sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Cărți noi! Radu Vancu - Sebastian în vis, Editura Tracus Arte * * *


Printre făuritorii impuși recent publicului mic dar vesel al poeziei contemporane, Radu Vancu (n.1978, filolog sibian), la nici 10 ani de la debut, face figură de senior. Și versurile lui, și hărnicia scrierii comentariilor, calitate care este esențială ca și valoarea cînd e vorba de un comentator, precum și suprafața lui socio-culturală îl impun acestui public și, e de sperat, și unor cititori mai puțin suprapuși „lumii literare”. Viziunile lui Radu Vancu sînt controlate de o inteligență specială care nu ofilește, nu strivește, vorba lui Blaga, nu numai sensibilitatea, dar nici măcar o muscă. Senzația pe care o dă Radu Vancu, poetul și comentatorul de poezie, alcătuitorul de antologii etc., este aceea de echilibru și întemeiere. Cei care preferă în literatură schizoizii vor fi rezervați față de acest poet așezat în echilibrul unei depline normalități. Cum în materie de lirică nu se pot da rețete, nu e sigur că drumul rigorii se înfundă după cum, desigur, nici încheierea tuturor nasturilor n-a creat neapărat capodopere. Ce este „Sebastian în vis”? Titlul e împrumutat cu folos, cum postmodernismul știe că e bine: un personaj, o replică, un nume verificate fac cît trei. Iar conținutul, compus din șapte cînturi, este o jubilație ludică și delicată a poetului la intrarea în lume a (presupun) primului său fiu. Dacă, nu cu multă vreme în urmă, la trecerea prin aceleași etape, aș fi avut talentul și curajul de a mă înduioșa ale lui Radu Vancu, aș fi scris la fel. Eu am preferat „indirectele”, în versuri ludice cîntate fals noului-venit. Important e că adormea, ceea ce, la lectura cînturilor lui Radu Vancu, n-aș băga mîna în foc pentru micul Sebastian. Dar poemele nu pentru el sînt scrise, ci pentru noi, pentru lume, care trebuie să aflăm și să fredonăm această „Odă a bucuriei” scrisă în chip de proză rimată cu o încîntătoare explozie de entuziasm, tandrețe, surprindere și înțelepciune. Deci să ne bucurăm! Căci el merită, dar și noi merităm!

6 comentarii:

Postări populare

Arhivă blog