luni, 21 februarie 2011

Cărți noi! Nicolae Coande - Femeia despre care scriu, Ed. Măiastra * * * *

Denistate, aceasta e mărimea fizică pe care o induce recentul volum al lui Nicolae Coande: „Frumoasă ca un pahar îngrijorat la colțul mesei/ ea are două feluri de mers,/ niciunul pentru mine, rasă, tatuată și îngustă-n șolduri cum e literatura/ scrisă la parter și publicată un etaj mai sus/ luna mică foșnește pe cer juponul cu spițe,/ cîteva stele zgîriate cad în cutia milei la ziuă,/ am noroc să descopăr un gram de cianură sub podea/ așa cum copiii se roagă unui tată plecat/ să le aducă o cîrtiță cu cheiță”. Avem metafore și comparații sclipitoare și complicate, efectiv memorabile: „îngustă-n șolduri cum e literatura/ scrisă la parter și publicată un etaj mai sus” care generează o întreagă povestire într-o frază cum e comparația între găsirea cianurii și rugămintea copilului ori identificarea razelor lunii cu un „jupon cu spițe”, epitete surprinzătoare: paharul îngrijorat, luna foșnitoare, stelele zgîriate. Totul în prima jumătate a unui scurt poem. L-am ales aproape la întîmplare, asemenea reușite sînt mai peste tot în volum. Iată de pildă cum începe un alt poem: „Patul înalt în care dansezi aprinde noaptea/ cu singurătatea ochiului său”. Și cum se termină același: „...mă îmbăt de curățenia mîinilor tale care au sugrumat pofta./ Iată-mă copil, din nou, despuiat/ de ochii fetiței care ai fost”. E vorba de poemul „Vulpea”, centrat pe comparația iubirii cu vulpea ce-și retează piciorul pentru a scăpa din capcană. Fără complexe în fața oricărei formulări, oricît de îndrăznețe, dar și fără emfază, poetul trasează totul, tăind direct cu o lamă fină, cu o precizie chirurgicală, eliminînd surplusul de cuvinte și luxul oricărei divagații. Chiar și scenariile care îi izbuteau în volumele anterioare s-au simplificat, poezia a devenit esențialistă și, cum spuneam, greutatea specifică a textelor a crescut ai senzația că volumul, o cărticică de 70 de pagini, abia poate fi ținut în mînă. Aproape fiecare poem e o singură frază din care e greu să decupezi pentru că este și o metaforă în întregimea lui. Iată totuși, cu regret că nu-l citez tot, un fragment (finalul) din „Bărbatul din drum”: „...visele bărbaților uitați se strîng șirag/ la gîtul femeilor ce îndrăgesc podoabele/ mai mult decît rochia lor de fetițe/ din vechile fotografii unde, nepăsătoare, sar coarda”. Indiscutabil, Nicolae Coande reușește unul dintre volumele cele mai bune ale anului 2010 și cel mai valoros al său.

Nu știu dacă editura „Măiastra”, merituoasă dar mică, poate asigura cum se cuvine difuzarea și promovarea acestui volum. În opinia mea, el se înscrie în cursa pentru distincțiile importante ale unui an care a adus poeziei noastre multe cărți greu de ocolit, de-ar fi să le numesc numai pe cele ale lui Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălățanu, Anca Mizumschi, Bogdan O. Popescu, Teodor Dună, conștient că lista nu e completă.

Poeții mai puțin abilitați care au - uneori firești, alteori exagerate - pusee de orgoliu, și care adesea trec pe aici și pe alte bloguri, comentînd sarcastic sau cu ironii ieftine faptul că încercările lor nu primesc destule recunoașteri, ar face foarte bine să citească măcar volumele celor șapte sus-amintiți și să evalueze cu luciditate ce îi desparte pe ei de aceia. Un exercițiu extrem de util poeziei lor.

7 comentarii:

  1. atentie la editura Maiastra și la zborul ei sideral!
    mai vedem noi daca este parasuta sau supersonic...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim
    Atent sînt! Dar o editura care nu apre pe un sit coprtile cartilor pe care le publică are un zbor mai puțin sideral decît ați crede. Am căutat și eu coperta ca să n-o mai scanez - și nimic! Între cartea lui N. Coande și cea a lui Ion Mureșan diferența de valoare nu e ușor sesizabilă. Dar Mureșan și cartea lui sînt pretutindeni, iar Coande mai pe nicăieri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Chestiunea ar merita o dezbatele mai largă şi, eventual, publică, la care să fie invitaţi critici, poeţi, prozatori şi mai ales conducători de edituri mari şi mici. Cum bine ştiţi, editurile "grele" publică numai numele super-consacrate sau (din ce în ce mai des, se pare, autori cu un lobby solid). În plus, timpul dintre predarea manuscrisului şi apariţia cărţii pe piaţă este lung, foarte lung sau insuportabil de lung! În sfârşit, redactorii angajaţi ai acestor edituri sunt un fel de "semi-zei" care aşteptă ofrande, linguşeli, gudurături... Zilele trecute un cunoscut poet (este subânţeles că nu-i pot scrie numele, că-l nenorocesc!) îmi spunea, consternat, că un astfel de editor i-a "sugerat" să modifice, pe ici, pe colo, câteva versuri, ba chiar să scoată nişte poeme din volum, ceea ce, veţi recunoaşte este absolut aberant! Pe de altă parte, este perfect adevărat că, dacă reuşeşti să "ieşi" la o editură prestigioasă beneficiezi de autoritatea acestei, de bună distribuţie, de publicitate, de vizibilitate. La editurile mici, în schimb, fără a avea aceste avantaje, îţi vezi carte publicată rapid, simplu, eventual pe propria cheltuială, deci pe propriul risc financiar! Pentru aceste probleme, ca şi pentru multe altele (cum ar fi: copyright, ISBN, taxa de timbru, dreptul de reeditare, contracte pe termen lung etc.)există soluţii. Ele trebuiesc găsite şi aplicate în folosul tuturor celor implicaţi în fenomen, dar mai ales în interesul cititorului care are dreptul să primească "marfă" de calitate şi toate informaţiile care să-l determine să o... consume cu plăcere! Om mai vorbi despre asta...

    RăspundețiȘtergere
  4. O editura se cuvine sa aiba macar un sit si un sistem de cumparare on line pentru ca in librarii, chiar daca baga cartea, comisionul ajunge la 45% si in plus cartea e invizibila in rafturile supraincarcate. Librarul poate fi binevoitor, dar nu are nici el spatiu, spatiul costa. Iar dac ae si indiferent... Sansa cartilor de poezie ramine in lansari si vinzari directe omului interesat.

    Daca, sa zicem, cineva ma crede pe cuvînt pe blog că e o carte foarte bună și vrea s-o cumpere? Ce face? Editura nu are sit și nici date de contact pe web. În librărie nu se găsește. Atunci?

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta şi spuneam: editurile pot fi determinate (dacă nu chiar OBLIGATE) să aibă o adresă de web şi un sit actualizat. Nici n-ar fi vreo mare cheltuială. Despre librari n-am zis nimic pentru că aici, cu adevărat, e greu de intervenit, ei funcţionând după reguli strict comerciale...
    Dacă aş avea bani aş face, măcar în Bucureşti, o Librărie de Poezie. Exclusiv! N-ar fi o idee?!?

    RăspundețiȘtergere
  6. Publicul de poezie, cît este, trebuie să poată cumpăra on-line cu trimitere în toată țara. O librărie într-un oraș, fie și București, nu rezolvă lucrurile. Nu mai zic de costurile de chirie/întreținere.

    RăspundețiȘtergere
  7. http://roxanutsa.blogspot.com/

    ultima postare este despre "Femeia despre care scriu".Mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog