luni, 6 decembrie 2010

Cărți noi! Adrian Suciu - Viața fără urmări, Editura Brumar * *

Dacă un anchetator care mi-ar cere un alibi m-ar întreba ce făceam în ziua de 17 noiembrie 2010 între orele 12.30 și 13.30, n-aș avea nicio emoție. Stăteam la prima masă dinspre Bulevardul Dacia a Terasei 133 (Clubul Boem). Pot depune mărturie în favoarea mea: Dan Cristea, Diana Dumbravă (care mi-a dăruit un volum al fiului ei, talentatul poet Radu Dumbravă), Stavros Deligiorgis, Ioan Groșan și profesorul Daragiu, poet și el. La ora 13.05, un trecător pe bulevard a făcut un pas în interiorul împrejumirii de gard viu, a rotit privirea și s-a repezit spre cei menționați. Dintre toți, cel mai susceptibil de a fi asasinat eram eu, m-am gîndit. Dar necunoscutul nu a scos un pistol ci un pix, a smuls din geanta sa două volume subțiri și albe pe coperta desenată a cărora am avut timp să recunosc mîna maestrului Vlad Ciobanu, a mîzgîlit două dedicații și ni le-a oferit domnului Dan Cristea și mie, rostind și vreo două fraze pe care nu le-am înțeles. Apoi a dispărut dincolo de gardul viu, în lumea dezlănțuită. Găsind în teancul de cărți aduse din oraș un volum semnat Adrian Suciu și intitulat „Viața fără urmări” n-aș fi știut al cui este dacă nu aș fi recunoscut desenul lui Vlad Ciobanu și episodul evocat în dedicația datată. Adrian Suciu e un poet nesituabil, cu texte foarte diferite ca modalități de abordare și ca tematică, inegal valoric. Îi reușesc destul de des secvențe memorabile, surprinzătoare: „ai strălucirea aceea de armată învinsă”, „am văzut moartea scuturîndu-și coafura prin cluburi la modă”, ”Fiecare își poartă cămașa,/ doar eu te privesc/ de parcă aș fi/ inculpat într-un proces nesfîrșit”. Poetul crede că „dumnezeu a greșit dar eu nu mă supăr”. De fapt aflăm că dumnezeu cu minusculă a greșit cînd a chemat-o la el pe bunica naratorului liric. Ea reușea să prindă purici în capul nepotului care scîncea de plăcere „ca un iepure scăpat dintr-o primejdie de moarte”. Nepotul prinde rar cîte o insectă și atunci „mă chinuiam să-l bag în gură și-l zdrobeam între dinți. Gustul acela de copilărie pe bune s-a tot rărit”. Cum nimic nu-i „fără urmări”, citindu-l înainte de somn, visez un anchetator șui care mă întreabă: ce făceai, banditule, în ziua de 17 noiembrie 2010, între orele... Făuritor de scenarii oripilante de tip Cristian Popescu (cel care îngropa pui în cimitir ca să-i scoată bine copți), Adrian Suciu e o revelație într-un peisaj altminteri destul de previzibil. Deși face cam multe greșeli neforțate, m-aș încrede în viitorul lui.

5 comentarii:

  1. Avind in vedere ca ma caracterizati drept o "revelatie intr-un peisaj (...) previzibil" la primul contact substantial cu lirica mea, cred ca sint bun de tot. :P Cind am venit la masa, cuvintele mele exacte au fost: Probabil ca trebuie sa fie nasol rau sa scrii despre carti si sa nu mai scapi de autorii lor nici macar la o bere!. :))Mersi de semn, e chiar primul semn care apare la "Viata fara urmari". :)

    RăspundețiȘtergere
  2. E chiar al 2-lea semn, ca am scris si la `Luceafarul de dimineata`. Situl e inca in revizie dar gasiti exemplare la Muzeu. La mai multe (semne si volume).

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc. Daca as indrazni, teoretic, sa propun o infratire virtuala intre blog-urile noastre sub forma unui schimb de link-uri, as avea vreo sansa, fie ea si teoretica, sa primesc un raspuns afirmativ? :)

    www.adriansuciu.ro/blog

    RăspundețiȘtergere
  4. S-a rezolvat si la mine! Figurati la rubrica "Scriitori in viata", la care rubrica va doresc sa ramineti mult si bine! Si va rog sa treceti la linkul meu, in loc de "poet", "scriitor". Titulatura "poet" mi-am rezervat-o, prin testament, sa-mi fie trecuta pe monumentul funerar, dedesubtul numelui.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog