
Matei Vișniec – Domnul K. eliberat 15 (8%)
Cosmin Perța – Două povestiri 13 (7%)
Doina Ruşti - Cămaşa în carouri 13 (7%)
Radu Ilarion Munteanu - Trompetistul care semăna cu Melchiade 13 (7%)
Adrian Buzdugan - Capela excomunicaților 12 (6%)
Lucia Verona – Crima de la Jublieu 12 (6%)
Stoian G. Bogdan – Nu știu câte zile 11 (5%)

Constantin Stan – Gde Buharest 9 (4%)
Bogdan Teodorescu – Băieți aproape buni 7 (3%)
Daniela Zeca - Demonii vântului 7 (3%)
Cătălin Mihuleac - Zece povestiri multilateral dezvoltate 7 (3%)
Dan Stanca – Mutilare 3 (1%)
Gheorghe Schwartz – Cei o sută. Secretul Florenţei 2 (1%)

1 Martie

Pentru toate cititoarele acestui blog, un mărțișor virtual și cele mai bune urări de primăvară!