Cărți noi! Passionaria Stoicescu - Solitaire, Ed. Omega, proză * *

Iată că Passionaria Stoicescu a ajuns la 46 de volume dintre care cinci de proză, majoritatre fiind cele din zona literaturii pentru copii, adăugînd traducerile realizate și sutele de volume pe care le-a îngrijit ca redactor putem ajunge ușor la concluzia că literatura nu are pentru ea secrete. Chiar așa este. Prozele din „Solitaire” sînt scrise cu mînă sigură, cu atenție la detalii și la ansamblu, cu dexteritate (remarca Alex Ștefănescu) dar și cu o prospețime și un interes viu pentru textul scris care fac cinste unei autoare atît de prolifice. Nicio urmă de blazare în fața literaturii nu se întrevede în povestirile semnate de Passionaria Stoicescu și tocmai acest avînt de debutantă o face în fiecare moment cuceritoare pentru cititor. Tematic, prozele din Solitaire sînt narațiuni realiste despre lumea contemporană, despre oameni neînsemnați a căror psihologie, cum știm, nu e cu nimic mai puțin interesantă decît a comandanților de oști. Un colonel pensionar bine descris (are și Passionaria Stoicescu unul, Cezar pe nume, care a ajuns la a cincea Cleopatră) valorează mai mult decît un împărat decupat din carton de un autor fără har și meserie. Unele texte au o naturalețe care te-ndeamnă să crezi că sînt efectiv relatări de întîmplări reale, deși bizare. Cel mai reușit de tipul acesta este cel intitulat „Secretarul de partid”. Un secretar de organizație PCR dintr-o tipografie, ne aflăm, vezi bine, în „epoca de aur”, este urît, tîmpit, mîrlan și îl mai cheamă și Romică Cioroiu. El face curte fără speranțe Luizei, o colegă de birou, forțată de o renovare să lucreze chiar în sediul organizației. Văzînd că ea îl refuză, lucru deloc uimitor, îi face mici mizerii, de o incredibilă meschinărie iar în final chiar farmece. Sfătuită de un bătrîn foloclorist, venit cu treburi în birou în momentul descoperirii corpului delict, pus în buzunarul hainei lăsate în cuier, Luiza trebuie să decidă: face pipi pe obiectul menit să-i stîrnească amorul pentru secretar sau îi dă foc. Femeia alege a doua variantă, incendiind și biroul și obținînd cu ocazia asta un dorit transfer disciplinar. Acest tip de acțiuni narate vioi, comportist, cu mare siguranță a tușelor și a dialogului compun volumul Passionariei Stoicescu și se citesc ușor și cu plăcere. Nu se întîmplă drame abisale pentru că viața este, după cum o descrie autoarea, mai ales suma unor lucruri neînsemnate. Dar ele, nimicurile, compun totuși existența oricui. Celălalt plan, mai profund sau mai înalt nu poate fi accesibil fără a privi prin țesătura deasă a faptelor mărunte. Ceea ce le ridică prețul în percepția cititorului este un lucru tot mai rar în pogoanele de hîrtie tipărită: talentul epic al autoarei.