Un individ implicat într-o faptă culturală de orice fel percepe totul diferit față de cei care asistă pe margine. Nimic extraordinar. Se întîmplă în orice domeniu. Trebuie totuși să remarc lucrul acesta deoarece diferențele de simțire sînt cu adevărat uriașe în cazul cînd este vorba de o carte, o piesă de teatru, un film.
Cititorul nu remarcă, sînt convins, nici greșelile de tipar. Autorul suferă pentru fiecare gram din subțirimea hîrtiei și pentru fiecare nuanță din culoarea copertei. Cititorului îi sînt absolut indiferente corpul de literă, calitatea cleiului care leagă volumul, rugina capselor care prind foile sau dimensiunile ilustrației de pe ultima pagină. Autorul moare și învie pentru toate aceste amănunte, se plînge tuturor, e gata să-și omore editorul care, la cîte cărți a scos, nu poate decît să ridice din umeri.
Între autor și cititor este o prăpastie a percepției, un vid de înțelegere. Cititorul sare peste descrieri pe care autorul le-a ticluit ani de zile și în fața cărora și-a frecat mîinile de satisfacție. Trece căscînd peste aluzii pe care scriitorul le crede vitriolante, ucigătoare, devastatoare.
Cititorul este, pe scurt, acel ins care nu pricepe nimic din truda și chinul autorului. El ronțăie ca un hîrciog indiferent rodul a zile de muncă silnică.
Și totuși autorul scrie pentru el, pentru acest cititor indiferent, scărpinător, sforăitor. El speră de fiecare dată că subtilitatea scrisului său va peneta carapacea de lene și confort a cititorului. Dar celălalt, cititorul sau spectatorul, simte cel mult o ușoară mîncărime în cot iar, la pasajul cheie, aruncă opera cît colo pentru că o cratiță a început să sfîrîie.
Aceasta este diferența între cititor și autor. Singura răzbunare posibilă este ca și cititorul să devină, măcar o dată autor și să trăiască tot coșmarul mîrșave de înțelegere. Cum autorii se citesc de la o vreme doar între ei, lucrul e foarte posibil.
Postări
Ah, da! :))))))))))))))))))))
RăspundețiȘtergereNu s-ar zice că autorul scrie intotdeauna pentru cititor,pentru oricare cititor,desigur educat si instruit astfel încât sa facă apel si la hrana sufletească,să se aplece asupra cărtilor cu speranta că citind,va fi mai bogat,va învăta ceva,va găsi acel frumos,dar si acel real,autentice,nu fabricate,nu condimentate cu mult trivial,sau cu fantezii dizgratioase.As îndrăzni să spun că în fiecare cititor care se apleacă cu dragoste asupra cărtilor,dela început,fără a sti dacă asteptările estetice,si nu numai,îi vor fi împlinite sau trădate,fiecare dintre astfel de cititori este un potential creator,pentrucă cititul este una dintre conditiile esentiale pentru pasul următor,scrisul.Dacă lucrurile ar fi întelese cam în acest sens,atunci cercul scriitorilor cu cel al cititorilor s-ar intersecta pe o arie mai întinsă,si scriitorii nu ar mai rămâne de multe ori într-o colivie,e drept aurită,populată doar de confrati si de critici,asta dacă este să ne gândim la masa mare de cititori potentiali.Este drept că atunci când scrie autorul nu se gândeste la asa ceva,pentrucă o face la o comandă interioară,dar de cealaltă parte se simte uneori nevoia de a sti că autorul a scris pentru mine,pentru tine....Poate voi reveni dacă discutia se va încinge,ca de obicei.Vă multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă)sau,mai precis http://poezieevelics.wordpress.com
RăspundețiȘtergere@ Lucia
RăspundețiȘtergereAsa sa fie!
@poezievelics
E firesc asa: citit - scris. Din păcate mulți autori au o presiune interioară care îi face să ignore publicul și paradigmele literare și atunci pentru ei relația e scris-scris-scris fără a conta cine și dacă îi citește. E și asta o posibilitate, o cale de autoterapie, dar nu literatură. Cred că literatura presupune un public cît de restrîns și un meșteșug, cu o raportare la operele antrioare.
Eu cred ca depinde atat de autor cat si de cititor. Anonim a punctat bine. Eu nu scriu. Doar pictez. Dar pentru mine conteaza calitatea hartiei din care este facuta cartea si coperta. Si grafica are un rol foarte important. Iar Horia Garbea are perfecta dreptate. Autorii (nu toti), se citesc de la o vreme doar între ei. Dar asta pentru ca toti cititorii au ajuns scriitori:)
RăspundețiȘtergereDomnule Horea Gârbea,
RăspundețiȘtergereSunt Ionel, cititor al blogului dumneavoastră.
Acum, la vârsta septuagenară, am publicat o carte întitulată „Din Văianu la Toronto”.
La lansarea ei, singura în acea zi, criticii care o citiseră și au luat cuvântul, apoi după ce a fost citită de participanți (peste 60), ulterior și de alți cumpărători, am primit atât de multe laude, că nu-mi venea să cred. Sunt la vârsta, la care nimeni nu mai are nevoie de mine și nu văd un interes care iar determina. Doar poate un respect!?
Vreau să mai public un volum (am peste 40% realizat) și dacă sunteți amabil cu mine, părerea dumneavoastră mi-ar prinde bine pentru definitivarea prozei începute la următoarea carte, care este și o continuare cu impresii din Canada și alte povestiri.
Dacă acceptați, și timpul vă permite, v-ași trimite un exemplar să-l citiți.
Dacă ,da!... comunicați-mi adrersa unde să ajungă.
Anul trecut v-am cunoscut la Târgu-Jiu, la Festivalul Ion Cănăvoiu.
Adresa mea e-mail: iongociu@yahoo.com .
Primiți asigurarea respectului ce vi-l port!
@karina
RăspundețiȘtergereMultumesc.
@Ionel
Va salut, îmi amintesc întîlnirea de la Rg. Jiu. gasiti adresa pe blog. O repet totusi: CP 179, OP 38 București.
Stimată Karina,cititorii care scriu fără a fi consacrati citesc si citesc mult,tentati,să zicem,de o primă si uneori singulară critică,cel putin prin comparatie,aceasta fiind autocritica(bineînteles cât le permite obiectivitatea).Nu lor li se datorează,cel putin nu în totalitate,faptul că autorii(unii)sunt uneori în situatia de a se citi doar între ei,sau de a fi cititi în familie si cu putină bunăvointă de critici.Multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).
RăspundețiȘtergereDe multe ori mă intrebam, care sunt motivele care-i determină pe unii să scrie fară să aibă satisfactia de a fi si cititi si apreciati. Nu mi-am imaginat ca o amarată de primă i-ar determina să publice. M-am gandit doar la orgoliu sau de ce nu, la nebunie...
RăspundețiȘtergereMă gandeam ca scriitorul trebuie să se ridice deasupra ambitiilor vane, a gloriei desarte, a lăudăroseniei si autoadmiratiei. Modestia e piatra de incercare a sufletelor mari, constiente de limitele puterii lor omenesti, lucide asupra propriilor lor neimpliniri si imprefectiuni. Modestia e reflexul stimei si admiratiei fata de umanitate. Ea il ajuta pe om sa evite ridicolul...