Doina Cherecheș Sfârșit de vară,
Editura Nico
De profesie medic, ajungînd tîrziu la literatură (debut editorial la 45 de
ani), Doina Cherecheș recuperează rapid, fiind autoarea a două romane dar și a
unor volume de versuri. Cel de față, apărut în 2014, adună poezii cu teme,
stiluri și valori foarte diferite. Predomină poezia convențională: o Scrisoare către Eminescu, un imn
copilăriei închinat zilei de 1 iunie,
mici dileme rezolvate în dialoguri cu sinele (De vorbă cu mine însămi). Uneori poeta se lasă ispitită de prozodia
clasică, deși nu are deloc înzestrare pentru versificație (destule versuri
șchioape, rime banale, chinuirea topicii ca să iasă ritmul). Cele mai reușite sînt poemele „bahice” deși aș
paria că e vorba doar de experiențe livrești.
George Coandă Entropiile, Editura
Bibliotheca
Un istoric literar și animator cu multe merite, care mai este și o persoană
eminamente simpatică, precum George Coandă își poate permite și cîte un derapaj liric. Entropiile sale nu-i înfiorează pe cei care-l cunosc, indiferent că
au auzit sau nu de integrala lui Clausius. Consecvent cu acesta, George Conadă
mărește entropia volumului său adiabatic prin comprimare dar și prin zgîlțîirea
sensurilor (pe care nici măcar axiomatica lui Carathéodory n-a luat-o în
calcul) pînă la impenetrabil: Rândunicile
de aur ale continentelor/ explodează-n aer la trecerea Ta / nevăzută Esență /.../ căci aștept în timpu-mi
vorace Timpul/ ca pe o supremă comprehensiune// flamini și pontifici îmi prezic
Sufletul/ în auspiciile Tale augurale/ nevăzută Esență. Pînă la suprema
comprehensiune, poetul exersează incomprehensiunea cu ale sale „dianoetice” și
„habitusuri universale”. Între timp, International
Biographical Center de la Cambridge l-a nominalizat printre „iluminați”
ceea ce costă, conform paginii web a instituției menționate, 315 dolari plus 16
dolari taxe poștale (expedierea volumului cu toți iluminații). Dar nu pentru
asta îl iubim pe George Coandă.
Ion Șerban Drincea Alfabetocrația
gândului, Editura Brumar
Septuagenar cu zece volume de poezie printre care a strecurat și vreo două
romane, Ion Șerban Drincea are o rutină a scrisului care ar trebui să-l apere
de titluri precum cel sub care și-a așezat prezenta carte. La fel, experiența
l-ar putea feri de eroarea de a-și intitula la fel, monoton, 29 de texte foarte
diferite: Erată (de la Erată I la Erată XXIX). Cînd nu joacă rolul poetului grav și încordat, ci o dă
pe epic și umor, I. Ș. Drincea devine agreabil: Trebuie să recunoaștem/ că moartea este o tipă interesantă/ nu are pic
de grăsime pe ea/ mușchii îi sînt numai fibre/ de-atîta drum între cer și
pămînt/.../ are un trup care curge ca un șnur/ fără burtă fără cur/ ca vedetele
de la televiziuni/ care leșină nemîncate la emisiuni. Moartea în viziunea lui
Drincea e integră: nu ia șpagă de la muritori. Sînt multe poeme thanatice în alfabetocrația lui Dirncea, dar sînt
jucăușe. Să sperăm că autorul nu trage-a rău!
Florentin Sorescu Schimbarea la față,
Editura Brumar
Asemănător pînă la epigonism cu Cristian Popescu, Florentin Sorescu nu are,
din păcate, „nebunia” acestuia din „Familia Popescu”, nici măcar pe cea din
„Arta Popescu”. Biografia unui personaj identificabil autorului, încă din epoca vieții intrauterine, este
narată în stilul cu care ne obișnuise regretatul nouăzecist, în limbaj
familiar: Ce știi ’mneata... Acu’ e greu
să mai ții o inimă. S-o mai crești. Greu, dom’le. Greu al dracu’. Treb’e multă
căldură etc. etc. Prea prozaică și mai ales prea legată de evidentul său
model, poezia lui Florentin Sorescu din Schimbarea
la față nu impresionează prin ea însăși. Autorul pare însă că ar avea
aptitudini pentru a realiza texte interesante cu condiția de a-și găsi un drum
propriu.
Noni-Emil Iordache zzzbOr în formă
de..., Editura Amurg sentimental
Ajuns la o vîrstă și un număr de volume care s-ar fi cuvenit să-l consacre,
Noni-Emil Iordache ezită între mai multe formule: în acest an a mai publicat un
volum de cu totul alt tip la aceeași editură. Cel la care mă refer are un titlu
bizar: zzzbOr în formă de (și mai jos e imaginea unui pumn
strîns, văzut din față). Dar poezia din interior nu e deloc agresivă. Toate
textele sînt terține în „spiritul nipon” care face încă furori pe la noi. Toate
sînt lipsite de titlu. Dintre ele unele cochetează cu absurdul: ochii ce-aleargă/ și-ar mînca zborul, dacă/
ar ști să cînte. Există și texte izbutite și unele care nu atrag sentimente
dulci: sunt un om cu ploaie/ și curg
șiroaie-n baie – / atlas personal. Dar impresia globală nu este una
favorabilă, textul nu atrage. E timpul, cred, ca poetul să ofere ceva
consistent cu care să-și cucerească eventualul cititor.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu