Cărți noi! Dora Alina Romanescu - Dealul comorii, Ex-Ponto :(

Sub o copertă de un kitsch turbat, amintind de romanele Sandrei Brown din anii 90, zac 400 de pagini informe de o agasantă dulcegărie. Fiecare frază îți zgîrie auzul (interior): „Liniștea apăsătoare a cabinetului se destrămă când doctorul anunță cu voce neutră dar blîndă”. Neutră dar blîndă? Pare o parafrază după contradicțiile lui Breban, acelea voite. Dar nu e. E simplă contradicție, o aberație generată de lipsa de concentrare, încă de la prima frază. „Fata auzi ultimele cuvinte ca prin vis”. Toată vișinata prea dulce și trezită a locurilor comune e revărsată și adună musculițe pe fiecare pagină. Orice frază mustește de banalitate și de lipsa flagrantă a simțului descrierii și al dialogului. O carte pe care îți vine s-o rupi în bucăți și s-o pui pe foc instantaneu. Nici de făcut cornete nu e bună. Este un subprodus din speța, uriașă numeric, cu care unii „autori” întunecă orizontul literaturii și împiedică de fapt cititorii să ajungă la literatură, dezgustîndu-i de ea. Un personaj intelectual vorbește astfel unei fete de 14 ani: „Cînd vei crește mai mare (lipsă virgulă n.m. ) vei ști să selectezi mult mai bine din aceste cărți frumosul de urît”. Să „selectezi frumosul de urît”! Altă mostră: „Întîlnirea cu marea a fost pentru Mihaela ca un balsam pus peste rănile sufletului”! E clar că autoarea nu înțelege ce-i iese de sub pix sau tastatură, că dacă ar înțelege, n-ar comite. Încă una și mă duc: „O fracțiune de secundă când realul din jur te scoate din reveria unui vis (sic!) sau a unui gând care te cheamă în trecut”. Reveria unui vis! Orice lungire a vorbei ar fi pierdere de timp. Asemenea autori ar trebui ținuți în cuști, ca Marchizul de Sade, departe de orice instrument de scris.