marți, 28 septembrie 2010

Primiri in USR la filiala București

Prin votul Consiliului USR din 24 septembrie 2010, au fost primiți în Uniunea Scriitorilor din România la Asociația Scriitorilor București următorii scriitori:

Critică și istorie literară
Alexandru Buleandră - stagiar
Nicolae Constantinescu- stagiar
Aurică Gh. Olteanu- stagiar
Nicolae Scurtu- stagiar
Simona Sora - titular
Leon Volovici- titular

Proză
Alexandru Păduraru - stagiar
Șerban Tomșa - stagiar
Daniela Zeca - stagiar
Ion Vianu - titular

Poezie
Stoian G Bogdan - stagiar
Daniel D. Marin - stagiar
Denisa Mirena Pișcu - stagiar
Teodor Răpan - stagiar
Doina Ioanid - titular

Traduceri
Ona Franz - stagiar
Mihai Gruia Novac - stagiar
Antoaneta Lilica Pleșa - stagiar
Constanța Ciocârlie - titular
Alexandra Coliban - titular
Irina Ionescu - titular
Teodor Palic - titular
Teodor Rogin - titular

Literatură pentru copii și tineret
Sânziana Popescu - stagiar
Oana Stoica Mujea - stagiar
Dănuț Ungureanu - stagiar
Michael Hăulică - titular

Felicitări tuturor și mult succes!

6 comentarii:

  1. poate ca tinerii nostri colegi sunt (deja) familiarizati cu normele USR etc, totusi ce se presupune ca va face un stagiar in perioada de proba pt. a deveni titular? diferenta dintre titulari si stagiari e data de valoarea cartilor analizate? s-au dat note de admitere? daca a fost un astfel de concurs poate ca ar fi bine sa stim si noi notele obtinute (media, desigur), in calitatea de "stagiar" teoretic ar putea sa ne prinda bine)

    PS: in asteptarea stagiilor de creatie literara (la Neptun?), taberelor de creatie pe care presupun ca le veti organiza pt. noii stagiari etc :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ddm
    Cînd ați făcut cerere de intrare în USR cunoșteați statutul și știați că, în afara unor cazuri speciale, urmează un stagiu de 3 ani. Așa că ironiile nu sînt la locul lor. Dacă nu doreați să acceptați situația, puteați renunța și nu e tîrziu s-o faceți nici acum. La fel de bine știți că statutul nu prevede „note”. Ceea ce s-ar putea să vă avantajeze. Am în vedere mai ales cîteva cronici recente. De ani de zile intră în USR autori care par „promisiuni” dar care, odată intrați, cu vot strîns de regulă, pun tocul în cui și își așteaptă indemnizațiile fără a mai plăti nici cotizația (e vorba de cei de vîrstă medie, mai ales , dar și de tineri care dispar pe veci după ce au luat, unii, chiar premiul de debut al USR). Cei care doresc titularizarea trebuie să se străduiască să demonstreze că sînt prezențe în literatură, nu focuri de paie. Cu toate acestea eu unul m-am opus stagiaturii, fiind însă în favoarea unei exigențe foarte mari la admitere. Cum s-a constatat că, inevitabil, prin jocul votului, mai scapă nechemați s-a adoptat totuși soluția celor 3 ani. Mai ales că, unele filiale mici tind să-și sporească numărul de membri cu cine se găsește. Nu e cazul secției de poezie ASB și așa prea numeroasă, dar regula trebuie aplicată unitar. Eu am încredere faptul că aveți inteligența de a înțelege lucrurile în datele lor reale. De altfel la vîrsta dvs. nu văd ce vă deranjază stagiul? Aveți de gînd să nu mai publicați nimic semnificativ în următorii 3 ani? Nu cred. Vă doresc dimpotrivă!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu-mi amintesc sa fi stiut ca era prevazuta si situatia cazurilor speciale, dar nu ma deranjeaza, de fapt sunt doar curios daca aveti in vedere "stagii de pregatire"/ tabere de creatie pt. noii stagiari. daca e doar o "perioada de proba" - ok, daca USR incearca si altfel sa se implice pe perioada stagiaturii - si mai ok. nu sunt deci ironic, doar nelamurit. nelamurit, ca principiu. altfel, in ce ma priveste, probabil ca veti constata in continuare o tendinta descendenta - daca veti urmari cronicile; iar daca voi publica ceva semnificativ (sau chiar nesemnificativ) in urmatorii ani sau in urmatoarele decenii chiar n-am de unde sa stiu, n-am scris niciodata "cu norma" (si raman la parerea ca generatia 2000 va sti sa si "moara", sa nu publice nimic in plus decat este cazul, sa nu faca, asadar, concesii estetice (valorice) doar ca sa se pastreze "in actualitate" - prefer o inactualitate frumoasa decat o actualitate trasa de par) si nici ca sa demonstrez ceva cuiva. oricum ar fi, mi-am depus dosarul de intrare in USR doar in momentul in care am considerat ca indeplineste standardele USR, indiferent de tendinta perceperii ulterioare. si sigur, pot atasa si cronicile recente pt. o eventuala reevaluare, acum sau peste 3 ani. in acelasi timp, imi place sa cred (si cred) ca o comisie USR are propriile resurse critice.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da. Aveți dreptate cu stagiile de pregatire pentru stagiari, ma rog, workshop etc. Totul depinde insa și de partea economică, vă dați seama. Dar și asta se poate rezolva, la nivel de București chiar sper să o facem și poate mă ajutați. Stagiatura are în vedere faptul că mulți abandonau scrisul îndată după primirie. Sînt zeci de autori „pierduți din acte” de ani lungi, prezența lor în literatură și USR a fost episodică. V-o dau numai pe Jolan Benedek, laureată de premiu USR, mare promisiune la 24 de ani care a dispărut la propriu și la figurat după un an. A rămas un nume în evidențele USR și atît.

    RăspundețiȘtergere
  5. În ce constă, totuşi, stagiatura aceasta? Aud pentru prima dată de ea. Ce anume se întâmplă sau trebuie se face în timpul stagiaturii?

    RăspundețiȘtergere
  6. În timoul stagiaturii stagiarul scrie și se familiarizează cu statutul și cutumele USR. E un raspuns succint, o să revin pe larg spre lamurire. Maenționez încă o dataă că eu personal nu am fost de acord cu stagiatura și am votat împotriva ei. A mai existat acest stagiu înainte de 89, prin anii 70.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog