Laureată a unui premiu pentru tinerii autori, Iulia Militaru realizează o carte „construită” cu atenție și migală. Ea se constituie din două cicluri diferite în care apare aceleaș „personaj”: domnul Clau zis Clovny. Prima parte este „Marea Pipdeadă” sau „discurs împotriva copilăriei” ceea ce nu prea e inteligibil din perspectiva unui limbaj voit infantil. A doua parte, „Jurnal pentru Claudia” are trei zone: poeme albe, negre și roșii. Această construcție este vizibilă mai mult la nivel exterior, și prin recurența personajelor (apar Comisarul Claudino Clovnescu și o defunctă Claudia) și a locurilor, ca Orașul Pipelor. Pentru că în interior apar secvențe pe care o redactare exigentă le putea elimina: „Orice drum este o șerpuire infinită/Se pornește de la un punct fix/ Numit aici,/ Se ajunge într-un punct îndepărtat/ Numit acolo,/ Există și punctul de dincolo/ Adică nicăieri”.
Pe deasupra tonul obstinat copilăros și voit jucăuș devine uneori obositor, ca zarva continuă a pruncilor care se joacă: „Pe stradă,/ o lucoare cald-confuză/ Împrăștie un galben lampadar/ Sfidînd neonul revoluționar/ De la o casă nouă cu peluză”. Iulia Militaru pare a uita uneori că volumul ei se adresează unui public adult și a cărui atenție trebuie ținută trează, un auditoriu care poate ațipi în cursul numeroaselor divagații cu aer suprarealist. Citești și-ți spui: toate astea trebuie să aibă un sens mai înalt, toate aceste „bifurcații”, cum le zice autoarea, nu pot fi accidentale. Totuși volumul rămîne un obiect suprarealist, o „instalație” cum se spune în arta plastică, în sine, fără altă finalitate decît aceea că există. Ceea ce mi se pare cu adevărat o problemă: întregul se poate ține (vag) minte, dar nu am întîlnit nici un fragment de poezie memorabilă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce... -
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1... -
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ... -
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că... -
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ... -
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre... -
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu... -
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Abonaţi-vă!
Postări
Comentarii
Cam asa se întâmplă de multe ori cu poezia de azi care,mai poleită,mai lăudată,sau mai nefardată,mai ignorată,si epitete se pot găsi multe în functie de ofertă,dar si de inspiratia celui ce se pronuntă,asadar,cu poezia de azi care,încet dar sigur se depărtează de adevărata ars poetica.Si se si publică.Si se scriu si cronici,de întâmpinare sau,dece nu,de recomandare.O părere.
RăspundețiȘtergereE normal să se publice, că nu mai sîntem înainte de 1989. E normal să se comenteze favorabil sau nu. Valoarea se impune în timp și comentariul ajută impunerea ei sau dimpotrivă. Această carte face parte din normlitatea unei lumi literare libere în care oricine are dreptul să-și alerge cursa, să greșească și să fie amendat pentru asta.
RăspundețiȘtergereAceastă carte și alte câteva de Naomi Ionică, Călin Hera, Maria Șleahtițchi, George Achim ș.a. par să „sape” într-adevăr niște teritorii noi (sau devenite exotice) în poezia românească, teritorii ce au început deja să fie catalogate drept „douămiizecism”... Problema este însă în altă parte: nu atât apariția unui nou stil, unei noi generații contează, cât poeții autentici care să se impună cât de cât și în ochii scepticilor/„nepartizanilor”... iar cu generația 2000, chestiunea asta e cu dus și cu întors, fiindcă, dacă n-a dus/nu duce lipsă de „vârfuri”, a rămas totuși (cel puțin deocamdată) cu o percepție de cvasiuniformitate, precum avangarda interbelică la data apariției.
RăspundețiȘtergereÎn ultima vreme, poeții care au devenit cei mai interesanți (cel puțin în opinia mea) sunt Țupa, Komartin, Radu Vancu, toți douămiiști care, chiar de au avut unii dintre ei poziții mai apropiate de „centru”, rămân atipici printr-o parte sau alta a poeziei lor ...
Interesanți, cred eu, sunt și unii poeți de factură neosuprarealistă (sau „postsuprarealistă”, vorba unuia dintre ei, Michel Martin), precum Ștefan Ciobanu, Hanna Bota sau Djamal Mahmoud, deși de-asemenea cred că ei încă nu și-au exploatat întreg potențialul...
@ Yigru
RăspundețiȘtergereE complicat. Nu aș vrea să vă răspund acum, în grabă. Și gen. 80 era acuzată violent de uniformitate deși numai asta nu era. Fenomenul e în expansiune și va oferi surprize. Și gen 80 si 90 au oferit abandonuri spectaculoase sau retrageri forțate (în veșnicie).
Am avut norocul sa fiu in iunie 2010 la Bookfest si sa o vad pe poeta Iulia Militaru si lansarea unui volum lucrat. ATitudinea ei mi-a impus , respect, ca si poezia. Literatura prezenta are nevoie de astfel de tineri, cei care nu spun una , miine alta...
RăspundețiȘtergereSi ce m-a bucurat a fost ca a fost alaturi de mine si la lansarea Jurnal pe bilete de autobuz...BRUMAR este o editura adevarata.
Multumim Horia Garbea ca nu ne trece sub tacere.