Cei care ne descoperă...

Pentru cel ce scrie e o satisfacție cu totul specială să se vadă în luciul unei cronici empatice. O oglindă în care se poate afla așa cum nu știa că este. Deși am avut cronici destule, și mai acide și mai dulci, puține mi-au făcut atîta plăcere precum cea semnată de poeta Andrea Hedeș, publicată în două reviste literare de circulație mai restrînsă dar pe care o puteți citi pe blogul său. Se referă la cartea mea „Azerbaijan - The Living Flame” și am găsit în ea lucruri la care nu m-am așteptat (deși eu am scris cartea) de pildă descrierea Mării Caspice la care aproape involuntar am revenit, chemat de o pasiune irezistibilă și semiconștientă. Abia citind cronica Andreei Hedeș am conștientizat că eu am scris asta despre mare (mări).

Scrie autoarea cronicii:
„Poezia e prezentă nu doar prin cele trei zguduitoare poeme ce încheie volumul. Ea e prezentă încă din primele pagini, mai ales în rândurile ce privesc marea: ”(...) nu era deloc mirosul vânăt al Mării Negre, de care mi-e dor un an întreg după ce îl simt vara, nici al Mediteranei, penetrant ca vântul ud și patetic din Creta sau Rodos, cel cântat de greci și care le umfla pânzele corăbiilor. La Baku, Marea Caspică are o aromă între ceai proaspăt și iarbă cosită.” Sau: ”senzația de umed și sărat, mirosul mineral al Mării Negre, e înlocuit la Baku de izul vegetal al unui ceai prețios.” Mă opresc doar la aceste două exemplificări, dar frumusețea și pasiunea pentru mare adunate în rândurile acestei cărți cred că ar putea duce la un volum nou, dedicat în întregime acestui subiect ce se vădește atât de aproape scriitorului și călătorului Horia Gârbea: marea.”

Habar n-am avut că am scris așa despre mare, mai ales că nu prea sînt din fire înclinat spre patetism. Noroc cu Andrea Hedeș c-am aflat! Dar, ca să fac o glumă în favoarea mea, scriitorii au criticii pe care și-i merită.

În fine, sper că în aprilie voi revedea Baku și Marea Caspică atît de frumoasă și voi aduce noi impresii și, negreșit, un Azer-Ceai. Între timp, chiar ieri, mi-a semnalat romancierul Petru Cimpoeșu că Baku seamănă cu Napoli. Vedi Baku e puoi...

(în imagine Golful Baku văzut de pe colina din „vîrful” orașului)