Prima reprezentație cu „Funcționarul destinului”

Duminică 1 iunie, ora 19.30 la Teatrul Nottara

Prima reprezentație cu „Funcționarul destinului” 
de Horia Gârbea

cu Vali Pena, Dani Popescu și Dan Bordeianu. 
Regia: Anca Maria Colțeanu.

Biletele se găsesc la casa teatrului.

*

Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan și etern care caută soluția miraculoasă a continuării unei existențe împreună.  Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice cînd se văd dinafară, dar nu toate au șansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.

Acum „Funcționarul destinului” are și pagină pe facebook aici

În „Salonul ludicilor”, fără lacrimi și sfinți

Ieri am ajuns unde mi-era locul!

Adică în „Salonul ludicilor”, antologie de poezie umoristică apărută sub egida Teatrului de Comedie și a Editurii Tracus Arte, proiect mangeriat de Dan Mircea Cipariu în colaborare cu directorii celor două instituții: George Mihăiță și Ioan Cristescu, ilustrat de Horațiu Mălăele și Mihai Zgondoiu, botezat nu cu lacrimi ci cu vin de Mircea Dinescu la restaurantul său din strada Șepcari. Și Mircea Dinescu e un salonard ludic, cu umor de primă clasă.

Prefața la „Salon” a fost semnată de Ioan Groșan, prezent și la eveniment, alături de o parte dintre poeții din antologie, volum care s-a înscris în Festivalul Comediei Românești. Pot să spun că petrecerea a fost formidabilă iar detaliile au fost făcute publice la linkurile de mai jos. Au lipsit lacrimile iar sfinți n-am fost, bărdacele poetului revoluționar golindu-se cu spor.

http://www.agentiadecarte.ro/2014/05/salonul-ludicilor-botezat-cu-har-bucate-si-vinuri-alese/

şi 

http://www.mediafax.ro/cultura-media/salonul-ludicilor-un-volum-colectiv-cu-poezii-de-malaele-si-brumaru-lansat-la-bucuresti-12655800

 

Cum nu am copyright decît pe poemele mele vă ofer unul. Toate cele trei pe care le-am ales fac parte dintr-un ciclu poetic inedit încă intitulat „Cîntecele lui Huppy”.

            Avatarul diatomeei

O micuţă crustacee

S-a reîncarnat recent

Fix într-o diatomee

Dintr-un rîu cam indecent.

Parameci şi euglene

O curtau din noapte-n zi,

Însă fosta crustacee

Se lăsase de prostii.

Ca sa nu mai involueze

Pin' la virus ori bacil,

S-a decis să nu marşeze

La vreun apropos subtil.

Şi cum nu era nici proastă,

Ba din contra avea fler,

A cerut-o de nevastă

Un superb himenopter. 

Poem. În loc de „caiet program”

 În mod curios, sau poate nu, pentru că obsesiile se mențin de la un text la altul, acest poem din 2013, încă inedit, poate fi folosit drept „cuvînt al autorului” într-un eventual caiet program al piesei „Funcționarul destinului” (1992) care va avea premiera într-o, nouă montare, pe 1 iunie. 

voi afla pînă la vară de ce

m-au întrebat

acest briceag

această lingură

uitate în grădină

ce pot însemna pentru tine

știi bine

sînt doar două

obiecte banale

ce pot fi

bărbatul îndrăgostit

și femeia care-l refuză

m-am întrebat şi eu

mi-am răspuns că

lama cuțitului

desparte viața de moarte

iar lingura este doar

sapa improvizată

cu care o adolescentă

sîngerînd pentru prima dată

își îngroapă umila păpușă

dar al treilea

cel care-i privește de sus

cel care știe unde

se vor întîlni și de ce

se vor despărți

acela unde se află?

oriunde veți găsi

murdare de pămînt

un biet briceag

o sărmană lingură

veți ști că nu

sînt doar două

și că al treilea

nemișcat

le privește

„Limba noastră-i o comoară”

Preiau citatul dintr-o recentă postare de pe blogul său a doamnei profesoare Camelia Săpoiu care a făcut o poză memorabilă, de privit aici.

Dar îl completez: „în adîncuri scufundată”. Ce-i drept, biata noastră limbă s-a scufundat în adîncuri cît groapa Marianelor și de-asupra ei s-au depus straturi de „balastru” și „moluz”. După cîțiva ani de facultate de construcții unii dintre studenții mei încă mai scriu: „balastru” și „înconvoiere”! L-am întrebat pe unul: de ce? Doar la cursuri li s-au dat termenii corecți. Răspunsul uluitor: „se mai spune și așa”. 

Deunăzi, într-un autobuz o doamnă tînără și „corectă” în înfățișare și purtări, negreșit cu studii superioare, repeta în telefon exuberantă (euforia libertății): „Am stat decît trei ore la servici!” Ce să-i faci dacă „se” mai spune și așa? Puteam eu „să mă risc” - altă construcție care „se” utilizează intens - să-i smulg telefonul și să-i ard o palmă? 

„Funcționarul Destinului! sau Ziua care a rămas în amintire

Mai multe dintre piesele mele abordează problema perechii conjugale și a triunghiului conjugal:Doamna Bovary sînt ceilalți, Divorț în direct, Cleopatra a șaptea, Funcționarul destinului. Dintre ele,Funcționarul destinului, scrisă în 1992, se referă cel mai direct la criza comunicării între parteneri și la uzura relației, la suspiciunea și nesiguranța care înstrăinează doi soți care își văd căsătoria din unghiuri foarte diferite. 

Deși soții Cleo și Fred au, fiecare,  justificările lor, timpul a erodat înțelegerea față de viziunea celuilalt și lucrurile ajung să explodeze. Din fericire, intervine chiar atunci, din afară, un „străin” misterios care spune fiecăruia altă poveste și le provoacă o separație brutală pentru ca, ulterior, să le poată repara și „suda” la loc destinul comun. 

Cine este „funcționarul destinului”, cei doi nu vor afla niciodată cu certitudine, dar întîmplarea aceasta bizară, de care își vor aminti mereu, îi va determina să se arate toleranți între ei și să rămână împreună. Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan și etern care caută soluția miraculoasă a continuării unei existențe împreună.  Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice cînd se văd dinafară, dar nu toate au șansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.

Acum „Funcționarul destinului” are și pagină pe facebook aici

Premiera în curînd la Teatrul Nottara cu Vali Pena, Dani Popescu și Dan Bordeianu. Regia: Anca Maria Colțeanu.

Cărți noi. Eugen Suciu, „Țeasta”, Editura Tracus Arte * * * * (II)

Poezia lui Eugen Suciu caută alăturările puternice de cuvinte și secvențele de două trei versuri care să se înșurubeze în țeastă, acum a cititorului. Ea mimează suprarealismul prin porivirile uimitoare, fiind însă, de fapt, o transfigurare, o codificare a unei realități foarte precise. Iată o definire a „umbrei” care poate părea un dicteu, poate fi un simplu pastel pe care artistul îl concepe însă conform unei transcrieri  foarte personale a jocului de lumină și umbră: Schisme tăcute/ între porumbei și frunziș// în pervaz/ cîteva firimituri/ îi permit creierului/ să se odihnească / „în eroare”// un soare mic/ venit din fîntînă/ a pătruns în odaie// cînd te oprești/ din plîns/ nu se mai înțelege nimic. Ultimele trei versuri, evident concluzive, mută semnificația în cu totul alt loc, răsucesc descrierea într-un sens moral, constituie chiar o „morală” a fabulei și modifică brusc, așa cum ziceam, natura intimă a eului - pînă la ele un privitor pasiv, autor cel mult al unui act de mimetism - într-un „personaj” care participă la joc. Eugen Suciu este un maestru al acestor răsuciri rapide de sens. În poemele mai lungi sînt chiar mai multe astfel de „lovituri de teatru”, modificări subite, surprinzătoare nu ale perspectivei ci efectiv a structurii interne a celui care vede/ descrie/ se implică în „acțiune”.

De altfel poetul își teoretizează procedeul destul de explicit, deși tot lapidar, în textul intitulat Despre peisaj: Cînd scade imunitatea/ unui peisaj/ se schimbă și semnificația/ un crîng dat uitării/ un glonț obosit/ matematică și vînt. Fixat în formulă „matematică”, peisajul ca reprezentare fenomenală dispare, se disipează, evanescent - în „vînt” - pentru a trăi în esența lui formalizată.

Eugen Suciu este un mizantrop programatic care propune ca soluție luciditatea în fața unei realități indezirabile și schimbarea rapidă a cît mai multor ipostaze, unghiuri ale privirii, procedee de înregistrare și redare pentru a o surprinde triumfal în scăderile ei obținînd o vibrație a sensibilității proprii ce constituie mica dar necesara satisfacție într-o bătălie pierdută din principiu. Palizi cum sîntem/ geloși pe cuvinte nu avem altă cale de a trăi o viață ce nu trebuie prelungită.

Fără a înălța imnuri deșertăciunii, poetul o înfruntă cu sarcasm din nou hamletian, gata să trimită toate Ofeliile la mănăstiri, rămînînd să-și consume frica și cuvintele alături de uneltele minimalei supraviețuiri: vodcă și pîine. Ar mai trebui un trabuc și un motan ca să spunem că am luat vieții maximum de îngăduință pe care ni-l poate da.

Eugen Suciu este un poet aparte, posesor al unui teritoriu bine individualizat și care își rotunjește „țeasta” ca pe o planetă personală cu orbită precisă. Țeasta este volumul unei concepții coerente despre sensul existenței expusă într-un chip original și memorabil. Chiar neaderînd la concluziile lui Eugen Suciu, cititorul trebuie să le ia în seamă și să reflecteze la ele ca la o construcție remarcabilă, decupată net în peisaj. Creator de sintagme penetrante, poetul este rezistent, totuși, mai cu seamă prin semnificația existențială a textelor sale. 

Cărți noi. Eugen Suciu „Țeasta”, Editura Tracus Arte * * * * (I)

Poezia lui Eugen Suciu nu s-a schimbat prea mult de la debut și pînă la acest volum al maturității și înțelepțirii care poartă pe copertă, provocator,  o imagine a senectuții: fotografia statuii de lemn al unui „bătrîn domn” cu pălărie (de fapt Fernando Pessoa), opera lui Mircia Dumitrescu, artistul care semnează vizunea grafică a cărții. În tinerețea optzecistă, Eugen Suciu nu a fost un funambulesc și un exploziv, ci tot un meditativ, mai degrabă sceptic, zgîrcit cu vorbele și cu figurile de stil, mergînd spre esențializare și alergînd pe culoarul său, fără contaminări. Se întrevedeau și au rămas vizibile doar figurile tutelare ale lui Virgil Mazilescu și M. Ivănescu. 

În volumul Țeasta  (apărut la Editura Tracus Arte),  Eugen Suciu hamletizează, tot grav și oarecum sarcastic, contemplînd cu „țeasta” bufonului în mîini (trimiterea la Prințul de la Dania este inevitabilă) scurgerea inexorabilă a timpului, nimicnicia existenței perisabile, iluzia salvatoare - dar și caducitatea - artei. De aici definiția concentrată dată „Artei”:  Intonații ale fricii/ și entuziasmul abstract/ al unui nod în gît// două ipoteci/ pe o singură respirație.

Locuiesc într-un cuvînt/ căruia nu-i dau de capăt se definește Eugen Suciu, după ce ne avertizează că în nicio casă nu s-a simțit acasă amintind din nou de marele-i înaintaș Mazilescu: mi-am uitat casa și numele/ e obositor să-ți ții minte numele pe de rost. În același fel, poezia lui Eugen Suciu este una a pierderii identității sau a abandonării ei voite ca la Max Frisch în Numele meu fie Gantenbein. Putem fi oricine, numiți-ne Gantenbain sau Ismael dacă vă place! Aș schimba totul/ pe nimic/ pe o floare de nalbă zice poetul care în alt text se ipostaziază stînd la masă cu o gutuie privindu-se îndelung în ochi. Dacă identitatea proprie nu prezintă importanță, atunci și cea a interlocutorului este indiferentă, poate fi o gutuie sau un motan, mecanismul gîndirii artistului, raportarea lui la lume și însuși mersul lumii este același. Sînt o altă persoană acum/ una pe care o cunosc mai puțin mai scrie el în chiar ultimul text al cărții, intitulat Ciocîrliile pe sîrmă.

Așa cum există un mit al descoperirii lumii „noi” care a animat navigatori și aventurieri, există la omul contemporan o mitizare a părăsirii lumii rămînînd chiar în mijlocul ei - mă zbat între domiciliu și casă explică poetul – ridicînd întrebarea: atunci de ce poezia? Răspunsul vine implicit din versurile lapidare și din „țeasta” autorului: poezia este ea însăși calea și vehiculul înstrăinării de lume, paginile textului sînt setul de măști care produce nu numai deghizarea ci substituirea eului cu un altul, nu mai puțin autentic, pentru că noua imagine devine și o nouă natură, eroul pe care-l propui.  

Extrapolînd silogismul glumeț al omului care are dreptul la un pahar de vin și care, dacă bea acel pahar, devine alt om și capătă dreptul la încă unul (aluziile la alcool nu lipsesc din volum), un om care a scris o poezie este deja transformat și cel care contemplă poemul sau vrea să știe „ce spune” acesta „cînd el nu e de față” este altul. (va urma)

Alegeri 2014. Devize de campanie electorală

În actuala campanie electorală se folosesc sloganuri care nu ştiu cît influenţează alegerea dar, stilistic vorbind şi drept conţinut, mi se par foarte nereuşite. În cele ce urmează nu fac nicio apreciere la adresa formaţiunilor care le propun şi nicio referire politică. Mă refer strict la texte.

            De departe cel mai neinspirat mi se pare Noi ridicăm România. A ridica are adesea sens negativ, fiind sinonim cu a „sălta”, a suspenda, a confisca. Se putea spune, fără echivoc: noi înălţăm sau noi promovăm.

            Votează inteligent! e oarecum şmecheros ca intenţie trimiţînd la „spală intelegent” (reclamă la detergent) dar nu atinge niciunul dintre elementele importante (România, Europa, Voteţi-ne şi va fi bine). Privit atent pare nu şmecher ci cam golănesc.                                                                        

            Europa în fiecare casă e mai subtil, fiind o promisiune indirectă, dar mulţi alegători nu vor să ştie, stimabile, de Europa dumitale. Deci nepomenirea României e o eroare. Apoi, băgatul EU în casă aminteşte de isprava Veronicăi Porumbacu care a scris purtată de entuziasm că simte în ea întreaga Europă, provocînd epigrama memorabilă a lui Păstorel: Prefrumoasă Veronică / Eu credeam c-o ai mai mică.

            Noi apărăm România ta e promiţător şi tare, dar bizar în context European: România trebuie apărată (la Bruxelles) împotriva cui?

            Mîndri că suntem români e decent, neutru, nu spectaculos, dar oricum acceptabil. Referirea la Europa lipseşte, probabil deliberat din motivul arătat mai sus.

            Concluzia e că formaţiunile nu şi-au dat mare osteneală cu sloganurile, fiecare avînd votanţii săi siguri şi puţine speranţe de a mai atrage alţii.

Eveniment de excepție: Maratonul de poezie și jazz ediția a V-a

 Maratonul de poezie și jazz a ajuns la ediția a V-a, una dintre cele mai reușite. Sala plină și mult după miezul nopții. Nici terasa Muzeului Literaturii nu era goală și pe ea se puteau întîlni la fiecare pas celebrități ale poeziei (Ion Mureșan, Robert Șerban, Adrian Alui Gheorghe, Cosmin Perța) sau ale prozei, traducerilor, dramaturgiei, criticii ori muzicii. Am urmărit recitalurile foarte reușite a vreo zece colegi din cei mulți care s-au perindat la mircofon invitați de amfitrionul Dan Mircea Cipariu. 

Am fost onorat să-l am spectator la recitarea mea pe domnul Mihai Șora. M-am bucurat să revăd colegi din toată țara citind cu pasiune și emoție. Toți erau vizibil implicați și ofereau tot ce aveau mai bun ca text și interpretare. 

Excepționale au fost momentele muzicale ale lui Mircea Tiberian și ale prietenilor săi.

În imagini apar Horia Gârbea, Dan Micea Cipariu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Matiuș, Nicoleta Popa. (foto: Maria Timuc și Horia Gârbea).

E foarte meritoriu că Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu au putut mobiliza alături de ei Ministerul Culturii, ICR-ul, Radio România și alte instituții în frunte evident cu MNLR, atîția artiști și un public imens venit la poezie ca la meci. Mulți au stat pe treptele Muzeului (acolo se putea fuma!) ascultînd în difuzoare recitalurile din rotonda devenită neîncăpătoare. 

Felicitări deosebite organizatorilor Tîrgului Național de Poezie și ai Maratonului!

Premieră la Giurgiu: Divorț în direct. Poze din spectacol

„Divorț în direct” - ultima repetiție înaintea premierei

 Distribuția: 

Mirabela Niță - Gabriela Munteanu

Sandu Niță - Cosmin Teodor Pană 


Viorel Sarmizu / Eduard Carapantea  - Mircea Bodolan

Regia: Cosmin Alexandru Purice
Muzica: Mircea Bodolan

"Divorț în direct” la Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu

Mulțumiri deosebite directorului acestui teatru - Mircea M. Ionescu - care a reprezentat zeci de piese românești în ultimii ani!

În noaptea muzeelor, Maraton de Poezie și Jazz la Muzeul Literaturii

Blogul și proprietatea intelectuală

Precizare: textele și fotografiile de pe acest blog sînt proprietatea autorului blogului. Reproducerea lor fără acordul explicit al acestuia (autorului) este ilegală și poate fi subiect de cauză juridică!

*

Am precizat cele de mai sus pentru că o foaie specializată în glume proaste mi-a reprodus fără voia mea una dintre postările de pe blog și mi-a pus și poza (merci!). Nu știu dacă făptașii acestui act de încălcare a proprietății au vrut să mă compromită amestecîndu-mă în zeama lor sau au dorit să fie ironici. Nici nu mă interesează mobilul. Deocamdată am făcut plîngere la poliția localității unde se zice că apare pretinsa publicație pentru a fi identificați precis cu nume și adrese, iar pasul următor va fi acela de a mă adresa justiției. Voi apela pentru început la un mediator, nu la instanță ori parchet, ca să iasă și infractorii mai ieftin și să-mi poată da cît mai repede suma pe care o voi cere ca despăgubire pentru prejudiciul moral adus: 50 000 de lei nu-s mulți pentru un banc atît de izbutit.

La Bled.

La Bled, frumusețea naturii se îmbină cu farmecul construcțiilor. Oamenii și-au pus amprenta discret, protejînd și punînd în valoare peisajul.

În imagini se văd (de pe lac) castelul și biserica de pe insula unică a lacului, vechea clopotniță văzută de pe insulă și Alpii așa cum apar dinspre insulă. 

La Bled. A 46-a întîlnire regională a centrelor PEN

A 46-a întîlnire regională a centrelor PEN a avut loc la Bled cu participarea delegaților din 38 de țări/regiuni/limbi. Asta pentru că, de pildă, PEN Trieste e diferit de PEN Italia, iar elvețienii de limbă romandă au centrul lor etc.

Prima zi a programat două dezbateri în plen: „Adio, arme! - Literatura despre Primul Război mondial” și „Trăim în pace sau în război?”. Tema globală fiind: „Chipurile păcii”.

La eleganta școală de Mangement din Bled, prezentările au fost interesante și variate. M-am înscris la prima temă cu o prezentare a literaturii române despre Marele Război scrise, cum se știe, mai ales de combatanți dar și despre literatura de propagandă în jurul subiectului. Lucrarea a fost apreciată de colegi, mai ales de francezi, numeroși, pentru că am scris-o în franceză (restul participanților ne-francezi prezentînd în engleză). A plăcut nota de umor pe care am dat-o textului, prezentînd personajele și exagerările propagandei, mitizarea ulterioară ridicolă a tragicului eveniment.  

La sfîrșitul zilei am asistat la prezentarea romanului „Adieu, la-haut”, laureat Goncourt, care urma să apară în slovenă, în prezența autorului care mi-a făcut o impresie foarte puternică și cu care am schimbat cîteva idei substanțiale. 

În a doua zi programul a fost mai puțin dens, punctul important fiind împărțirea participanților în mici „comando”-uri pentru a citi literatură. Eu am fost distribuit în „grupul latin” (italofon) la Kamna Gorica. alături de o spaniolă, o portugheză, un triestin, un catalan și un occitan. Am citit în română însoțit de pantomima necesară, poemul, despre zborul cîrciumarului Vasile care a fost tradus și în slovenă și a stîrnit entuziasmul publicului foarte numeros pentru acea mică localitate. Între timp, Magda Cârneci, colega mea de delegație, a rămas la Bled cu grupul principal recitînd acolo, tot cu succes. La Kamna Gorica l-am cunoscut pe distinsul poet Juan Octavio Prenz care, împreună cu fiica lui și familia ei au fondat un centru cultural de un unic pitoresc în vechea casă a familiei Prenz, absolut spendidă. Acolo, de fapt, am fost oaspeții familiei Prenz și ai comunității intelectuale din zonă, recitalurile spontane au continuat și, dacă nu eram așteptați la Bled, probabil ne-ar fi prins dimineața. 

Mulțumiri lui Marko Kravos, italofonul de la PEN Slovenia, care a constituit echipa. Juan Octavio Prenz (în dreapta, alături de mine, primul din stînga fiind Antonio della Rocca din Triest)  mi-a vorbit despre întîlnirile lui cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana pe care îi apreciază superlativ și mi-a recitat pe dinafară, în română, impresionant, versuri din „Luceafărul”. 

Congres Pen la Bled

La Bled se desfasoara intre 7 si 11 mai a 46-a editie a unui congres regional al PEN Club. Romania este reprezentata de dna Magda Cârneci, presedintele PEN Romania si de Horia Gârbea. Tema globala este "Chipurile pacii", prilejul fiind marcarea a 100 de ani de la izbucnirea PrimuluiRazboi Mondial. Am prezentat comunicarea "Literatura româna despre Primul Razboi Mondial". La congres participa si laureatul Premiului Goncourt de anul trecut Pierre Lemaître, romanul sau "Au revoir la-haut" fiind despre urmarile Marelui Razboi. Am avut placerea sa discut cu acest remarcabil scriitor pe care il vom vedea la Bucuresti pe 15 mai cind va lansa traducerea romanului la Editura Trei. El va conferentia deseara din nou despre cartea sa despre care ne-a vorbit si in plenul adunarii PEN. Din pacate nu am diacritice românesti si formatarea e ciudata pe acest PC.  

Poem scris azi

            fiecare nor aproape albastru

primul alergător

are în mînă o torță

al doilea duce un măr

al treilea o bucată de lemn

parcă ar fi o păpușă

nici n-ai vedea torța

în soarele dimineții

dacă nu ar fi fumul

nu ai vedea nici mărul

dacă nu ai ști

că acolo este un măr

iar păpușa din lemn

poate nici nu există

în tinerețe – zice pescarul -

așa fugeam și eu

uite așa alergam

ca nebunul pe plajă

ba cu un măr

ba cu o figurină de ipsos

vopsită ca un măr

de fapt îmi plăcea

să adulmec fumul torței din față

și cel din spate îmi striga

nu te opri nu te opri

am început

să simt mirosul de măr

„Divorț în direct” la Teatrul Tudor Vianu - Giurgiu

Vineri 16 mai de la ora 19, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu va avea loc premiera piesei

Divorț în direct de Horia Gârbea

Piesa a fost scrisă în anul 2005 și a făcut parte din volumul omonim, apărut la Editura Palimpsest în același an (nominalizare la Premiile USR - 2005)

Sandu și Mirabela Niță își deschid un post privat de televiziune, de cartier, la domiciliu. Sînt asaltați imediat de diferți inși dornici de notorietate și amatori de comentarii în direct. Un pretins coleg din tinerețe al lui Sandu, care îl ia de fapt drept altul îl convinge că ratingul poate fi sporit printr-un „divorț în direct” și se implică nepoftit în organizarea programului TV. Comedia crește exponențial cu fiecare minut de transmisie, telespectatorii se implică, pasionați, dar totul se termină tragic.

Vă așteptăm la premieră, Giurgiu este aproape!

În imagine: Lectură pentru Teatrul Național Radiofonic cu „Divorț în direct” la Teatrul de Comedie, la FestCo 2007. De la stînga Puiu Dănilă, Dorina Chiriac, Șerban Georgevici, Sandu Pop, Horia Gârbea.

Huppy în rolul lui Nils. An de an

An de an, primăvara, lui Huppy îi place să joace rolul lui Nils Holgerson cu gîsca de bronz din Parcul Herestrău. Constatăm în fiecare an cît de mică rămîne gîsca. 

Fotografii în ordine din mai-iunie 2010, 2011, 2012 și 2014. Am ratat ocazia în 2013.

Destinul „Funcționarului Destinului”

În curînd, la   va avea loc premiera piesei Funcționarul Destinului, aflată la  a treia montare. Am scris această piesă în anul 1992, stimulat de un stagiu la Londra în care am văzut cum funcționează teatrele mici londoneze (Bush Theatre de pildă) fără trupă fixă, cu actorii și regizorii angajați pe proiect. Ne-am propus atunci Marian Popescu, Felix Alexa, Gabriela Tudor (fie iertată) și cu mine să facem pe lîngă UNITER un „Romanian Bush” intitulat „Teatrul Inoportun”.

Specatcolele au avut loc la Sala Mică a Palatului Copiilor. „Teatrul Inoportun” a mai avut apoi vreo trei premiere și, ca orice idee generoasă, s-a dus naibii. Explozia „teatrelor independente” a avut loc mult mai tîrziu, peste vreo 10-12 ani.

Ulterior,  Funcționarul Destinului s-a mai jucat în 2000 la „Theatrum Mundi” care însă nu avea sală proprie (acum e Metropolis, pe str. Mihai Eminescu) și spectacolele s-au jucat în sala Teatrului „Foarte Mic” din Bd. Carol, spațiu oricum mai central, dar limitat la 70-80 de locuri pentru spectatori.

La cele două montări au contribuit:

1992 – Teatrul Inoportun:  Cleo – Dana Dembinski, Fred – Patric Petre Marin, Străinul – Tomi Cristin. Regia: Felix Alexa, Scenografia: Irina Solomon și Dragoș Buhagiar, Coregrafia Beatrice Bleonț (Roncea), Manger: Gabriela Tudor, Directorul teatrului: Marian Popescu.

2000 – Theatrum Mundi: Cleo – Silvia Codreanu, Fred – Cristian Moțiu, Străinul - Lia Bugnar (travesti). Regia: Vasile Nedelcu, Scenografia Doru Zanfir, Coregrafia: Vava Ștefănescu, Directorul teatrului: Ion Cocora.

În prezent: 2014 - Teatrul C.I. Nottara: Cleo – Vali Pena, Fred - Dani Popescu, Străinul – Dan Bordeianu. Regia: Anca Maria Colțeanu, Directorul teatrului: Marinela Țepuș

Dintre cei care au contribuit la montările Funcționarului, ne-au părăsit prematur Patric Petre Marin și Gabriela Tudor. 

Din păcate nu mai am nicun document fotografic al precedentelor montări. 

Revista „Seine et Danube” începe o serie nouă

Am primit vestea excelentă a pornirii unei noi serii a revistei „Seine et Danube”, editată la Paris de doi dintre cei mai reputați autori români din Franța: Virgil Tănase și Dumitru Țepeneag. Revista își propune să se refere la literatura din Franța și România și mai ales să o facă mai cunoscută pe cea de-a doua în Franța.

Pentru primul număr al noii serii, Virgil Tănase a tradus cu o generozitate exemplară pentru care îi sînt recunoscător și a inclus în sumar și piesa mea Madame Bovary c’est les autres, adăugînd drept prefață un text intitulat Un théâtre de l’intertextualité care reia parțial și în traducere articolul pe care regretatul Mircea Ghiţulescu mi l-a dedicat în cadrul Istoriei literaturii române. Dramaturgia, Editura Academiei Române, 2007 și care a mai cunoscut o versiune inițială în Istoria dramaturgiei române contemporane, Ed. Albatros 2000.

Noua serie a revistei își va începe apariția foarte curînd.

Cărți noi! Gheorghe-Grigorescu-Dumitrescu-Sala

Mircea Gheorghe O adevărată familie, Editura Adenium   * * *

Scriitor din emigrație, Mircea Gheorghe, e demn de felicitări nu numai pentru vîrsta de 70 de ani împlinită recent, ci mai ales pentru vivacitatea scrisului său. El își alege subiectele, de regulă, din viața românilor de peste Oceanul Atlantic. Știe bine despre ce scrie, are farmec, niciun pic de morgă și mult umor. Textele sînt divizate în secvențe scurte, constituind un fel de „treatment”-uri pentru scurt-metraje de calitate. Autorul are ochi de cineast și deține arta de a ne face să vedem alături de el momentele (și schițele) contemporane pe care le înfățișează simplu, direct, precis. Oferă cititorilor o lectură agreabilă care bine-dispune. Cu proza și cu eseurile lui Mircea Gheorghe nu m-am plictisit niciodată.

Dinu Grigorescu Ultima cafea cu Iuliu Maniu, Editura Ghepardul * *

Cunoscutul comediograf originar din Ploiești publică la propria-i editură un experiment literar și dramaturgic foarte rar la noi: un scenariu de docu-drama. Textul îmbină dramaturgia cu istoria și memorialistica într-o construcție scenaristică (sau dramaturgică eventual) care îmbină faptul real și documentul cu mijloacele specifice fimului (teatrului). Textul pornește de la împrejuarea că tatăl autorului, avocat, l-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu și chiar el Scriitorul – sub acest nume apare în scenariu – l-a întîlnit și i-a vorbit în copilărie. Acțiunea este dinamică, ea se desfășoară în spații foarte diferite și în momente istorice felurite, din 1938, anul în care Avocatul, ulterior și el deținut politic la Botoșani, l-a cunoscut pe Iuliu Maniu, în anii 1950 cînd el e arestat iar Maniu moare (1953) și în anii 1990, cînd Scriitorul reconstituie întîmplările. Faptele în sine și scriitura de profesionist a lui Dinu Grigorescu fac textul pe deplin demn de interes și de o – sper – cît mai rapidă prezentare ca spectacol teatral sau, mai bine, film. Am a-i reproșa scriitorului (nu personajului omonim) precipitarea cu care se derulează textul și numărul prea mare de personaje secundare pentru acest text, mai scurt și mai grăbit decît e cazul.

Marilena Dumitrescu Tanga Editura Tipo Moldova * *

Volumele din colecția Opera Omnia de la Tipo Moldova au devenit o prezență familiară pentru lumea literară, editorul procedînd din păcate extensiv și cu un slab simț critic, motiv pentru care și seria de poezie (cea cărămizie, o știți) și cea format mare și cartonat adună tot felul de autori, unii nefiind compatibili cu genericul pentru că, fie prin vîrstă, fie prin valoare, nu au încă o „operă”. Marilena Dumitrescu este indiscutabil o autoare de teatru cu simțul replicii, creatoare abilă de scenarii ingenioase, mai ales comice. Volumul său își justifică pe deplin apariția, nu și ponderalul „Opera Omnia” care, pus lîngă titlul „Tanga”, sună ca încornoratul. Măcar să fi ales titlul altei piese din cele trei: „Moartea ca experiență de viață” sau „Totul de vînzare”. De altfel, cel puțin „Moartea…” e o piesă net superioară comediei într-un act „Tanga”, o jucărie sprințară despre un designer de modă specializat în chiloți de damă, dar nu mai mult. Marilena Dumitrescu, autoare jucată la Nottara și la Comedie, ceea ce nu-i deloc puțin în ziua de azi, are, cum se zice, comedia în sînge, o emană firesc, de unde o anumită pripeală și pericolul de a rămîne în spuma de la suprafața realității. Faptul că a scris cu mînă sigură  și o dramă precum „Moartea ca experiență de viață” îi atestă calități remarcabile. Se cuvine să așteptăm de la ea piese mai ample și mai profunde.  

Iulia Sala Din dragoste pentru poștaș, Editura Brumar * *

Un romănaș cu un poștaș sau o nuvelă de dragoste, cu fapte puține și multă reflecție și psihologie, alunecînd și spre fantastic, dovedește că Iulia Sala are viitor în literatură. Personajele sînt cam evanescente și lirice. Dintre ele mai ales Victor Ban, violonistul poștaș, ar fi meritat un contur mai precis. Autoarea arată o evidentă bucurie de a scrie, de a imagina. Unghiurile multiple, variate rapid, sub care ni se prezintă situațiile atrag cititorul și pot chiar să-l farmece. Așteptăm ce va urma.

Moartea și ratingul

Dintre ultimele 200 de postări ale acestui blog, în primele locuri în ordinea audienței s-au situat anunțurile despre dispariția unor regretați colegi, evenimente ce se produc nemeritat de des în breasla literară. Au plecat dintre noi pe rînd Mircea Constantinescu, Andrei Bodiu, Traian T. Coșovei, George Astaloș. 

Dintre postările nemacabre s-au mai bucurat de atenție mai ales anunțurile despre concursuri de literatură, lansarea cărții cu adevărat remarcabile a arhitectului Vlad Mitric și numirea la MNLR a lui Ioan Cristescu. Și, strecurată timid printre ele, traducerea mea la un sonet de Shakespeare.

Așa e viața, să sperăm că or să se adune cele bune.