Azi 21 septembrie 2010 se împlinesc 117 ani de la nașterea bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1892-1998). Această zi, care este una de referință pentru familie, ar putea fi ultima pentru fiul său mai mic, Dan, tatăl meu, născut în 1933, aflat într-o stare gravă. Celălalt fiu, Mircea (1931-2009), s-a stins de curînd. În felul acesta încă o generație a familiei va dispărea, după cea anterioară care și-a încheiat existența în 1998 odată cu bunicul meu, cel mai longeviv reprezentant al ei. Unicul descendent în linie directă este în acest moment fiul meu Tudor Gârbea (născut în 2006) care sper că va duce numele și tradiția în secolul XXII. (în imagine Titus Gârbea).
Postări
Multă sănătate tuturor! Socotelile acestea cu generaţiile sunt destul de triste deşi, e drept, toţi "trecem"... :(
RăspundețiȘtergereMultumesc, Dan. Asa e, postarea asta poate fi luata si ca un exorcism consolator.
RăspundețiȘtergereTotuși continuitatea poate fi și o sursă de seninătate. Dacă facem parte dintr-o familie în care nepoții și strănepoții cultivă amintirea înaintașilor cum ar cultiva o legendă, se cheamă că avem un rost în plus pe lume.
RăspundețiȘtergereMultă sănătate și din partea mea ! Membrilor în viață ai acestei minunate familii le doresc să trăiască mai mult chiar decât legendarul general Titus Gârbea și să rămână, peste secole, unul dintre pilonii de nădejde ai neamului nostru.
RăspundețiȘtergereImi amintesc cu mare placere, intalnirea onoranta cu generalul ! mai ales ca se intampla inainte de '89.
RăspundețiȘtergereMultumesc tuturor
RăspundețiȘtergere