Acesta e kitsch-ul! Luat din viață

Vasile Ursache Epistole către Hefaistos, Ed. CD Press :(

Am regăsit prin jocul inefabil al ascunderii și reapariției intempestive ale cărților din biblioteci un volum din 2009 cu ceea ce autorul, poet bucovinean, numește „vitralii poetice neobizantine”. Sînt de fapt niște sonete intitulate „epistole” și numerotate, care în plus sînt datate și însoțite în subsol de niște lungi și inutile „explicații” despre geneza fiecărui text și despre semnificația lui. Este cum nu se poate mai trist să vezi cum un intelectual (fost ofițer de interne, dar orișicît…), abia trecut de 50 de ani, deci aparținînd biologic generației 80, se obstinează să fie vetust și neinteresant. Chiar dacă în aceste epistole ar fi vreo idee, tratarea într-o prozodie căznită, cu rime voit spectaculoase, în fapt cu sonorități artificiale, o anulează. Poetului îi mai scapă și cîte o recunoaștere că este doar „un gol” în „hăul” final, în stanțe la fel de chinuite: „Înaintez în timp ca seva-n iarbă./ Prin mine, ce sporește nu-i al meu- / bicisnic, rudă lui Epimeteu,/ un gol în hăul ce-o să mă resoarbă”. Iată cum gura păcătosului recunoaște că prezența lui anulează orice... spor și videază totul. După a cincea epistolă în metru identic, simți cum sunetul mereu același și succesiunea imuabilă a rimelor îți bat în cap ca niște ciocane sau ca un tam-tam, anesteziind totul. Explicațiile prolixe și emfatice la poeme sînt pline de imagini kitsch („Luna își ridica obrazul de patriarh” și poetul deslușește pe ea „conturul unui cerb bătrîn” și așa mai departe). Ilustrațiile (de Valeriu Stihi) sînt și ele culmea kitschului: fecioare despletite cu ochi visători și coapse de amazoană, arme albe în pumni de troglodiți, flăcări care țîșnesc aiurea din coloane ionice. Aceste mostre de mediocritate plastică ilustrează perfect, de fapt, versurile decepționante ale lui V. Ursache – cel ce se identifică lui Hefaistos fără să-și dea seama că armele pe care pretinde că le forjează ca o zeitate sînt din carton și staniol, iar focul e doar un smoc de fîșii din hîrtie creponată. Butaforie ieftină! „Învață-mă, Hefaistos, liantul/ ce-mbină Veșnicia cu Neantul” cere poetul fără priceapă că artefactele lui nu se pot lipi decît cu pelicanol.