Cărți noi! Alex Ștefănescu - Bărbat adormit în fotoliu - Întîmplări, Ed Curtea Veche * * *

După ce a publicat „Istoria literaturii române contemporane”, Alex Ștefănescu și-a permis cîteva cărți mai ușoare dar nu mai puțin reușite în care își valorifică simțul umorului, talentul literar, jovialitatea nativă și anii lungi petrecuți în lumea literară, în televiziune, în apropierea unor personalități despre care dezvăluirile sînt întodeauna interesante. În recentul „Bărbat adormit în fotoliu” (Editura Curtea Veche), criticul introduce întîmplări cu scriitori, unele cunoscute de prin jurnalele sale „secrete”, altele noi iar într-o altă secțiune alte întîmplări (fără scriitori, ca să zicem așa) la fel de amuzante și de pilduitore. Volumul este unul de schițe tip anecdotă, mai bun în partea despre scriitori decît cele, de altfel savuroase, scrise cîndva de regretatul Mircea Micu. Faptele relatate de Alex Ștefănescu au avantajul de a fi mai scurte și mai sarcastice. De asemeni, noroc sau știință de a aduce din condei, întîmplările lui Alex sînt spectaculoase. Unele, cunoscute fiind în lumea literară, nu s-au petrecut, după relatările altor martori, chiar așa. Nu are importanță! E vorba de literatură și literatura fără ficțiune... Uneori este posibil ca amintirea lui Alex Ștefănescu să nu funcționeze precis ori să combine impresii dintr-o altă perioadă cu cele la care se referă. Totuși, portretele de scriitori, dincolo de hazul intrinsec al întîmplării, sînt foarte reușite și contribuie la calitatea schițelor. Sînt autori de care Alex Ștefănescu a fost mai apropiat și care apar repetat: Nicolae Manolescu în primul rînd, căruia colegul său mai tînăr nu-i face un portret prea măgulitor în ciuda admirației care se întrevede. Apoi Gabriel Dimisianu, George Pruteanu, George Arion (prieten din copilărie), Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana. Unii confrați, altfel notorii, apar într-o lumină care le cade defavorabil: Octavian Paler (care perorează despre „mitologii subiective” în timp ce mănîncă singur căpșune fără a-și servi interlocutorul), Geo Bogza (care dă în 1958 unor copii, printre care și micul Alex, autografe stereotipe și ridicole: „Trăiască lupta pentru pace”), Cezar Ivănescu (vrea să-l bată pe Alex în ciuda diferenței copleșitoare de gabarit și se încaieră cu Mircea Dinescu care-și apără prietenul). Mai apar, semificativi ca prezență, Laurențiu Ulici, C. Noica, M. Sorescu, Marin Preda, Geo Dumitrescu, Adrian Păunescu, Augustin Buzura, Ileana Mălăncioiu, Grigore Vieru și mulți alții. Deși Alex Ștefănescu e un generos susțănător de talente, scriitorii mai tineri nu figurează în amintirile lui, poate pentru că n-au fost eroii vreunei întîmplări insolite. În ceea ce mă privește, am destule amintiri de la întîlnirile mele cu autorul și practic toate sînt plăcute, dar n-am de gînd să-mi scriu încă memoriile. El face în schimb bine că ne oferă aceste note semnificative și hazlii pentru că relatarea lor i se potrivește, cartea e sprințară și plăcută. I se reproșează lui Alex Ștefănescu că pierde timpul lui și timp de emisie al TVR ridiculizînd niște autori impotenți, sortiți anonimatului veșnic, în loc să dedice acest timp acordat cu zgîrcenie de mass-media, scoaterii din umbră a valorilor ce încă mai apar. Adevărul e la mijloc. Dar cu „Bărbat adormit în fotoliu”, criticul își ia revanșa, scriind, chiar cînd concluzia e negativă, despre autori de primă mînă. Și restul întîmplărilor narate de Alex Ștefănescu, ce nu se leagă direct de literatură, sînt nostime și nu numai atît: au un tîlc. El justifică trecerea lor pe hîrtie.