Cărți noi! Stelian Țurlea - Trei femei, Ed. Cartea Românească * * *

Profesionalismul binecunoscut (și din fericire recunoscut de public și critică) de romancier al lui Stelian Țurlea îl ajută să scrie într-un ritm amețitor roman după roman și, pentru a nu se plictisi, dar și pentru că poate s-o facă, aceste volume sînt foarte deosebite ca tematică și stil. Să nu fie nicio asemănare între acest „Trei femei” (Editura Cartea Românească) și mai pateticul ”În absența tatălui”, cu atît mai puțin vreo legătură între el și ludicul „Arunc-o pe soră-mea din tren” și policierul moralizator dar și parodic „Greuceanu”? Asta pentru a cita doar patru titluri din cele pe care Stelian Țurlea le emană neobosit. O legătură există, chiar dacă romancierului e clar că nu îi place monotonia și respinge cantonarea într-un registru îngust. Ea stă în instinctul de jurnalist al lui Țurlea care atacă teme de un interes acut pentru public și avînd neapărat o doză de senzațional pe care el o și speculează corect din punct de vedere stilistic fie că e vorba de reportajul sentimental ca în Absența..., thrillerul eroic din ”Greuceanu”, epica senzațional-mondenă cu, complicații sentimentale și inserturi de limbaj trendy din „Arunc-o pe soră-mea...” În „Trei femei”, romancierul ține treaz interesul cititorilor printr-o relatare iscusită, invers cronologică, a biografiei a trei femei: Anca, mama ei – Irina și mama adoptivă a acesteia – Vitoria. Destinul lor se derulează în intervalul 1950-2005 din momentul cu care se încheie cartea: cel al arestării Marei, mama Irinei, și trecerea acesteia în grija Vitoriei și pînă la moartea Irinei însăși care întrerupe călătoria prin care Anca încerca să-și îndeplinească visul de a dansa într-o companie din Irlanda. Așadar personajul central și la propriu este Irina, cea a cărei existență se confundă cu perioada comunistă din România și primii 15 ani de grea „tranziție”. Un aspect inedit al romanului este că, pentru a contura și mai bine epoca la care se referă, Stelian Țurlea menționează persoane reale ce nu devin personaje secundare ale cărții dar interferă incidental cu acestea. Un fapt indiscutabil este că, dintre prozatorii români de azi, Stelian Țurlea este unul care se pricepe foarte bine să creeze personaje feminine și chiar să le dea cuvîntul ca naratori, punîndu-se cu succes în locul lor. O dovedesc și cele „trei femei” ale cărții dar și alte personaje din roman. Acesta are suspans, are dimensiune socială dar și povești de dragoste, e într-un cuvînt o carte captivantă, lesne de citit fără a fi reductivă sau a apela și la efecte ieftine. Reproșul care se poate aduce este rezolvarea cam precipitată și bruscă, dezvăluirea, în numai cîteva pagini de final, a punctului de pornire și al „cloului” acțiunii (nu are rost ă-l dezvălui aici) precum și faptul că protagonista care realizează acel big-bang, tratat de romancier ca deznodămînt, nu prea pare potrivită pentruceea ce îi atribuie, spectaculos, autorul. Este un punct de vedere pe care cititorii, pe care îi invit să parcurgă cu încredere cartea, îl pot împărtăși sau nu, dar este sigur că pînă la numitul final vor avea destule satisfacții. Concluzia: Stelian Țurlea se pricepe la femei.