Unii ar spune că e un lucru bizar ca într-o țară cu populație 95% ortodoxă
și cu peste 85% etnici români, mulți cetățeni să aleagă președinte un
minoritar, reprezentantul unei comunități etnice și religioase nesemnificative
numeric și, de la o vreme, chiar cultural.
S-ar putea crede că este un
sindrom românesc îngrijorător și persistent: ura și scîrba de sine, încrederea
exagerată în personalitatea providențială, mîntuitoare „din afară”. Sindrom
agravat precedentul care a funcționat o singură dată, în cazul lui Carol I.
Românii au așteptat „nemții să facă ordine” (vezi pentru referințe G. Călinescu),
apoi „americanii”, ba, în 1989, la Revoluție, au „anunțat la Moscova cine
sîntem”. Am aflat de la bunicii mei că în anii 1936-38 erau siderați să fie salutați
de vechi prieteni - pe stradă, în București, în loc de „bună ziua” - cu „Heil
Hitler”.
Un partid care a avut ca deviză „Prin
noi înșine” nu găsește în rîndurile lui - sau fie și în afara lor - un român
exponențial? Se va spune că e „mentalitatea
de asistat”: să vină „altul” - străinul
- să ne facă ordine în ograda lăsată în devălmășie, că noi „nu sîntem în
stare”, „sîntem niște scîrbe” (citat din nou din G. Călinescu, revoltat, în 1936, de atitudinea unor intelectuali care deplorau neîncrederea unor
români față de „civilizatorii” de la Berlin).
Populația majoritară (cea rurală,
cea mai puțin educată) se lasă mai greu contaminată de acest sindrom al
îndrăgirii de alții. Totuși votează și ea pentru că, vorba lui I. L. Caragiale,
„omului îi trebuie mai binele”. E înduioșător să vezi că oamenii vor să-și
procure măcar cîteva zile, ore de entuziasm. Apoi vin dezamăgirile - dar a fost
acea clipă de beție a aparentului triumf. Atunci se uită ușor că rivalii de azi
sînt aliații care se pupau ieri și care -
prea posibil - se vor pupa din nou în „piața endependenți(i)”, trecînd peste
„micile pasiuni” etc. etc.
Deci nu e nimic ciudat: uitarea
e scrisă în legile omenești ca și căutarea „mai binelui”. Căzînd ciclic din
greșeală în greșeală spre victoria niciodată finală.
Postări
Eu nu cred ca este o bizarerie ceea ce s-a intamplat cu acest vot.Si voi prezenta doar doua argumente,desi se pot spune mult mai multe.In primul rand,majoritatea votantilor „neamtului” sunt din generatiile tinere;tineretul -educat in vest(dar si in tara),sau doar in legatura cu civilizatia vestului,cu cunostinte mai multe- a votat,cum nu a mai facut-o pana acum,in numar foarte mare.Al doilea argument tine de etnie si religie.Probabil,compozitia electoratului(intinerit) s-a modificat si oamenii incep sa inteleaga ca aceste doua lucruri conteaza mai putin decat calitatile umane ,seriozitatea si dorinta de a face ceva care sa se simta.Sunt multe necunoscute in aceasta alegere dar cred ca trebuie sa existe un timp de gratie pentru a se vedea daca este o alegere buna sau nu.Parerea mea.Va multumesc.
RăspundețiȘtergereDa, plauzibil primul argument în sensul că tinerii au votat mai mult și ei sînt mai impulsivi. Al doilea mi se pare corect în principiu dacă la dezbateri candidatul ar fi arătat o superioritate - cunoștințe și clarviziune -care să facă pe oricine să treacă peste orice alte considerente. Dar a fost exact invers. Deci nu a fost asta ci „speranța de mai bine”, umorală, deasupra rațiunii și argumentelor.
ȘtergereProbabil ca exista inca in „cantitate”mare caracteristica aceasta din finalul raspunsului dvs. Dar poate ca multi oameni s-au saturat sa vada cum unul(mai ales),sau altul dintre candidati este improscat cu noroi fara a se aduce si doveda,sau fara ca justitia sa fi dat un verdict in sensul incriminarilor.Poate ca oamenii vor sa vada,la fel ca in sport,o intrecere fara lovituri nepermise.Eu tot mai cred ca structura electoratului se imbunatateste odata cu aparitia(pe neobservate ) a noilor generatii in arena.Va multumesc.
Ștergere