Cărți noi! Dmitri Miticov - Numele meu e Dmitri, Ed. Paralela 45 * *

Misterios personaj acest Dmitri Miticov! Căutarea pe internet ne dezvăluie un onorabil cercetător în domeniul chimiei, doctorand de la Chișinău premiat de Academia Republicii Moldova. De pe coperta a patra a volumului al doilea al său aflăm că autorul (pe numele real Robert Mîndroiu) e matematician, absolvent la Brașov, născut în 1980 la Tîrgoviște unde a făcut și liceul. Debutul s-a produs la Vinea în 2006, sub numele real, cu poeme aspre, viguroase. Nicio legătură aparentă cu Basarabia, deci nici cu ipostaza lui de copil trans-prutean din Dubăsari, cu mamă Tatiana și frate Andrusha. Relația reală a autorului cu purtătorul pseudonimului său și cu eul liric narator ca să zic așa, pentru că deși sînt lirice, textele au forma exterioară a prozei, rămîne obscură. Dar, mă rog, textele sînt texte și trebuie luate ca atare. Însuși invocatul internet rămîne tăcut la interogare, pentru că Dmitri nu există ca persoană, ci numai ca personaj. Ca în „Numele meu fie Gantenbein!” de Max Frisch, Robert își ia, iac-așa, numele de Dmitri și o biografie fictivă de copil din Dubăsari. De ce face asta? Putem bănui dacă ne amintim versurile lui Virgil Mazilescu: „mi-am uitat casa și numele, e obositor să-ți ții minte numele pe de rost”. Și-apoi, ne spune subtextual autorul, o identitate cu ce e mai bună sau mai rea decît alta, căci nu identitatea contează, ci răspunsul la întrebarea „de ce fierbe copilul în mămăligă”? Sau eventual la aceea dacă „pelicanul sau babița?”. Trimterea la Urmuz nu e prea semnificativă, dar cea la Aglaja Veteranyi - da. Ceea ce este de remarcat și de elogiat la Dmitri sau cum l-o fi chemînd este o încordare extremă a simțurilor și a scriiturii. El e un mic Cristi din „Familia Popescu”, un Cristi mai cinic, mai matur, dar la fel de încordat sub aparența jucăușă și la fel de dispus să se joace cu moartea cum ar face-o cu orice jucărie. „Viața poate începe de la numele Dmitri scris cu creionul chimic sub fotografia unui copil în pantalonași scurți rezemat de un scaun în care mama lui, înmuiată de soare zîmbește”. Personaje familiare dar neliniștitoare îl înconjoară pe Dmitri. Totul e ca într-o halucinație. Misterios personaj acest Dmitri... Nu prea știi de unde să-l apuci. Crispat, dispus să observe fapte banale într-un chip care le face bizare, Dmitri rămîne tainic. Greu de înțeles și de evaluat. Să-l mai vedem... ai zice. Dar dacă totul s-ar limpezi, ar mai fi el oare Dmitri?