Cărți noi! Răzvan Ionescu - Obiecte pierdute, Editura Kron-Art * *

Poeme balsamice, amintind de Brumaru din faza mai duioasă, cu mai puțină ironie: „Și-n zori pe plajele din suflet/ Vom face semne din batist/ Pasu-mi va fi bătrîn și umed/ Strivind sub tălpi nisipul trist”. Poetul a lăsat actoria și teatrologia, valorificîndu-și al doilea doctorat, cel în teologie. Lucrul acesta se simte în unele texte fără a se putea atribui autorului calificativul de „mistic”. E sigur că poetul, acum la prima culegere de versuri în volum, deși scrie și publică în periodice demult, are o știință specială a prozodiei clasice combinată și cu un dar firesc al simțirii rimei neostentative. Poezia lui Răzvan Ionescu, elegiacă și calmă vrea să reteze stridențele și propune semitonuri, culori pastelate, surdine de tot felul pentru ca legea versurilor să fie delectarea, chiar cînd miza o constituie o meditație mai gravă: „Rătăcit prin firul ierbii/ Și aflat în pod cu fânul/ Unde joacă șah doar timpul/ Viața, calul și nebunul”. Chiar cînd practică versul liber, autorul îndulcește prin lexic și sintaxă poemul conferindu-i o muzicalitate de ambianță. Din toate paginile (tipărite în condiții minunate la Kron-Art cu frumoase ilustrații în sepia și cu un DVD atașat – recitarea poetului dar și clipuri video) se ridică aburi de tandrețe: „Mă gîndesc./ La ziua când/ până și mânecile/ cămășilor mele vor păstra/ arcuirea brațului/ care te cuprinde.” E limpede că pentru Răzvan Ionescu scrierea poeziei și prezentarea ei în lume sînt ceremonialuri rare la care trebuie purtate straie de gală și podoabe ritualice, trebuie făcute gesturi sacre și împrăștiate arome sofisticate. Poezia, pentru autorul „obiectelor pierdute”, nu-i un obicei de toată ziua, nici măcar unul de duminică: ea se oficiază cu grație și tot fastul numai la zile mari.