Cărți noi! Octavian Soviany - Viața lui Kostas Venetis, Editura Cartea Românească * * * *

Puțini autori contemporani corespund cu profilul autorului complet precum Octavian Soviany. Reputat și premiat ca poet și critic, doctor în litere, mentor în plus de tinere talente, aria scrierilor lui cuprinde cu egal prestigiu teatrul și proza. Dacă primele două genuri păreau să-i fie mai prielnice, cu acest roman, Soviany urcă multe locuri în topul prozatorilor. Proiectul cărții e ambițios: un roman cu sertare și unul picaresc totodată, unul inițiatic dar și de acțiune.
Traseul lui Kostas Venetis și al ucenicului și amantului său poreclit „Nemțoaica”, tînărul care-i și scrie, după dictare, biografia sînt complicate, sinuoase, pline de orori. Venetis este coțcar (trișor), scamator, ucigaș, sodomit prin vocație, dar și prin ură: „Mie fututul din ură [îi declară undeva Kostas tînărului său discipol în ale vieții și ale cărnii] mi s-a părut mai presus decît fututul din dragoste”. Ca urmare, june fiind, el îi cere primului dintre amanții săi, turcului Yussuf, în schimbul virginității, favoarea de-al sodomiza pe Vanghelis, argatul care o coțăia pe maică-sa. Zis și făcut, numai că ura penetrării îl blochează pe Kostas în măruntaiele lui Vanghelis, de unde se extrage cu greu și, ca răzbunare, mai cere, asemeni unei Salomee masculine, capul aceluia. Nicio problemă! Yussuf retează capul și-l oferă spre pălmuire adolescentului apoi, de pe o tavă de aur, capul asistă holbat la deflorarea răzbunătorului.
Un șir uriaș de fapte dar și de personaje atroce și memorabile (ca amputarea piciorului unui călugăr mușcat de un scorpion pe cînd i se citește, ca anestezic de epocă, Psaltirea) este „viața” lui Venetis și nici aventurile „Nemțoaicei” care-i notează trecutul, cîtă vreme el își trăiește ultimele zile, nu-s unse cu dulceața lumii. Cei doi se întîlnesc la Veneția și acolo are loc întremarea lui Kostas cu ajutorul „scribului” său, dictarea memoriilor, scrierea ultimelor pagini de către însuși Venetis și dispariția lui fără urmă. Partea finală a vieții lui Kostas Venetis stă sub semnul racolării lui de către boierul Mihalache, eminență cenușie a curții domnești a României, țara în care, grec fiind, ajunge prin impostură, dîndu-se drept combatant și supraviețuitor de la Plevna, după terminarea războiului ruso-turc. El este o unelată a acestuia care, puternic lider al unei organizații oculte vrea „binele general și pacea de o mie de ani”. Mihalache profețește - oarecum sibilinic, oarecum inteligibil - zilele de acum.
Învățătura lui Kostas pentru posibilul său urmaș e anticreștină, amorală și violent misogină. „Pizda femeii duhnește a gropniță” – zice el. Dar amoralismul lui Venetis devine o unealtă a lui Mihalache în făptuirea unui ipotetic „bine universal”. Principiul răului își găsește rostul ca unelată a binelui și, vorba „Nemțoaicei” din ultima frază a cărții: „poate Kostas Venetis n-a murit niciodată”.
Meșteșugit scris, luînd-o adesea ca voce narativă pe cea a lui Kostas, supus delirului agonic, înțesat cu episoade stranii și crude, cu personaje ilustrînd o scufundare infernală a lumii, romanul lui Octavian Soviany este și o reușită la nivelul lexicului și sintaxei. Dulce și vîscos ca mierea din baclava sau iute ca iataganul, stilul voit și justificat „balcan peninsular” produce desfătare. Lucrată șapte ani (după datarea finală), acestă realizare nu poate fi ignorată. La finalul ei, sertarele se închid și concluzia decurge clar, deși oarecum surprinzător, din premise.