Cărți noi. Traian Dobrinescu Cei morți înainte de moarte, Editura Aius * * * (I)

Un cititor mai cîrcotaş ar putea aduce unele obiecţii romanului recent Cei morţi înainte de moarte al lui Traian Dobrinescu, dar în niciun caz aceea că este lipsit de acţiune şi suspans, că nu stîrneşte interesul cititorului prin episoadele narate şi personajele sale. Ca mulţi alţi autori români, Traian Dobrinescu aspiră la un roman „total” care să dea seama, sintetic, de perioada comunistă din România, de la în ceputul ei şi pînă la prăbuşirea din 1989 şi, în acest caz, puţin după ea. 

Romanul se bazează în chip vădit pe o documentare foarte cuprinzătoare asupra fap telor petrecute în cei 50 de ani de comunism, dar şi a celor din decembrie 1989, cărora le sînt dedicate ultimele nouă din cele 27 de capitole ale cărţii. Dar şi pe experienţa autorului, precum şi, desigur, pe fantezia lui. Apar în roman numeroase personaje reale, pe care romancierul le face să vorbească şi să acţioneze într-un chip ce nu se poate depărta de o realitate plauzibilă. Ele sînt atît din sfera puterii comuniste (Iulian Vlad, Nicolae Milea, Nicolae Ceauşescu însuşi), cît mai ales din cea a foştilor deţinuţi politici, în majoritate ţărănişti, care aşteaptă schimbarea, urmăriţi vigilent de Securitate, iar apoi se organizează sperînd că vor putea con duce ţara şi, eventual, reinstaura monarhia, cu toată rezistenţa celor care doresc şi chiar preiau puterea, creionaţi şi ei mai succint, dar convingător: Ion Iliescu, Sidorovici Brucan (numit aşa), Victor Stănculescu, Petre Roman şi alţii. 

 Această lume a realităţii, de istorie re constituită şi ficţionalizată doar în detalii, ca într-un docu-drama, pe care unii cititori au cunoscut-o mai mult sau mai puţin direct, este fundalul unei acţiuni ficţionale. Aş ob serva că Traian Dobrinescu, îndemnat de pasiunea pentru istorie şi politică, reliefează chiar prea accentuat această zonă care, în opinia mea, s-ar fi cuvenit să rămînă mai es tompată în raport cu ceea ce este firul principal al acţiunii, cel ficţional. Această albie majoră a povestirii este simplă şi puternică, inter-relaţionează strîns cu fondul epocii. Ea e povestea personajului central, Dinu Pădu reanu, fost deţinut politic, cu peste un deceniu de detenţie la activ. Pădureanu este supravegheat strîns şi torturat în continuare fizic şi moral de Securitate. Este fixat într-un loc „păduros” la propriu, unde îşi înjghebează, cu toate constrîngerile, un aşezămînt (în locul numit Podul Rugilor) ca şi inaccesibil, în Munţii Lotru lui, protejat de natura sălbatică, dar şi de mitologia locală, care atribuie zonei un caracter magic şi malefic. În acelaşi timp, el călătoreşte, ajunge chiar la Bucureşti, unde vine în contact cu alţi foşti deţinuţi din grupul rezistent al lui Corneliu Coposu, numit în carte Sever Ardeleanu (altora le păstrează numele reale: Carandino, Klaustian etc.). Totul, desi gur, sub ochii omniprezentei Securităţi care „îi lasă” să discute, mulţumindu-se să-i supravegheze. Scopul lui Pădureanu e să-şi găsească familia (soţia şi fiul) pe care o caută obstinat.

El izbuteşte să-l răpească pe procurorul care l-a trimis în închisoare, un anume Margine, să-l sechestreze în sălaşul lui montan şi să-i ceară informaţii despre familia de care a fost despărţit şi pe care n-a mai regăsit-o la ieşirea din detenţie. În acest timp, primeşte vizita unui colonel de Securitate, Răuţ, care îi ia urma. Dar nu ca să-l denunţe, ci ca să-i propună un pact: adevărul despre familia lui în schimbul unei colaborări, cînd, sîntem deja în toamna lui 1989, lucrurile se vor schimba inevitabil. Dinu Pădureanu află că soţiei sale i s-a cerut să divorţeze, apoi i s-a spus că el a murit, a fost împinsă la căsătoria cu un nomenclaturist care i-a adoptat fiul şi cu care are acum încă un copil. Pădureanu îşi regăseşte soţia care, însă, nu mai vrea să se apropie de el, preferînd confortul noii fami lii şi îi cere să nu-şi dezvăluie identita tea în faţa fiului. Cu acesta, cu Andrei, Pădureanu se va întîlni chiar în focul Revo luţiei, în seara zilei de 21 decembrie 1989. Dar, credincios cuvîntului dat, nu îi va spune cine este.

(va urma)