sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Cărți noi! Carul cu poeți (II)

Doina Cherecheș Sfârșit de vară, Editura Nico

De profesie medic, ajungînd tîrziu la literatură (debut editorial la 45 de ani), Doina Cherecheș recuperează rapid, fiind autoarea a două romane dar și a unor volume de versuri. Cel de față, apărut în 2014, adună poezii cu teme, stiluri și valori foarte diferite. Predomină poezia convențională: o Scrisoare către Eminescu, un imn copilăriei închinat zilei de 1 iunie, mici dileme rezolvate în dialoguri cu sinele (De vorbă cu mine însămi). Uneori poeta se lasă ispitită de prozodia clasică, deși nu are deloc înzestrare pentru versificație (destule versuri șchioape, rime banale, chinuirea topicii ca să iasă ritmul).  Cele mai reușite sînt poemele „bahice” deși aș paria că e vorba doar de experiențe livrești.

George Coandă  Entropiile, Editura Bibliotheca

Un istoric literar și animator cu multe merite, care mai este și o persoană eminamente simpatică, precum George Coandă își poate permite  și cîte un derapaj liric. Entropiile sale nu-i înfiorează pe cei care-l cunosc, indiferent că au auzit sau nu de integrala lui Clausius. Consecvent cu acesta, George Conadă mărește entropia volumului său adiabatic prin comprimare dar și prin zgîlțîirea sensurilor (pe care nici măcar axiomatica lui Carathéodory n-a luat-o în calcul) pînă la impenetrabil: Rândunicile de aur ale continentelor/ explodează-n aer la trecerea Ta /  nevăzută Esență /.../ căci aștept în timpu-mi vorace Timpul/ ca pe o supremă comprehensiune// flamini și pontifici îmi prezic Sufletul/ în auspiciile Tale augurale/ nevăzută Esență. Pînă la suprema comprehensiune, poetul exersează incomprehensiunea cu ale sale „dianoetice” și „habitusuri universale”. Între timp, International Biographical Center de la Cambridge l-a nominalizat printre „iluminați” ceea ce costă, conform paginii web a instituției menționate, 315 dolari plus 16 dolari taxe poștale (expedierea volumului cu toți iluminații). Dar nu pentru asta îl iubim pe George Coandă. 

Ion Șerban Drincea Alfabetocrația gândului, Editura Brumar

Septuagenar cu zece volume de poezie printre care a strecurat și vreo două romane, Ion Șerban Drincea are o rutină a scrisului care ar trebui să-l apere de titluri precum cel sub care și-a așezat prezenta carte. La fel, experiența l-ar putea feri de eroarea de a-și intitula la fel, monoton, 29 de texte foarte diferite: Erată (de la Erată I la Erată XXIX). Cînd nu joacă rolul poetului grav și încordat, ci o dă pe epic și umor, I. Ș. Drincea devine agreabil: Trebuie să recunoaștem/ că moartea este o tipă interesantă/ nu are pic de grăsime pe ea/ mușchii îi sînt numai fibre/ de-atîta drum între cer și pămînt/.../ are un trup care curge ca un șnur/ fără burtă fără cur/ ca vedetele de la televiziuni/ care leșină nemîncate la emisiuni. Moartea în viziunea lui Drincea e integră: nu ia șpagă de la muritori. Sînt multe poeme thanatice în alfabetocrația lui Dirncea, dar sînt jucăușe. Să sperăm că autorul nu trage-a rău!

Florentin Sorescu Schimbarea la față, Editura Brumar

Asemănător pînă la epigonism cu Cristian Popescu, Florentin Sorescu nu are, din păcate, „nebunia” acestuia din „Familia Popescu”, nici măcar pe cea din „Arta Popescu”. Biografia unui personaj identificabil autorului,  încă din epoca vieții intrauterine, este narată în stilul cu care ne obișnuise regretatul nouăzecist, în limbaj familiar: Ce știi ’mneata... Acu’ e greu să mai ții o inimă. S-o mai crești. Greu, dom’le. Greu al dracu’. Treb’e multă căldură etc. etc. Prea prozaică și mai ales prea legată de evidentul său model, poezia lui Florentin Sorescu din Schimbarea la față nu impresionează prin ea însăși. Autorul pare însă că ar avea aptitudini pentru a realiza texte interesante cu condiția de a-și găsi un drum propriu.

Noni-Emil Iordache zzzbOr în formă de..., Editura Amurg sentimental


Ajuns la o vîrstă și un număr de volume care s-ar fi cuvenit să-l consacre, Noni-Emil Iordache ezită între mai multe formule: în acest an a mai publicat un volum de cu totul alt tip la aceeași editură. Cel la care mă refer are un titlu bizar: zzzbOr în formă de (și mai jos e imaginea unui pumn strîns, văzut din față). Dar poezia din interior nu e deloc agresivă. Toate textele sînt terține în „spiritul nipon” care face încă furori pe la noi. Toate sînt lipsite de titlu. Dintre ele unele cochetează cu absurdul: ochii ce-aleargă/ și-ar mînca zborul, dacă/ ar ști să cînte. Există și texte izbutite și unele care nu atrag sentimente dulci: sunt un om cu ploaie/ și curg șiroaie-n baie – / atlas personal. Dar impresia globală nu este una favorabilă, textul nu atrage. E timpul, cred, ca poetul să ofere ceva consistent cu care să-și cucerească eventualul cititor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog