Aproape omonim cu autorul Medgidiei și nu atît de notoriu în literatură, Cristian-Mihail Teodorescu este la fel de talentat, dar aparține generației ulterioare (născut în 1966). Numai că, poate și ca o consecință a profesiei sale în care excelează, cea de fizician, proza lui are conotații S.F. Chiar titlurile volumelor sale afirmă orgolios acest lucru: S.F. Unu și, acum S.F. Doi. De fapt mi se pare că prin titlu autorul restrînge nedrept aria de interes și poate chiar publicul lucrărilor sale. Povestirile din S.F. Doi și nuvela Majoratul Ségolènei, care este prin dimensiuni și complexitate centrul de greutate al volumului nu se cantonează, așa cum este cazul tuturor realizărilor bune de anticipație, în stricta lume a anticipației științifice. Să luăm Majoratul Ségolènei și să observăm că este și tematic și prin verva polemică o realizare care se înscrie într-o serie a prozei anticipative de tipul distopiilor istorice ilustre gen 1984 ori Planeta maimuțelor. Autorul crează coerent și cu un sarcasm viguros o lume viitoare în care corectitudinea politică și abilitatea sexului slab duc la acapararea tuturor pozițiilor cheie de către femei. Acestea ajung să elimine apoi trîndavii și barbarii bărbați, reducîndu-i la o stare de animalitate, și își crează, prin inginerie bio-neuro-NHV, entități aproape biologice: Partandri, prototipuri de masculi perfecți. Pentru reproducere, îi încarcă periodic cu sperma dizgrațiaților „avortoni” și nou-născutele sînt păstrate și educate, iar eventualii băieți sînt trimiși în rezervațiile speciale unde se sălbăticesc. În caz de plictiseală, doamnele își schimbă partandrul ca pe un utilaj uzat. Tema e reluată în altă povestire iar o altă distopie imaginează o lume dominată exclusiv de performanța sportivă.
Și restul textelor au asemenea subiecte sumbre, chiar macabre - primul se numește chiar Moartea domnului Teodorescu dar dau dovadă și de ingeniozitate și de acuratețe stilistică. Viitorul nu sună bine la Cristian-Mihail Teodorescu, dar literar proza este reușită iar avertismentele pe care le lansează sînt perfect articulate logic: lumile create sînt poate puțin probabile, dar - vai! - atît de posibile! Așadar, prin tematică, stil, complexitate, povestirile lui Cristian-Mihail Teodorescu se înscriu ca un pas foarte serios peste granița și așa tot mai aproximativă dintre anticipația (științifică sau nu) și main-stream, alăturîndu-se altora de acest tip, fantastice, scrise în ultima vreme de Bogdan Suceavă - Vincent nemuritorul – Florin manolescu, Doina Ruști, Liviu Radu. Fantasticul aparține intrinsec literaturii și nu cred că vreo etichetă de genul „S.F.”, căci nu e decît o etichetă lipită acum chiar de autor, îndreptățește judecata critică la o altă abordare decît textele realiste. Cristian-Mihail Teodorescu este un autor citibil și citabil de literatură.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu